Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [86]
Traduceri patristice
vol. 6
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
VI. Cartea a șasea a Exaimeronului
Aceasta este cartea a șasea a aceluiași autor. Este despre ziua a șasea din creația cea-de-șase-zile
4. Dacă ești atent la această tâlcuire, cu o inimă râvnitoare și deschisă, te voi convinge despre aceste două popoare: cel pământesc și cel acvatic/ marin. Dovada mea o voi lua din fragmente diferite ale Vechiului și Noului Testament.
Dumnezeu i-a poruncit lui Moisis să facă tămâie[1]. Ea simboliza unirea credincioșilor evrei și a celor din neamuri, care a devenit o mireasmă bună/ dulce mirosită de Dumnezeu[2]. Căci Dumnezeu a poruncit ca această tămâie să fie amestecată din pământ și din mare: rășina „stacti” [tămâie] își are originea pe pământ, dar „onix” [un clei făcut din părți de scoică] vine din mare[3].
Dar și mirul lui Moisis le-a simbolizat pe cele două popoare[4]: același mir care a curs dintr-o parte a iubitului Fiu[5] al lui Dumnezeu, așa cum citim: „Mir vărsat” din „iubitul Meu”[6]. Din El și prin El[7] va veni plinirea desăvârșită a credincioșilor[8]. Acesta este mirul pe care Dumnezeu a poruncit să fie pregătit.
Iar Moisis a primit trestia înmiresmată de pe pământ și smirna din mare. Și, de aceea, probabil, Hristos a gustat oțet când era pe Cruce. I s-a dat pe un burete (din mare) pus pe o trestie (de pe pământ)[9]. Astfel, El a gustat amărăciunea morții, El, Cel care a fost osândit de două popoare la moarte: romanii și evreii[10]. Ele erau închipuite de cei doi tâlhari: unul [era chip] al celui care a fost mântuit prin credință; dar evreul s-a pierdut prin necredință[11].
Am auzit, de asemenea, că Dumnezeu a poruncit un veșmânt pentru Marele Preot Aaron. El i-a poruncit lui Moisis ca să fie țesut din fir roșu (porfiră) care a fost tors cu finețe[12]. Porfira este făcută din două vietăți: pământescul vierme de mătase și o moluscă de mare ce produce pigmentul/ culoarea. De aceea, în timpul Patimilor, cele două neamuri au aruncat o mantie stacojie pe Hristos[13], profețind că Cuvântul, Dumnezeul cel ceresc, unit cu trupul[14], va împărăți peste aceste două popoare.
Toate acestea au fost limpede arătate mai înainte de celelalte culori, împreună cu porfira veșmântului dinăuntru, care erau țesute împreună în celelalte veșminte ale lui Aaron[15]. Inul scânteia cu o strălucire mai mare decât a zăpezii[16], fiind un simbol al luminii, din lumina lui Dumnezeu-Cuvântul[17]. Iar țesătura de lână stacojie arăta un chip al trupului Său, căci S-a făcut părtaș de trupul și sângele copiilor Săi[18]. Pe când culoarea azurie semăna cu nuanța [culorii] cerului. De aceea, cei care examinează culorile țesătorului numesc această culoare albastrul cerului.
Și aflăm că magii i-au dăruit lui Hristos aur din pământ și smirnă din mare[19].
Și, identic, Iosif și Nicodimos erau chipuri ale acestor două neamuri. Ei L-au uns pe Iisus pentru înmormântare cu aceste două miruri [făcute din]: smirnă din mare și aloe de pe pământ[20].
[1] Cf. Ieș. 30, 34-35.
[2] Cf. Fac. 8, 21.
[3] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Stacte.
[4] Cf. Ieș. 30, 22-25.
[5] Cf. Mt. 3, 17; 12, 18; 17, 5; Mc. 1, 11; 9, 7; Lc. 3, 22, 9, 35; II Petr. 1, 17.
[6] Cânt. Cânt. 1, 3.
[7] Cf. Rom. 11, 36.
[8] Cf. Rom. 11, 25.
[9] Cf. Mt. 27, 48; Mc. 15, 36.
[10] Cf. Mt. 20, 18, 19; 26, 65-66; 27, 1-26; Mc. 14, 63-64; 15, 1-15; Lc. 23, 13-25; In. 18, 29-32; 19, 4-16.
[11] Cf. Lc. 23, 39-43.
[12] Cf. Ieș. 28: 1-6, 8, 15.
[13] Cf. Mt. 27, 28; Mc. 15, 17; In. 19, 2.
[14] Cf. In. 1: 1, 14.
[15] Cf. Ieș. 28: 5-8, 15, 33.
[16] Cf. Mt. 28, 3.
[17] Cf. In. 1, 4-9; 3, 19-21; 12, 46.
[18] Cf. Evr. 2, 14.
[19] Cf. Mt. 2, 11.
[20] Cf. In. 19, 38-42.