Mărturii II. 31

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Mărturii ortodoxe contemporane

(vol. 2)

*

Sfântul Dumitru Teologul: „În Sfinții Părinți avem cea mai înaltă gândire [a lumii]: o unire între rațiune și taină. Rațiune care, cu cât vede mai mult bogăția lumii și armonia ei, cu atât își dă seama de taina ei. Aceasta e deosebirea dintre noi și Occident în privința credinței! Ar trebui să ne dăm seama mai mult [de acest lucru]. Intelectualitatea noastră ar trebui să se lase mai puțin vrăjită de raționalismul mărginit și uscat al Occidentului și să vadă mai mult bogăția spiritualității satelor noastre. Și dacă am pune acest lucru în evidență, atunci am da și noi ceva Occidentului. Părintele Marc Antoine Costa de Beauregard, francez convertit la Ortodoxie, care a scris o carte cu mine, îmi spunea că la noi e bogăția și nu în Occident. […]

Oamenii Bisericii…ar trebui să vorbească mai mult despre bogăția Ortodoxiei și despre ceea ce ne obligă ea să fim. Trebuie să fim după modelul lui Hristos. Trebuie să fim plini de iubire față de oameni. Plini de jertfelnicie față de ei. Să fim plini de duhovnicie, oameni duhovnicești. Să nu dăm prea mult timp pe interesele personale, pe interesele materiale, pe plăcerile trecătoare. Să le arătăm cu adevărat ce este Ortodoxia și atunci vom contribui nu numai la actualizarea tuturor puterilor ce sunt în Ortodoxie, ci vom contribui și la renașterea spirituală a Occidentului. Nu trebuie să așteptăm de la Occident totul, ci trebuie să știm că avem și noi ceva de dat Occidentului! Putem să luăm din tehnică de la ei, dar trebuie să dăm și noi viața spirituală, viața adevărată de sfințenie. Pe cea care se ridică la o imitare a vieții și a iubirii lui Hristos. […]

Spre această culme ar trebui să tindem! În primul rând, Preoții noștri și Episcopii noștri…Și dacă vom face așa, cu siguranță vom pune în lumină puterile Ortodoxiei și numai în aceasta poate sta salvarea omenirii. Altfel nu se salvează omenirea!

Ce să ne dea Occidentul? În Franța nu mai sunt decât la 20 de sate câte un Preot. Nu mai sunt credincioși nici la sate. În Germania foarte rar mai găsești câte un om credincios. La noi încă sunt foarte mulți oameni credincioși. Pentru că s-au păstrat satele încă neatinse de acest raționalism pretins „unic” în înțelegerea lumii. [De aceea], noi trebuie să arătăm lumii că știința și cu rațiunea se rezumă la cele materiale, care pot fi cântărite, care pot fi măsurate, dar că acestea nu satisfac decât viața noastră pământească. Însă noi avem nevoie și de întărirea noastră spirituală, pentru ca să trăim nu numai cât trăiește trupul nostru, ci pentru ca să trăim în veci. Și nu vom trăi în veci decât, dacă vom pregăti spiritul din noi să fie puternic prin iubirea lui, prin înțelegerea tainelor existenței. Căci trebuie să Îl vadă pe Dumnezeu, să Îl cunoască pe Dumnezeu și atunci vom rămâne în fericirea veșnică din ceruri.

Pentru că Ortodoxia are toate potențele desăvârșirii relațiilor dintre oameni. Numai ea are aceste potențe. Și trebuie să înțelegem lucrul acesta și să mergem pe calea pe care această înțelegere a Ortodoxiei ne angajează. Trebuie să mergem spre sfințenie. Trebuie să mergem spre jertfelnicie. Trebuie să mergem spre depășirea oricărui egoism. Căci cu cât rămânem mai mult în cele materiale, cu atât rămânem mai egoiști. Cu atât ne căutăm mai mult interesele noastre, cu atât ne dezbinăm mai mult între noi. Și spre aceasta ne duce înțelegerea pur rațională sau pur științifică a lumii: spre o înțelegere care reduce totul la cele materiale.

Trebuie să vedem în noi duhul nostru. Să vedem ceea ce spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola I către Corinteni, cap. 15: Nu vom moșteni viața de veci cu trupul și cu sângele acesta. Acolo nu mai există procese de corupție, ci duhul puternic. Acolo nu mai avem nevoie de mâncare și de băutură. De aceea, noi trebuie să ne pregătim pentru această stare. Căci acolo este incoruptibilitate, este lumină…trupul nostru devine luminos, devine stăpânit numai de duhul nostru. Și noi trebuie să ne pregătim pentru această duhovnicie care este una cu lumina, care este una cu iubirea, care este una cu unitatea între noi, cu unitatea neconfundată…

Și Ortodoxia spre aceasta ne cheamă! Asta e mântuirea propriu-zisă! E mântuirea la care ne-a chemat învierea lui Hristos. Care a depășit toate trebuințele trupești prin trupul Său și ne va ajuta să le depășim și noi în viața viitoare. Și când ne gândim la un an nou, am vrea să nu fie doar un an ca ceilalți care au fost, ci să fie cu adevărat un an deosebit, prin calitatea lui și prin ceea ce vom realiza în el, în comparație cu toți ceilalți care au trecut. Adică am vrea să fim cu mai multe reușite în năzuințele noastre bune, să aducem mai multă pace și iubire între fiii neamului nostru. […]

Și cred că noi trebuie să ne impunem ca un neam propriu. Să rămânem într-o continuitate cu ceea ce am fost. Cu spiritualitatea noastră. Și cred că noi ne-am manifestat în trecutul mai vechi ca un popor cu mari calități, prin faptul că am fost un popor creștin. Și am crezut că dincolo de lumea aceasta, dincolo de interesele superficiale, trupești, ale existenței noastre, sunt orizonturi mai înalte în care putem să creștem în ele. Iar pe aceste orizonturi mai înalte ni le-a adus Hristos. Căci El a depășit posibilitățile lumii, venind de sus, aducându-ne forțe noi, și ne-a ajutat să fim cu adevărat un popor care a jucat un mare rol în istoria lui. Și nu numai pentru interesele lui, ci pentru Europa întreagă.

Noi am apărat Europa de năvala otomană sute de ani! O năvală care a putut să treacă pe lângă noi, dar peste noi n-a putut să treacă. Și, într-un anume fel, am salvat Europa. Ni se spune că am stat prea mult sub influența popoarelor din Balcani sau a slavilor. Însă, noi, de fapt, am dat posibilitatea celorlalți să se manifeste.

Am susținut Patriarhatele [ortodoxe] din Răsărit. Am susținut Mănăstirile din Athos. I-am primit pe oamenii de cultură din Bulgaria, din Grecia, din Rusia chiar, pe care am ajutat-o să se elibereze de jugul mongol sub care a stat 250 de ani. I-am ajutat pe ei, pe toți, să se mențină. Desigur am luat și noi de la ei unele lucruri, dar le-am dat și foarte mult. Am primit de la Muntele Athos spiritualitatea rugăciunii lui Iisus. Spiritualitatea sihăstrească, isihastă. Pe care am transmis-o apoi rușilor. Care au tradus, după traduceri românești, chiar și în secolul al 19-lea. Noi am ajutat la eliberarea popoarelor din Balcani. Am spus-o și într-un articol al meu: în 1917, noi am oprit ofensiva germană spre Răsărit și am putut să punem capăt acestui război cu jertfele pe care le-a făcut poporul nostru la Mărășești. Chiar și în războiul din urmă, noi am avut un mare rol. Ne-am dus împreună cu germanii spre Răsărit, ca să recuperăm Basarabia robită și ca să înlăturăm comunismul. Dar când am văzut că nu se poate, pentru că Occidentul îl susținea, ne-am întors împotriva hitlerismului ca să salvăm lumea măcar de hitlerism. Și noi am dus cea mai importantă luptă pentru salvarea lumii de hitlerism, dezarmând oștirile germane pe teritoriul României și dând posibilitatea Occidentului să se elibereze de hitlerism”[1].

*

Același: „Să căutăm să fim și în viitor cu un mare rol [în lume]! […] Să fim la înălțimea înaintașilor noștri, să fim mai sus de ei! Dar păstrându-ne spiritualitatea noastră. Pentru că noi avem o spiritualitate aparte, fiind un popor comunicativ, un popor capabil de jertfă. Suntem oameni capabili să respectăm pe cei care stau în fața noastră. Niciun popor nu are un cuvânt așa de frumos precum cuvântul nostru cuviință. Cât respect arătăm prin aceasta pentru persoana celuilalt, pentru taina lui!

Deci, suntem un popor foarte puțin egoist. Și e păcat că în vremea aceasta nu ne mai manifestăm această generozitate reciprocă. Să ne iubim unii pe alții! Să prețuim valoarea celuilalt! Pentru că numai așa putem înainta în cultura adevărată. În omenia unuia față de celălalt. În respectul față de celălalt. E ceea ce spunem și prin cuvântul dor. Niciun popor nu are atâtea cântece de dor și de jale, care exprimă legătura cu celălalt. Dor: pentru că ne e greu să suportăm despărțirea de cei iubiți și jale: pentru că ne doare când cei iubiți sunt departe de noi. Chiar cuvintele acestea ne arată în ce direcție trebuie să ne manifestăm noi cultura noastră: o cultură mergând spre o înomenire infinită. Văzând infinitul mai presus de lume. […]

Să urmăm și în viitor pilda lui Hristos! Pilda capabilă de jertfă pentru aproapele. Și eu înțeleg cuvântul cultură ca fiind opusul sălbăticiei. Și omul, doar el, cultivă locurile sălbatice. Pentru că cultura înseamnă opusul sălbăticiei. Înseamnă înomenire. Niciun popor nu are un astfel de cuvânt: om de omenie. Și, în calitatea aceasta, noi putem înainta la nesfârșit. Putem înainta în ceea ce Ortodoxia numește îndumnezeire. Ne umplem de Dumnezeu. Și în Dumnezeu putem să ne umplem la infinit. Și, umplându-ne de Dumnezeu, noi devenim tot mai umani, tot mai oameni, tot mai plini de atenție față de ceilalți. Descoperind nu numai prin cunoaștere pe celălalt, ci și prin iubire, prin simțire, prin sesizarea tainei lui cea fermecătoare. Pentru că poporul nostru are și un simț a ceea ce este fermecător. Și aceasta s-a exprimat prin jocul lui, prin portul lui, prin realizările lui de artă, prin porțile pe care și le face omul în fața curții lui, prin florile pe care feciorul le imprimă în furca fetei, prin portul minunat pe care îl avem noi, atât de bogat în culori și atât de armonios față de portul simplist al altor popoare.

Cred că niciun popor nu are un port atât de delicat, atât de duhovnicesc și totuși atât de fermecător ca al poporului român. […] Și cred că asta e destinația culturii noastre. Și trebuie să ne întoarcem intelectual la poporul nostru și să dezvoltăm ceea ce are poporul nostru.

S-a urmărit desființarea satelor, adică desființarea noastră ca neam. De aceea trebuie să căutăm să refacem spiritualitatea aceasta pe care o avem în sate. Să moștenim și să înviorăm toată tradiția noastră, într-o unitate care să ne dea și putere și bucurie unul pentru altul și să ne impună ca un popor plin de lumină în fața altor popoare. Asta doresc eu poporului nostru de anul nou!”[2].


[1] Cf. https://www.youtube.com/watch?v=zIeFf5blsy8, min. 25-40.

[2] Idem, min. 40-44.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *