Tudor Arghezi, Lina [3]
Tudor Arghezi, Lina, Editura pentru literatură, București, 1965, 326 p.
*
Trestie are conștiință și se cerceta pe sine în fiecare seară, p. 167. Și „voia să nu-și aibă nimic de ascuns și să răspundă drept”, p. 167, în fața conștiinței sale. Lucru pe care ar trebui să îl facem fiecare dintre noi tot timpul. Pentru că viața creștină e o viață potrivit conștiinței noastre. Alegerile noastre sunt libere și conștiința noastră ne judecă fiecare alegere pe care o facem.
Autorul romanului, Tudor Arghezi, numește „incest moral”, p. 167, strângerea de avuție pe căi păcătoase. Iar nefericirea oamenilor, considera Trestie, vine „de la scăderile și viciile fiecăruia. Cât vor fi alcool, mișelie și prostituție, viața oamenilor rămâne închisă între tavernă, spital și cimitir”, p. 167-168.
Dar în sufletul său apare iubirea pentru o fată zveltă ca o garoafă pusă în piept, p. 169.
„cu o familiaritate jignitoare”, p. 172; Fotache e fost ziarist, acum magazioner adjutant, p. 172. Dinții lui erau „prinși în mucegai alimentar”, p. 173. Fotache, zis și Dartanian, p. 173. Care a rămas cu „un rânjet insultător, dar nehotărât”, p. 175, pe chip, atunci când Trestie l-a pus la punct. Stângăciile sale fuseseră considerate un semn de lașitate, p. 177. Se mulțumea mereu „cu puțin și chiar cu foarte puțin și aproape cu nimic”, p. 178.
„sugestiile iresponsabilității”, p. 178; englezul care alegea o mie de cuvinte dintr-o limbă, cuvinte uzuale, pe care le învăța, pentru ca să poată vorbi cu băștinașii, p. 184. Pistolul pentru englez: te face să ai siguranță de sine și să fii optimist, p. 185.
Biserica în ruină de pe câmp, p. 186. A unei foste Mănăstiri, de acum 150 de ani, p. 186. Locul acela era „un ținut al veșnicei singurătăți și al șoaptei”, p. 187. Ideea falsă că Sfânta Icoană aduce nenorocire oamenilor, p. 191. Trestie simte că Dumnezeu e în fosta Biserică și că nu ar mai dori să plece de acolo, p. 193. Fostul Preot e acum vrăjitor, p. 193.
Trestie îi vede pe oameni ca pe „niște dungi în întuneric”, p. 197. Luarea în derâdere a persoanelor dumnezeiești, p. 197 (în josul paginii). Minimalizarea întrupării Domnului: „Zămislirea [pe pământ] e neîntreruptă, pentru că omul cel mai adevărat încă nu a fost nimerit și trebuie odată și odată nimerit”, p. 199.
Mentalitatea muncitorului deștept în fața șefului prost: „Ascunde-ți inteligența într-o politețe de acceptare, din care poți face o eleganță. Păcatul inteligenței este că vexează prin atitudine voluntară, indiscreție și criticism”, p. 201. Dreptul omului de a fi prost, p. 202. „Lichelismul e în general inteligent”, p. 202.
Cum e Directorul? „E o mediocritate răscăcărată, stabilită în ierarhie: cea mai primejdioasă calitate”, p. 202. Sfat pentru cei care vor să te cunoască: „Lasă-te căutat și descoperit: plăcerea e mai mare!”, p. 202.
Costache Vulpe, fost Profesor, pentru că își bătuse Inspectorul, p. 203. Nu studiul e de vină, ci profesorul, p. 203. Și Vulpe și-a pălmuit Inspectorul rău-intenționat, chiar acolo, în fața clasei, în aplauzele tuturor, p. 204. De aceea, acolo, în fabrică, erau „cioburile tuturor dramelor”, p. 205, umane. Iar toți exilații „se adună, se înțeleg, se tolerează și se apropie unii de alții și se înfrățesc”, făcând din fabrică „o miniatură de Americă”, p. 206.