Rugăciunea de dinaintea încununării mirilor la Nunta a doua. Comentariu teologic
Rugăciunea este făcută către Dumnezeul nostru treimic, Care e numit Dumnezeul nostru cel Sfânt[1]. Pentru că El este izvorul întregii sfințenii. Și El l-a zidit pe om din țărână [ἐκ χοὸς], pentru că a făcut trupul lui din țărâna pământului. Și din coasta [ἐκ τῆς πλευρᾶς] Sfântului Adam, Dumnezeu i-a zidit femeie [γυναῖκα], pentru că i-a dăruit-o pe Sfânta Eva ca soție a lui. I-a zidit femeie pentru el, pentru om, pentru bărbat și i-a înjugat-o lui [καὶ συζεύξας αὐτῷ], a însoțit-o pe ea cu el, pentru ca femeia să fie un ajutor pentru el [βοηθὸν κατ᾿ αὐτόν], pentru bărbat. Cu alte cuvinte, crearea femeii a fost pentru Căsătorie sfântă, pentru comuniune duhovnicească, pentru un dialog continuu și asumat cu bărbatul ei.
Și Dumnezeu a făcut la început un cuplu uman, un bărbat și o femeie, pentru că așa a plăcut măreției [μεγαλειότητι] lui Dumnezeu, pentru ca omul să nu fie singur [μόνον] pe pământ [ἐπὶ τῆς γῆς]. Căci Sfântul Adam avea nevoie de cineva ca el în mijlocul tuturor viețuitoarelor de pe pământ. El nu ar fi fost singur pe pământ nici fără Sfânta Eva, pentru că erau multe viețuitoare pe pământ create de Dumnezeu, dar ar fi fost singur la nivel interior, pentru că nu ar fi avut pe cineva ca el, adică o altă persoană umană, pe care să o iubească și cu care să fie în continuă comuniune.
De aceea, acum, în Dumnezeiasca Taină a Nunții, Însuși Dumnezeu, Cel care ne-a creat pe noi, Stăpânul vieții noastre, întinde mâna Sa din sfântul Său locaș și îl armonizează/ îl unește pe mire cu mireasa lui. Și Stăpânul nostru face această unire sfântă a lor, căci de către El i se armonizează bărbatului femeia. Căci unirea celor doi e sfântă, e duhovnicească în primul rând și nu trupească. Pentru că El îi înjugă/ îi unește pe cei doi în aceeași minte [ἐν ὁμοφροσύνῃ], ca să gândească la fel, și îi încununează pe ei într-un trup [εἰς σάρκα μίαν], căci îi face să fie uniți interior unul cu altul. Și pentru că se iubesc reciproc și se înțeleg unul cu altul și acționează unitar în tot ceea ce fac, cuplul căsătorit se împlinește în mod continuu. Și Dumnezeu le dăruie lor și rodul pântecelui [καρπὸν κοιλίας], le dăruie copii, le dăruie bucuria sau desfătarea [ἀπόλαυσιν] de a avea copii buni [εὐτεκνίας]. Și a avea copil bun înseamnă a avea un copil credincios, ascultător, smerit, capabil de lucruri mari în viața lui. Căci de aceea și sunt desfătarea părinților lor: pentru că ei, copiii cei buni, sunt împlinirea lor reală.
Și rugăciunea se termină triadologic, pentru că a Lui este stăpânirea [τὸ κράτος], Împărăția [ἡ Βασιλεία], puterea [ἡ δύναμις] și slava [ἡ δόξα], a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și întru vecii vecilor.
[1] Textul rugăciunii: Ὁ Θεὸς ὁ Ἅγιος, ὁ πλάσας ἐκ χοὸς τὸν ἄνθρωπον, καὶ ἐκ τῆς πλευρᾶς αὐτοῦ ἀνοικοδομήσας γυναῖκα, καὶ συζεύξας αὐτῷ βοηθὸν κατ᾿ αὐτόν, διὰ τὸ οὕτως ἀρέσαι τῇ Σῇ μεγαλειότητι, μὴ μόνον εἶναι τὸν ἄνθρωπον ἐπὶ τῆς γῆς· Αὐτὸς καὶ νῦν, Δέσποτα, ἐξαπόστειλον τὴν χεῖρά Σου ἐξ ἁγίου κατοικητηρίου Σου, καὶ ἅρμοσον (ἐνταῦθα ὁ Ἱερεὺς ἁρμόζει τὰς χεῖρας τῶν Νυμφίων) τὸν δοῦλον σου (τόν δε) καὶ τὴν δούλην σου (τήν δε), ὅτι παρὰ Σοῦ ἁρμόζεται ἀνδρὶ γυνή. Σύζευξον αὐτοὺς ἐν ὁμοφροσύνῃ· στεφάνωσον αὐτοὺς εἰς σάρκα μίαν· χάρισαι αὐτοῖς καρπὸν κοιλίας, εὐτεκνίας ἀπόλαυσιν. Ὅτι Σὸν τὸ κράτος, καὶ Σοῦ ἐστιν ἡ Βασιλεία καὶ ἡ δύναμις καὶ ἡ δόξα, τοῦ Πατρὸς καὶ τοῦ Υἱοῦ καὶ τοῦ Ἁγίου Πνεύματος, νῦν καὶ ἀεὶ καὶ εἰς τοὺς ἀιῶνας τῶν αἰώνων, cf. https://analogion.com/forum/index.php?threads/Ακολουθία-εις-δίγαμον.14285/.