Iubiții mei[1],
Sfântul Simeon Primitorul de Dumnezeu [ὁ Θεοδόχος][2] și Sfânta Profetesă [Προφήτιδα] Anna[3] L-au primit pe Domnul, pentru că au fost luminați dumnezeiește spre înțelegerea Lui. L-au întâmpinat cu bucurie mare și L-au primit în brațele lor și în inima lor, pentru că au înțeles cine este. Și așa facem și noi: îi primim în viața noastră pe cei pe care îi înțelegem și îi iubim, pentru că îi înțelegem tot mai mult. Dar ei L-au înțeles pe Domnul, pentru că aveau o viață sfântă și pentru că trăiau după luminările lui Dumnezeu în viața lor. Trăiau duhovnicește, trăiau învățați de Dumnezeu întru toate, de aceea au fost receptivi și au înțeles marele eveniment care se petrecea în viața lor: venirea la ei a lui Dumnezeu Cel întrupat pentru noi.
Și receptivitatea, imediata înțelegere a momentului, a omului din fața noastră, a voii lui Dumnezeu presupune un om smerit și atent și delicat și iubitor întru toate. Căci de aceea nu înțelegem oamenii lui Dumnezeu trimiși la noi: pentru că nu căutăm voia lui Dumnezeu cu noi. El ne trimite diverși oameni, cu diverse mesaje, pe parcursul întregii noastre vieți. Evenimente, cărți, oameni, cuvinte, înțelegeri, toate pentru ca noi să înțelegem voia Lui cu noi. Și unii le înțeleg imediat și cresc în mod minunat ascultând voia Lui, pe când alții nu sesizează niciun semn de la El, nicio minune, nicio chemare, pentru că nu sunt deschiși spre El.
Când plec la drum, într-o călătorie anume, mă las purtat de voia lui Dumnezeu cu mine. Mă las dus spre locuri și spre oameni și spre Biserici și spre cărți și spre tot feluri de întâlniri neașteptate, pentru că aștept voia lui Dumnezeu cu mine prin toate acestea. De aceea, orice călătorie a mea e o călătorie împreună cu Dumnezeu pentru a auzi glasul Lui, în mod minunat, peste tot unde mă duc. Și Dumnezeul mântuirii noastre mă călăuzește să întâlnesc acei oameni și acele lucruri și acele înțelegeri care îmi fac bine, care mă sporesc, care îmi lărgesc continuu vederea asupra lumii și a oamenilor. Și pentru acest motiv, călătoria mea este o cunoaștere teologică și duhovnicească, o cunoaștere de sine tot mai mare, o cunoaștere a oamenilor, a istoriei oamenilor, a mentalităților, a vieții cotidiene.
Dar pentru ca viața ta să fie o călătorie minunată continuă, una care te lărgește interior în mod minunat, trebuie să crezi că El e Cel care te călăuzește și te învață în fiecare clipă a vieții tale. Dumnezeu, ca centru al vieții tale, te învață peste tot cele ale Lui, dacă crezi că viața ta e o continuă școală de teologie, în care El, Dumnezeul tău, e Învățătorul inimii tale.
Înveți pe fiecare clipă cele ale Lui, dacă El este în respirația ta, în bătăile inimii tale, în inima ta, în adâncul sufletului și al trupului tău, ca Cel ce te umple de cunoașterea Lui. Și dacă pleci de la această certitudine și anume că El e centrul vieții tale, oriunde mergi și orice faci, El te va însoți, te va lumina, te va îndulci, te va smeri, te va bucura, te va întări, te va sfinți…Pentru că scopul vieții tale e tocmai acela de a te schimba continuu potrivit luminărilor Lui din viața ta, de a te înduhovnici, de a te îndumnezei neîncetat.
Și cel care crește mereu în curăție și în sfințenie, acela nu pune în prim-plan viața de aici, cu toate deliciile ei, ci Îl are pe Dumnezeu ca centru și izvor al vieții sale și a toată împlinirea. Pentru că cel care se schimbă mereu duhovnicește, acela nu mai e atras de trecător, ci de ceea ce e neschimbabil, de ceea ce e veșnic, de ceea ce ne împlinește în mod veșnic.
Călătoresc trupește sau online în diverse locuri ale lumii, aflu, văd, înțeleg, dar pentru că trec dincolo de ceea ce văd. Nu mă opresc la clădiri, opere de artă, mâncare, bani, distracții, ci văd ce se întâmplă după ce consumi toate acestea, după ce le înțelegi. Pentru că poți mânca trupește la restaurant, dar poți mânca și prin înțelegere, văzând cum se pregătește un anume fel de mâncare. Și mâncarea e ceea ce înțelegi din ea. E ceea ce rămâne în tine după mult timp de la consumarea ei. Este experiența ei. La fel e și cu cartea și cu arta și cu oamenii: ei rămân în tine în măsura în care i-ai înțeles. Pentru că, tot ceea ce n-am înțeles, ne-a rămas exterior.
– Și de aceea mulți nu cred în Dumnezeu?…
– Da! N-au făcut efortul abisal de a-L descoperi pe Dumnezeu în toate ale Sale și în ei înșiși, iar El le-a rămas exterior. Dar când nu Îl cauți pe Dumnezeu, nu te găsești nici pe tine însuți. Găsirea Lui înseamnă și găsirea ta. Pentru că El te-a făcut pentru Sine, pentru relația veșnică cu Sine. Și când îl descoperi pe El, îți descoperi și viața și împlinirea ta. Pentru că viața și împlinirea ta înseamnă slujirea lui Dumnezeu. Și când începi să Îi slujești lui Dumnezeu, atunci viața ta intră în normalitate, în normalitatea sa ontologică, pentru că omul a fost zidit de Dumnezeu ca să se împlinească numai în relația veșnică cu El.
Dar a-L căuta pe Dumnezeu e cel mai ușor și normal lucru din viața noastră, pentru că El e mereu aproape de gura și de inima noastră, de mintea noastă, de fiecare clipă a vieții noastre. Oriunde te uiți Îl vezi pe El și în orice aspirație a sufletului tău e El. Când dorim să ne fie bine, să fim iubiți, să fim înțeleși, să fim apreciați, să nu murim niciodată, să nu fim uitați niciodată, noi Îl dorim pe El și relația veșnică cu El. Când privim lumea Lui, Îl vedem pe El în tot ceea ce a făcut. De aceea ne îndrăgostim de ceea ce El a făcut și face și va face mereu pentru lumea Sa. Ne plac diminețile și înserările splendide, ne plac pădurile cu toate ale lor, ne plac parcurile care ne răcoresc și ne umbresc, ne plac ploaia și ninsoarea, toată frumusețea și toată sublimitatea lumii care ne taie respirația. Dar ne plac pentru că ele sunt vii și dăruite nouă de Dumnezeul Cel preaviu și preafrumos și preadelicat. Ne plac, pentru că ele au fost create de El tocmai cu acest scop: pentru ca să ne bucure, să ne înalțe, să ne odihnească, să ne ridice deasupra intereselor meschine.
Mergi pe drum și vezi copaci, ierburi, flori, tot felul de insecte, păsări și animale…care sunt preaplinul vieții de lângă noi. Viața este excedentară pe oriunde mergi. Viața te învață cu multul și nu cu puținul, pentru că tot ce e în jurul nostru e mult, e prea mult, depășește toate așteptările noastre. Dar acest mult, acest viu, acest frumos din jurul nostru e pentru ca și noi să fim plini de viață și de frumusețe și de creație. Ieși în întâmpinarea lumii, cu tot ceea ce este ea, pentru că vrei să o înțelegi și multul ei te copleșește. Dar te copleșește pentru că ea e vie și nu moartă. Și viul ei te învață să fii viu, să fii mereu viu, adică să cauți viața duhovnicească, viața cu Dumnezeu, care e viața veșnic vie.
De aceea, iubiții mei, când întâmpinăm oameni, când îi primim în viața noastră, îi primim și pentru ei, dar și pentru noi. Îi primim pentru folosul lor, dar, mai întâi, pentru folosul nostru duhovnicesc. Pentru că noi creștem mereu în relația cu Dumnezeu și cu semenii noștri. Și relația are dăruire și primire, primire și dăruire continue, pentru că înseamnă întâlnire reală. Și când îl întâmpini pe cineva, atunci îl întâlnești în mod real. Pentru că vezi cum e și cum se manifestă în relație, cum se impune în viața ta și cum rămâne în memoria ta. Și cel care rămâne în noi devine al nostru și vorbim despre el din noi înșine, pentru că îl cunoaștem întru ale sale.
La fel vorbim și despre Dumnezeul nostru: ca despre Cel pe care Îl cunoaștem din noi înșine, din viața continuă cu El. Și Îl cunoaștem din noi înșine, pentru că e mereu cu noi. Și amănuntele vieții cu El sunt viața noastră cu El, viața noastră duhovnicească. Și aceste amănunte sfinte ale vieții cu El sunt împlinirea noastră, care ne desparte tot mai mult de istorie și ne face ai veșniciei cu El. Pentru că numai împlinirea în viața cu El ne înveșnicește cu adevărat. Amin!
[1] Începută la 6. 24, în zi de luni, pe 29 ianuarie 2024. Cer înnorat, – 1 grad, vânt de 8 km/ h.
[2] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1999/sxsaintinfo.aspx.
[3] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/2000/sxsaintinfo.aspx.
