Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [82]
Traduceri patristice
vol. 6
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
V. Cartea a șasea a Exaimeronului
Aceasta este cartea a șasea a aceluiași autor. Este despre ziua a șasea din creația cea-de-șase-zile
6. Dacă acest cuvânt ți se pare nebunesc – dacă ești un ascultător neînvățat – atunci spune-mi: De ce nu a desăvârșit Dumnezeu pe loc mai întâi o parte a creației, pentru ca apoi să treacă la cealaltă parte? Ci dimpotrivă, El a lăsat partea de început pe jumătate făcută și s-a apucat de ultima parte. Și apoi s-a întors iarăși la cea dintâi.
Dar, dacă ești încredințat de ceea ce s-a zis – dacă ești credincios –, atunci vino, apleacă-ți urechea mai aproape și fii cu luare aminte la mine. Vei vedea că în iconomia întrupării Sale, Dumnezeu Cuvântul a desăvârșit și a împodobit noua Sa creație[1] la fel ca la început. Pentru cei care au lumina înțelegerii în ei înșiși, este cu desăvârșire limpede, pentru fiecare, că vechea creație a lumii a fost schița unui Arhitect: a arătat o preînchipuire a Bisericii, pe care El a creat-o și a împodobit-o ca pe o lume locuită.
Cuvântul lui Dumnezeu, când S-a înomenit, a început cu apele neamurilor: Și-a făcut casa în Nazaret, în pământul neamurilor[2]. Profetul Isaias a zis despre ele: „țara Zabulonului, pământul Neftalimului, calea mării și cei rămași, cei care locuiți pe malul mării și dincolo de Iordanis, Galilea neamurilor […]! Poporul, cel care merge în[tru] întuneric, vedeți lumină mare!”[3]. La fel și Simeon a pus neamurile mai întâi și apoi pe Israil. El a zis despre Hristos [că este]: „lumină întru descoperirea neamurilor”, și apoi: „și slava poporului Tău Israil”[4].
Apoi Hristos a părăsit Nazaretul – neamurile, marea – și a călătorit în pământul Ierusalimului. Aici S-a născut în Bitleem[5]. Dar lăsând pământul lui Israil neterminat și neroditor, S-a întors iarăși către apele neamurilor. El i-a chemat pe magi înaintea tuturor celorlalți și apoi S-a dus către apele străine ale Nilului în Egipt[6]. Dar încă nu le-a adus pe acestea într-o singură adunare[7]. Mai întâi El S-a întors către pământul lui Israil, de unde venise[8]. Și au apărut ceva iarbă și pomii roditori[9]: Ucenicii Lui[10], Ioannis Botezătorul[11], Iosif[12], Nicodimos[13] și cei asemenea. Dar a părăsit degrabă pământul și S-a întors la țărmurile râului Iordanis[14]. Aici, Soarele dreptății[15] a creat luna Botezului. Și astfel, în sfârșit a binecuvântat apele și le-a făcut roditoare. Și apoi S-a întors către pământ. Adică a luat aminte la Israil și i-a vindecat bolnavii[16].
Apoi, de pe pământ, de pe Cruce, a călătorit în abis, ca să vestească sufletelor închise în Iad eliberarea lor[17]. Apoi, răsărind din pământ[18], S-a grăbit întru tărie, la Dumnezeu[19]. Și de acolo, a dat viață, încă o dată, apelor popoarelor. [Căci] dintru înălțime El le-a trimis lor pe Duhul Sfânt ca Dătătorul de viață[20]. Și cei care odinioară au fost reptile/ târâtoare, [adică] neamurile, s-au născut acum ca păsări înaripate. Și ele nu vor înceta să se nască și să renască, până când numărul întreg al neamurilor va fi intrat în Paradis[21]. Atunci, în sfârșit, cuvântul lui Dumnezeu se va împlini, care s-a zis despre cei vii ai lui Israil: „Să scoată pământul suflet viu”[22].
[1] Cf. II Cor. 5, 17; Gal. 6, 15.
[2] Cf. Lc. 1, 26-38.
[3] Is. 8, 23 – 9, 1.
[4] Lc. 2, 32.
[5] Cf. Lc. 2, 1-7.
[6] Cf. Mt. 2, 1-15.
[7] Cf. Fac. 1, 9.
[8] Cf. Mt. 2, 19-23.
[9] Cf. Fac. 1, 12.
[10] Cf. Mt. 4, 18-22; Mc. 1, 16-20; Lc. 5, 1-11; In. 1, 35-51.
[11] Cf. Mt. 3, 13-15; Mc. 1, 9; In. 1, 29-34.
[12] Cf. Mt. 27, 57-60; Mc. 15, 42-46; Lc. 23, 50-54; In. 19, 38-42.
[13] Cf. In. 3, 1-13; 7, 50-52; 19, 39-42.
[14] Cf. In. 3, 26.
[15] Cf. Mal. 3, 20 (4, 2).
[16] Cf. Ps. 102, 3.
[17] Cf. Ef. 4, 9.
[18] Cf. Mt. 28, 5-6; Mc. 16, 6; Lc. 24, 5-7.
[19] Cf. Mc. 16, 19; Lc. 24, 51; Fapt. Ap. 1, 9; Ef. 1, 20-21; 4: 8, 10.
[20] Cf. Fapt. Ap. 2, 1-11; 10, 44-46.
[21] Cf. Rom. 11, 25.
[22] Fac. 1, 24.