Predică la Duminica a 16-a după Cincizecime [2024]
Iubiții mei[1],
în capitolul al 25-lea de la Sfântul Matteos [Ματθαῖος][2], Evanghelia de azi [Mt. 25, 14-30] e pusă pedagogic între cele 10 fecioare (1-13) și Judecata de obște (31-46). Pentru că fecioarele sunt robii Lui, cei care au primit de la El talanții Săi, iar ceea ce faci toată ziua cu darurile primite de la Dumnezeu înseamnă pregătirea ta pentru a veni la Judecata Lui. Căci Domnul ne dăruie tuturor „averile Sale [τὰ ὑπάρχοντα Αὐτοῦ]” [Mt. 25, 14, BYZ]. Ne dăruie talanții Lui[3], adică daruri dumnezeiești, pentru ca noi să fim fecioarele Lui cele pline de curăție și de sfințenie.
În literalismul ei, în forma în care Domnul ne-a spus parabola de azi, înmulțirea talanților înseamnă o dobândă bancară. Cum rezultă din v. 27: „Așadar, trebuia [ca] tu să depui argintul Meu [τὸ ἀργύριόν Μου] schimbătorilor de bani/ bancherilor [τοῖς τραπεζίταις] și [când] am venit Eu [aș fi venit Eu] am luat [l-aș fi luat] pe al Meu [cu] dobândă [σὺν τόκῳ]”, cf. BYZ]. Cu alte cuvinte, în sensul prim, literal, e vorba de ceva exterior nouă, de o simplă depunere la bancă a argintului, pentru ca să iei dobânda lui peste câțiva ani de zile.
Numai că scopul parabolelor Domnului nu este literalismul, ci viața duhovnicească, interioară. Pentru că El spune una în fapt, dar dorește să înțelegem altceva. Căci El dorește să înțelegem perspectiva interioară a povestirilor Sale pedagogice. Fiindcă talanții pe care El ni-i dă nu sunt nici de argint și nici de aur și nici de platină, ci talanții Lui sunt darurile dumnezeiești pe care le lucrează în noi slava Sa ce veșnică. Căci El, la Botezul nostru sacramental, ne umple de slava Lui, pentru că ne face fiii Săi duhovnicești. Și noi, călăuziți mereu de slavă Lui, începem să creștem și să ne dezvoltăm interior într-un mod propriu. Și începem să înțelegem că suntem buni la sport sau la pictură sau la muzică sau la științe sau la vreun meșteșug sau la vreo ocupație anume. Și înțelegem că noi suntem buni la acel ceva, pentru că aceea e vocația noastră. E chemarea lui Dumnezeu pentru noi. Spre aceea ne cheamă El. Și pentru că simțim chemarea Lui spre acel ceva foarte personal, tocmai de aceea și noi ne dăruim toată silința pentru a fi tot mai buni în ceea ce facem.
Am simțit că pot să scriu și să citesc și să desenez și să cânt și să creez și să povestesc și să educ oamenii de foarte mic. Cărțile, imaginile, poveștile, creațiile artistice, pedagogia cea de multe feluri m-au atras de la început. La convertirea mea, la 12 ani, știam importanța cărții, a scrisului, a lucrului frumos, a muncii, a dăruirii continue, a prieteniei, a loialității față de un crez personal. Intrarea mea conștientă în Biserică, asumată, mi-a adus perspectiva fundamentală a slujirii lui Dumnezeu, a muzicii și a slujirii bisericești, a traducerilor teologice, a teologiei mari, abisale. Și toate darurile literare și artistice ale mele s-au contopit cu cele ale slujirii și ale vieții duhovnicești și teologice, făcând din mine o personalitate duhovnicească, teologică și artistică.
Pe scurt: aveam unele daruri de la Dumnezeu și am primit și altele, mult mai înalte decât primele, când am început slujirea mea bisericească. Căci le-am lucrat pe cele de la început, dar am fost deschis și sunt în continuu deschis spre voia Lui, pentru ca să îmi sporesc continuu darurile, capabilitățile, excelențele personale.
Darurile Lui în viața noastră sunt reale, sunt puterea noastră de creație și de împlinire personală. Sunt crezul nostru în viață. Dar darurile Lui nu cresc în mod inconștient în noi, ci prin participarea noastră totală la ele. Pentru că noi acceptăm că suntem buni la pictură, dar facem tot posibilul și să excelăm în domeniul creației picturale. Știm că avem o voce bună, dar o lucrăm zilnic și luăm lecții de muzică ce ne ajută să excelăm pe baza datelor noastre personale. Adică, nu constatăm doar darul avut, dar îl lăsăm inactiv în noi, ci constatăm cu bucurie multă darul Lui și îl lucrăm neîncetat în viața noastră.
Pentru că mulți pot scrie, pot traduce, pot picta, pot face sport de performanță, dar nu vor să și muncească zilnic pentru asta. Și dacă nu te umpli zilnic de bucuria împlinirii personale, nu-ți înmulțești talanții tăi, ci șomezi. Iar șomarea în creație și în viața duhovnicească înseamnă neîmplinire personală. Neîmplinire veșnică. Iar neîmplinirea aceasta e judecată aspru de Domnul, pentru că robul cel nevrednic [τὸν ἀχρεῖον δοῦλον] este aruncat întru întunericul cel mai din afară [εἰς τὸ σκότος τὸ ἐξώτερον], în Iad, unde este plângerea și scrâșnirea dinților [ὁ κλαυθμὸς καὶ ὁ βρυγμὸς τῶν ὀδόντων] [Mt. 25, 30, BYZ].
Talantul din parabola de azi este echivalentul uleiului din parabola celor 10 fecioare. Toate 10 erau fecioare [Mt. 25, 1], după cum toți cei 3 erau robii Săi [τοὺς Ἰδίους δούλους] [Mt. 25, 14, BYZ]. Însă 5 fecioare erau înțelepte [φρόνιμοι], pe când 5 erau nebune [μωραί][Mt. 25, 2, BYZ], după cum doi robi au făcut dobândă, pe când unul, nebunul, nu a făcut nimic cu talantul primit de la El [Mt. 25, 15-27].
Și de ce n-a făcut nimic cu ceea ce a primit de la El? Pentru că era rău și leneș [Mt. 25, 26]! Și răutatea la adresa lui Dumnezeu te face leneș, te face nelucrător. Dar când nu lucrezi, nu lucrezi împotriva ta. E în detrimentul tău faptul de a nu te împlini în viață.
Fecioarele nu erau nebune pentru că erau fecioare, ci erau nebune pentru că nu își strângeau ulei pentru lămpile lor [τὰς λαμπάδας αὐτῶν] [Mt. 25, 1, BYZ]. Pentru că și cel care nu a depus argintul pentru dobândă nu era unul care nu știa folosul înmulțirii banilor, ci nu i-a înmulțit pentru că era rău și leneș. Dar cum talantul, în teologia Domnului, nu e un obiect exterior, ci este darul interior primit de la Dumnezeu, tot la fel nici uleiul nu este ulei de candelă, ci este slava lui Dumnezeu care strălucește în noi de la Botez. Și dacă desconsideri talantul sau uleiul lui Dumnezeu, adică darul Lui și slava Lui, ești un om rău, un leneș, un nebun, pentru că nu îți vrei binele nici acum și nici veșnic.
Un om cu adevărat înțelept e un om care se pregătește continuu pentru veșnicia lui. El își înmulțește continuu darurile primite de la El, muncește zilnic pentru împlinirea sa, pentru că împlinirea sa e totuna cu sfințenia și cu mântuirea sa. Dacă ești medic și în același timp creștin, dacă ești avocat creștin, dacă ești profesor creștin, dacă ești comerciant creștin, dacă ești părinte creștin, dacă ești un om cu conștiință creștină, ești un om care te sfințești continuu prin ceea ce faci. Pentru că îți faci și slujba ta, care e chemarea ta de la Dumnezeu, dar trăiești și creștinește.
Căci asta e marea înțelegere a zilei de azi: reala ta chemare e reala ta împlinire. Când Dumnezeu îți dă un dar sau mai multe, El ți le dă pentru că știe că ai nevoie de ele în viața ta, dar, în același timp, pentru că prin ele te împlinești în viața ta, dar și veșnic. Însă, dacă tu știi că trebuie să te faci actor, dar te faci Preot, asta e o mare neascultare față de Dumnezeu, pentru că rolul tău e altul, e cel pe care îl știi, pe care îl simți. Tot la fel, dacă Dumnezeu te cheamă să te faci Monah, a te căsători înseamnă a nu face voia lui Dumnezeu. Pentru că El te atrage spre Monahism și tu nu vrei să accepți asta.
Eram student la Teologie, apoi am intrat la Master și la Doctorat și nu făceam studii teologice pentru ca să mă fac Preot, ci pentru ca să trăiesc teologic în viață. Însă, când au început chemările lui Dumnezeu pentru a primi Dumnezeiasca Preoție, chemările Lui cele tainice, interioare, deși eu nu îndrăzneam să gândesc acest lucru, atunci m-am cutremurat interior, dar m-am umplut și de o veselie nouă, dumnezeiască. Și cu cât mă împotriveam acestui lucru, cu atât ele erau mai explicite. De aceea am înțeles, că dacă nu aș accepta voia Lui de a mă face Preot, m-aș rata în mod fundamental în viața mea, chiar dacă aș rămâne cu alte daruri ale mele: cu cele literare și artistice. Pentru că cel mai mare dar al Lui era acela: la care simțeam că mă cheamă în mod abisal.
De aceea, poți avea multe daruri de la Dumnezeu și, totuși, chemarea Lui aparte să fie doar spre unul dintre ele. Însă, acela le cuprinde și pe celelalte și le lasă să se dezvolte. Pentru că eu, ca Preot, Îi slujesc lui Dumnezeu în mod tainic în slujirile mele zilnice, dar în același timp scriu, traduc, editez și public cărți, desenez, pictez, creez artă în diverse feluri. Dar toate celelalte daruri se unesc în jurul slujirii dumnezeiești, care e chemarea mea abisală și împlinirea mea.
Și se observă la mulți Sfinți Părinți acest lucru: că au avut chemarea lor bisericească fundamentală, dar și alte multe daruri pe lângă aceasta. Și cu toate ale lor au slujit lui Dumnezeu și oamenilor, împlinindu-se în tot ceea ce au făcut. Pentru că toate darurile lui Dumnezeu sunt spre folosul nostru și de obște, căci prin toate Îi slujim Lui.
Dar cum să Îi slujești Lui, dacă nu Îl iubești pe El? Și dacă El nu te învață să-i iubești pe toți oamenii, cum ai putea să iubești un om, măcar unul? Că vine 14 februarie și pe buzelor tuturor e dragostea, îndrăgostirea[4]. Dar îndrăgostirea nu e, în primul rând, un proces chimic în om[5], ci un eveniment sufletesc. Când omul se îndrăgostește, el intuiești ceva profund în celălalt. Și îndrăgostirea e o înțelegere interioară luminoasă, e o atingere a harului Său de noi, pentru că îl vedem pe celălalt nu exterior, ci interior nouă. De aceea, reala îndrăgostire de cineva e darul lui Dumnezeu, e darul Lui pentru noi, pentru ca să ne înțelegem pe noi înșine în relație cu o persoană pe care începem să o iubim și fără de care nu mai putem sta.
Tocmai de aceea, îndrăgostirea e un lucru aparte, e un lucru mare, e începutul dragostei noastre pentru persoana iubită. Și ea e, în primul rând, o unire sufletească, interioară, pentru că este plină de înțelegere și de dăruire și de dialog și de comuniune. Pentru că lucrurile de care avem nevoie sunt cele care ne aduc stabilitate interioară, intimitate, împlinire profundă. Și relația de iubire este această unire frumoasă, delicată a sufletelor noastre, prin care îmi înțeleg iubita tot mai mult, până când nu mai văd o altă viață în afara vieții cu ea. Comunicăm intens, ne scriem, ne facem daruri reciproce, ieșim împreună, ne cunoaștem tot mai mult, pentru că ne dorim tot mai mult să fim împreună. Și când ajungem să conștientizăm amândoi cât de bine ne simțim împreună și cât de multe lucruri putem facem împreună, atunci ne căsătorim civil și religios, ne asumăm un drum împreună în viață, pentru că fundamentul lui e dragostea reciprocă, sinceritatea, aspirațiile comune, slujirea lui Dumnezeu.
Așadar, iubiții mei, a-L iubi pe Dumnezeu înseamnă a înmulți continuu darurile Sale. Și darurile Lui le înmulțim spre folosul nostru și al tuturor. O carte e pentru toți, la fel o Icoană sau un tablou. Dacă le-ai creat, ele devin bucurii comunitare. Și a dărui din darurile lui Dumnezeu date nouă înseamnă a dărui din iubirea Lui față de noi toți. Pentru că darurile Lui sunt iubire veșnică pentru noi, sunt împlinirea noastră reală, dacă noi ni le asumăm ca trăsături fundamentale ale vieții și ale personalității noastre. Pentru că atunci când spunem Scriitorul, spunem darul lui Dumnezeu de a scrie și de a povesti, dar și efortul continuu al omului care scrie și se dăruie. Fiindcă în darul Lui vezi bunătatea și iubirea Sa față de noi, dar și efortul nostru continuu, truda noastră smerită pentru a fi la înălțimea chemării Sale.
El ne cheamă la slujirea Lui în multe feluri, dar răspunsul nostru e pe măsura noastră. Pentru că El dă fiecăruia „după puterea sa [κατὰ τὴν ἰδίαν δύναμιν]” [Mt. 25, 12, BYZ] interioară și de creație. El ne dăruie pe cât știe că putem face. Dar ca să ajungem să înțelegem cât putem să facem, trebuie să lucrăm mult și bine, cu multă trudă, pentru a ajunge la excelență, la capodopere, la performanțe unice. Pentru că puterea creației stă în noi, întăriți fiind mereu de slava lui Dumnezeu, spre Care trebuie să ne deschidem permanent. Amin!
[1] Începută la 6. 40, în zi de miercuri, pe 7 februarie 2024. Cer înnorat, 6 grade, vânt de 10 km/ h.
[2] Cf. Mat. 10, 3, BYZ.
[3] A se vedea: https://en.wiktionary.org/wiki/τάλαντον.
[4] Cu referire la: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ziua_îndrăgostiților.
[5] Idem: https://www.forbes.ro/o-lectie-de-chimie-utila-diferenta-dintre-indragostire-si-iubire-153131.