Predică la Duminica a 15-a după Cincizecime [2024]

Iubiții mei[1],

oamenii ne pot ispiti în chip și fel, ca să vadă ce credem, ce simțim, ce dorim noi, însă răspunsurile sunt la noi și nu la ei. Așa după cum Domnul era ispitit de învățații lui Israil, dar răspunsurile erau ale Sale. Și răspunsurile Sale erau adevărul, în comparație cu încercările prostești ale oamenilor de a-L face să păcătuiască.

De aceea, când un cunoscător al legii, un νομικός [nomicos] [Mt. 22, 35, BYZ], L-a întrebat pe Domnul, în mod pervers, care poruncă e mare [μεγάλη] în lege [Mt. 22, 36], Domnul nu i-a răspuns după inima lui, ci i-a spus adevărul cel mare. Și anume, că prima și marea poruncă [πρώτη καὶ μεγάλη ἐντολή][Mt. 22, 38, BYZ] a lui Dumnezeu e aceasta: „Vei iubi pe Domnul [Ἀγαπήσεις Κύριον], Dumnezeul tău [τὸν Θεόν σου], din toată inima ta [ἐν ὅλῃ καρδίᾳ σου] și din tot sufletul tău [καὶ ἐν ὅλῃ ψυχῇ σου] și din toată mintea ta [καὶ ἐν ὅλῃ τῇ διανοίᾳ σου]” [Mt. 22, 37, BYZ]. Pentru că Îl vei iubi pe El cu toată ființa ta, cu tot ceea ce ești tu.

Și de iubirea lui Dumnezeu ține a doua poruncă a Lui, care este asemenea primei [Mt. 22, 39, BYZ] în importanță. Și a doua Lui poruncă e aceasta: „Vei iubi pe aproapele tău ca pe tine însuți [Ἀγαπήσεις τὸν πλησίον σου ὡς σεαυτόν]” [Mt. 22, 39, BYZ]. Pentru că vei dori celorlalți ceea ce îți dorești și ție: să fie împliniți în toate, să fie bucuroși, să se mântuie.

Iar de iubirea de Dumnezeu și de aproapele, concluzionează Domnul în fața acestui ispititor, a acestui potrivnic, sunt spânzurate [κρέμανται] Legea și Profeții [ὁ Νόμος καὶ οἱ Προφῆται] [Mt. 22, 40, BYZ]. Pentru că, dacă iubirea ar fi lănțișorul de aur al vieții noastre, pe care l-am purta la gât, Legea și Profeții ar fi Crucea noastră de la gât. Pentru că Legea și Profeții sunt podoabele cele sfinte spânzurate de gâtul vieții noastre, pentru că iubirea lui Dumnezeu e în noi.

Și ispititorul dorise să afle un răspuns de care nu avea nevoie. El dorise să afle un răspuns care n-avea de-a face cu omul. Dorea o informație în sine, necontextualizată. Pe când Domnul îl duce în miezul realității umane și îi spune că întrebarea lui are de-a face cu el, cu ispititorul. Pentru că și el, ca toți oamenii, trebuie să Îl iubească pe Dumnezeu și pe aproapele său pentru ca să fie om. Și oamenii trebuie să pună întrebări care le fac bine, care le aduc un spor în viața lor, care îi îmbogățesc sufletește și nu să pună întrebări fără folos. Pentru că în viață nu ești deștept dacă ai întrebări inteligente, ci dacă ai o viață bună, curată, sfântă. Deșteptăciunea omului se vede în aceea că face din poruncile lui Dumnezeu propria sa viață. El a înțeles ce e bun de la Dumnezeu și trăiește binele ca pe propria sa realitate.

Dar dacă afli, afli și tot afli ce să faci, dar nu faci nimic din voia lui Dumnezeu, nu ești deștept, nu ești inteligent, nu îți vrei binele, pentru că trăiești în moartea păcatelor tale. Căci cel care se înțelepțește prin luminarea lui Dumnezeu, acela imediat și face ceea ce a înțeles, pentru că adevărata înțelegere este pentru a trăi potrivit ei.

Însă ispititorii Domnului, ca și ai noștri, nu vor să afle adevărul vieții noastre, ci vor să ne arate că le suntem inferiori. Nu vor să ne ajute prin întrebările lor, ci să ne facă să păcătuim cumva. Și întrebările invidioase, răutăcioase, chiar dacă sunt acoperite cu multe vorbe „blânde”, sunt pline de satanism, pentru că sunt împingeri ale noastre spre păcat. Și cel care te întreabă cu subînțeles sau îți descrie un anume lucru, tocmai pentru ca să te facă să păcătuiești, nu îți e prieten, ci potrivnic, pentru că îți vrea răul.

Însă, paradoxal, aproapele [τὸν πλησίον][Mt. 22, 39, BYZ] din porunca Domnului, nu e doar prietenul nostru, ci și dușmanul nostru. Când Dumnezeu ne vorbește despre aproapele nostru, ne vorbește despre tot omul. Pentru că tot omul e aproapele nostru. Și, de aceea, porunca lui Dumnezeu față de aproapele este universalistă, se referă la orice om din orice secol și din orice loc, nescoțând pe nimeni din cadrul ei. Fapt pentru care, orice om, oricât de păcătos și de altfel decât noi este aproapele nostru, pe care noi trebuie să îl iubim ca pe noi înșine. Adică să le dorim și lor ceea ce ne dorim și nouă.

Așa stând lucrurile, noi nu avem dușmani, ci doar prieteni. Noi, în mod real, avem o familie, oameni care ne iubesc, avem rude, prieteni, cunoscuți, dușmani, oameni care sunt indiferenți față de noi, oameni care nu ne cunosc nicidecum, dar raportarea noastră la toți aceștia trebuie să fie ca raportarea la niște prieteni. Fapt pentru care noi trebuie să ne rugăm pentru mântuirea tuturor oamenilor și să îi iubim pe toți. Să îi iubim duhovnicește, adică cu iubirea pe care Dumnezeu o revarsă în noi neîncetat.

Din afară, perspectiva iubirii tuturor poate părea o utopie, o mințire de sine, o lipsă acută de realism, dar, din interiorul iubirii lui Dumnezeu, iubirea aproapelui e starea de a fi a creștinului. Pentru că iubirea lui Dumnezeu ne umple din belșug de iubirea de oameni. Slava lui Dumnezeu, care se coboară în noi neîncetat, ne face în stare să îi iubim pe oameni dumnezeiește, să îi iubim cu iubirea lui Dumnezeu, dorindu-le și lor toată fericirea și împlinirea pe care noi o trăim cu Dumnezeu. Pentru că iubirea lui Dumnezeu scoate din noi orice egoism, orice limitare la noi înșine a binelui, și dorim ca binele lui Dumnezeu, de care noi ne împărtășim, să fim binele și împlinirea veșnică a tuturor.

De aceea, Legea și Profeții nu ne duc la o lege impersonală, la o viață socială independentă, orgolioasă, ci ne duc la Dumnezeu și la relația veșnică cu El. Și cei care Îl iubesc pe Dumnezeu în mod real și au o relație continuă cu El, își înțeleg viața lor ca pe o comuniune cu întreaga lume, pentru că ei se roagă pentru toți și vor binele tuturor. Existența Bisericii lui Dumnezeu pe pământ e consecința iubirii Lui față de noi. Pentru că, prin Biserica Lui, El a vrut să extindă continuu iubirea Lui față de toți oamenii care cred în El și fac voia Lui.

Și Biserica îi încorporează continuu pe oameni, pe cei care cred în El și vor să trăiască cu El, pentru că, prin Tainele și Slujbele ei, Biserica îi naște, îi hrănește și îi desăvârșește continuu pe oameni prin adevărul și sfințenia Lui. Și noi, aici, în Biserica slavei Lui, ne rugăm pentru toți oamenii și vrem binele tuturor, în sensul ca toți să devină părtași Bisericii Lui. Pentru că rugăciunea și iubirea noastră nu e pentru ca oamenii să rămână așa cum sunt acum, în păcatele lor și în credințele lor greșite, ci pentru ca toți să ajungă la cugetul Bisericii, la nevoia reală de Dumnezeu și să devină creștini autentici prin convertire, Botez și viață creștină continuă.

Așa că porunca iubirii nu e o realitate abstractă, ci una foarte personală și concretă, pentru că de ea ține mântuirea noastră. Reala deschidere față de Dumnezeu ne umple de reala deschidere față de oameni și de întreaga existență. Și când îi iubești pe oameni nu vrei să îi minți, să îi furi, să îi minimalizezi, să îi omori, ci să îi ajuți cum poți, pentru ca ei să devină ei înșiși. Și când îi iubești pe oameni, iubești întreaga fire, iubești tot ceea ce a creat Dumnezeu, de aceea nu vrei răul niciunei viețuitoare, niciunei existențe. Pentru că și iarba și copacii și păsările și insectele și animalele și toate formele de relief au darul existenței lor de la Dumnezeu și noi spre toate trebuie să privim cu respect și cu înțelegere și cu bucurie.

Dacă ne place ca marea să fie curată, atunci nu trebuie să o poluăm. Dacă ne plac pădurile verzi și pline de răcoare, atunci nu trebuie să le defrișăm. Dacă ne place diversitatea viețuitoarelor de pe pământ, atunci să o respectăm și să o promovăm. Pentru că toate darurile lui Dumnezeu sunt pentru noi, pentru bucuria și împlinirea tuturor și nu pentru ca să ne omorâm unii pe alții cu bestialitate.

Conceptul de incluziune socială „se referă la respectarea statutului și a drepturilor tuturor oamenilor dintr-o societate”[2]. Pentru că toți au dreptul la viață socială. Dar ca să trăiești acest concept în viața ta, ca să îl faci din idee faptă, trebuie să te umpli de iubirea lui Dumnezeu, pentru ca să îi vezi pe toți oamenii capabili de unitate și de responsabilitate socială. Poți pune toate etniile și toate limbile la un loc, pentru că în inima ta te poți ruga pentru mântuirea tuturor. Și, când îi vezi pe toți aceștia, cei altfel decât tine, în diverse contexte, nu mai ai repulsie față de ei, pentru că tu ți-i asumi zilnic în viața și rugăciunea ta.

Tocmai de aceea, realele călătorii în lume sunt numai ale oamenilor duhovnicești, ale celor care își asumă toți oamenii și care nu duc o luptă interioară cu ei și cu locurile pe care le vizitează. Pentru că ei îi înțeleg din interior pe oameni și duhul locurilor pe care le străbat. Înțeleg cine sunt ei și de ce sunt cum sunt. Și când înțelegi realitatea oamenilor, atunci nu mai ai aversiune de ei și de locurile lor, ci compătimești cu ei, ești aproape de ei, te rogi pentru ei, fiindcă îi înțelegi și îi iubești și le crezi experiența de viață.

Iar întrebarea, iubiții mei, nu e cine e aproapele și cum să îl iubesc pe el, ci viața noastră cu Dumnezeu e cheia de înțelegere a aproapelui nostru. A-L iubi pe Dumnezeu tot mai mult înseamnă a mă umple de iubirea față de toți tot mai mult. Și iubirea față de toți e pe măsura conștientizării faptului că trebuie să mă mântui. Pentru că nevoia mea de mântuire e nevoia tuturor de mântuire. Și dacă eu am nevoie abisală de mântuire, atunci aceeași nevoie au toți oamenii, de aceea mă rog pentru toți și îi iubesc pe toți. Pentru că porunca Lui e viața noastră, e reala noastră existență și reala noastră existență e iubirea.

Nu certurile, nu ura, nu nesimțirea ne caracterizează, ci iubirea! Și pe măsura la cât iubim, pe atât și înțelegem. Și înțelegem voia lui Dumnezeu pe cât a devenit viața noastă zilnică, pe cât ne-am deschis față de toți oamenii. Căci noi trebuie să ne asumăm întreaga umanitate în viața și în rugăciunea noastră, dorind ca toți să se mântuie. Pentru că ceea ce le dorim altora, aceea ne dorim și nouă din plin. Amin!


[1] Începută la 6. 19, în zi de miercuri, pe 31 ianuarie 2024. Cer senin, – 5 grade, vânt de 6 km/ h.

[2] Cf. https://www.britishcouncil.ro/programe/societate/incluziune-sociala.