Mărturii II. 29

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Mărturii ortodoxe contemporane

(vol. 2)

*

Părintele Dan Popovici: „Noi încă de la Botez ne pregătim pentru moarte. Sau ar trebui să ne pregătim pentru moarte. Pentru că ar trebui să trăim viața de după Botez în perspectiva aceasta a morții, a plecării în veșnicie”[1].

*

PS Timotei Aioanei: ÎPS Bartolomeu Anania a predicat la călugărirea mea și am păstrat predica sa[2]. „Am apreciat la el darul cuvântului. Vorbea foarte frumos. Deși, uneori, atunci când spunea el că nu e pregătit – deși un om cu o asemenea experiență aș putea spune că întotdeauna este pregătit să vorbească –, avea un mesaj clar și un altfel de a vedea lucrurile. Așa l-am văzut și la Înmormântarea Părintelui Cleopa, când a fost poftit de Mitropolitul Moldovei să vorbească”[3].

*

Același: ÎPS Bartolomeu Anania s-a spovedit la Părintele Ilie Cleopa[4].

*

Bătrâna Adela mărturisește că a fost vindecată la o mână, în tinerețe, de Sfânta Cuvioasă Paraschevi de la Iași. Fapt pentru care o consideră Ocrotitoarea sa. Tot ea mărturisește, ca martor ocular, că a plouat foarte mult într-un loc unde au fost aduse Sfintele Moaște ale Sfintei Paraschevi. Și au fost aduse acolo pentru că era secetă[5].

*

PS Ignatie Trif: „Dragostea e cea mai frumoasă mărturie în fața celor care îți sunt dușmani”[6].

*

PS Petru Pruteanu: „Pe când Adam și Eva nu aveau dreptul să mănânce din Pomul vieții, diavolul le-a spus: «Luați și mâncați! Nu vă temeți! N-o să vă fie nimic!»…și le-a fost!…Dar acum, când drumul către Pomul vieții este deschis, și acest Pom al vieții, Hristos Însuși, ni Se dă de mâncare și ne spune: «Veniți și mâncați! Beți dintru acesta toți!», diavolul ne spune: «Nu mâncați! Ca nu cumva să vi se întâmple ceva rău». Și ne găsim o mie de scuze pentru a ne feri sau pentru a evita sau pentru a amâna împărtășirea cu Trupul și cu Sângele lui Hristos”[7].

*

Sfântul Dumitru Stăniloae: „Despre mântuire nu vorbește decât Creștinismul în mod satisfăcător. Religiile orientale, religiile păgâne, care nu cunosc un Dumnezeu personal și care socotesc că omul, după ce își sfârșește viața de aici, se scufundă într-o esență inconștientă, nu pot vorbi de mântuire. Căci a nu mai fi înseamnă a nu te mântui. Ce bucurie mai ai, dacă nu ești conștient după ce treci de aici? Și ce viață mai ai? De aceea, ideea de mântuire e proprie Creștinismului, care e o religie personalistă, pentru că el cunoaște un Dumnezeu personal. Și iudeii, cât și mahomedanii, vorbesc despre un Dumnezeu personal. Dar înțelesul cel mai deplin al mântuirii nu îl are decât Creștinismul, pentru că Dumnezeul creștin este un Dumnezeu adevărat pentru că e un Dumnezeu al iubirii. Pentru că nu e o singură persoană, ci e un Tată, un Fiu și un Duh Sfânt care Se iubesc reciproc. Și Dumnezeul creștin e Dumnezeul adevăratei mântuiri. Și numai El ne poate da și nouă viața de după moarte, care e o viață fericită, împlinită prin iubirea care de la El vine în noi.

De aceea, numai Creștinismul dă un sens vieții pământești. Și de aceea, noi știm pentru ce trăim: trăim pentru ca să ajungem la o viață după moarte, la o viață fericită. Căci dacă nu mai e nimic după viața de aici, atunci nu e mântuire. Iar celelalte religii nu pot vorbi despre o mântuire a omului. Și ce sens are atunci viața? Numai dacă ne putem bucura de o mântuire, adică, dacă nu dispărem total din existență după viața aceasta, numai atunci viața de aici, de pe pământ, are un sens. De aceea, în Noul Testament se identifică de multe ori mântuirea cu viața de veci. Astfel, în Evanghelia lui Ioan, cap. 3, v. 16, se spune că: «Așa de mult a iubit Dumnezeu lumea, că și pe Unul-născut, Fiul Său, L-a dat, ca tot cel care crede în El să nu piară, ci să aibă viață de veci». Asta e mântuirea: ca atunci când mori să treci la viața de veci! «Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci L-a trimis pentru ca să mântuie lumea prin El» [In. 3, 17]. Să aibă viață de veci.

Dar, în mod special, Ortodoxia accentuează caracterul și scopul acesta al credinței: mântuirea. De aceea, ortodocșii, dar și romano-catolicii, Îl numesc pe Domnul și Mântuitorul. N-am auzit grupurile neoprotestante sau sectare să Îi spună Mântuitorul. Pentru că nu Îl socotesc în mod hotărât Dumnezeu, ci un Proroc oarecare. De aceea nici nu Îi spun Hristos, ci numai Iisus, nume pe care l-au avut și alte personalități ale Vechiului Testament.

Dar dacă El este Dumnezeu, este Hristos, atunci El ne poate mântui. Numai dacă este Fiul lui Dumnezeu El Însuși. Și învățătura noastră este aceasta: că Însuși Fiul lui Dumnezeu a fost trimis de Tatăl Său în lume, ca să ia și fire omenească, pentru ca să Se înfrățească cu noi, fără să înceteze să fie Dumnezeu. Și pentru ca în unire cu El să căpătăm și noi calitatea de frați ai Lui, frați ai Fiului lui Dumnezeu, și fii ai Tatălui ceresc. Pentru ca să intrăm în această relație de iubire a Sfintei Treimi.

Căci Fiul lui Dumnezeu a venit aici, S-a făcut om, S-a înfrățit cu noi, ne-a făcut pe noi frați ai Lui, ca să ne iubească și pe noi Tatăl Lui după cum Îl iubește pe El. Ca să fim și noi fii ai Tatălui ceresc. Pentru ca să ne bucurăm de toată iubirea de care Se bucură El. Să ne bucurăm de iubirea Lui de Frate și de iubirea de Tată a lui Dumnezeu.

Mântuirea constă în viața noastră de veci, în viața de veci plină de fericirea pe care nu o avem aici. Iar în această viață de veci înaintăm la nesfârșit în iubirea lui Dumnezeu. Căci niciodată nu putem ajunge să cuprindem toată iubirea pe care ne-o arată Dumnezeu. De aceea, Iisus Hristos este numit de noi Mântuitorul nostru. În Epistola către Filipeni, cap. 3, v. 20, se spune că noi nu avem cetate stătătoare aici, pe pământ, ci în cer. Căci acolo e viața noastră cea neîncetată, veșnică. Pentru că cea de aici e trecătoare. De aceea, noi Îl așteptăm din cer pe Mântuitorul nostru, pe Iisus Hristos. Așadar, mântuirea este o iubire nesfârșită a lui Dumnezeu față de noi. O iubire deplină a lui Dumnezeu față de noi. Și ne umple de iubire față de El, dar făcându-ne Frați ai Lui și fii ai Aceluiași Tată ceresc, dându-ne și puterea de a ne iubi pe noi înșine. Aceasta este mântuirea: e fericirea veșnică de care ne vom bucura!”[8].


[1] Cf. https://www.youtube.com/watch?v=p00leY_rsUM, min. 2-3.

[2] Cf. https://www.youtube.com/watch?v=lyfktaKO4UE, min. 16.

[3] Idem, min. 21-22.

[4] Idem, min. 31.

[5] Cf. https://www.youtube.com/watch?v=Y3JnpdQAgXE.

[6] Cf. https://www.youtube.com/watch?v=L0YM-YU5cVg, min. 5.

[7] Episcopul Petru Pruteanu, Predică în Joia Mare (2023), cf. https://www.youtube.com/watch?v=o0W3uth6wOY, min. 16-17.

[8] Cf. https://www.youtube.com/watch?v=zIeFf5blsy8, min. 1-6.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *