Tudor Arghezi, Lina [5]
Tudor Arghezi, Lina, Editura pentru literatură, București, 1965, 326 p.
*
Grăjdarul satului, Filip, care cunoștea numai furca și lopata, știa să oprească scurgerea de sânge a femeilor de după naștere, p. 230. Și oprea sângele rugându-se, nedorind să primească bani pentru asta, p. 230.
Tănase țiganul era cel care tălmăcea visele, p. 230-231. Dar, în fața lui Oreste, Tănase recunoaște că e un mincinos, p. 238.
Împachetarea zahărului e în p. 239. Cosmopolitul știa românește, ungurește, nemțește, grecește, dar n-a putut să învețe limba franceză, p. 241.
Avea „ochi cu găluști”, p. 241, bulbucați. Despre același: „Pardesiul cu jeg [pe el] juca în vânt, descheiat, și lavaliera râncedă, în grăsimile gulerului, da firului de cioc spânatic, subt [sub] colțurile spurcatei guri de caș, importanță”, p. 241.
Frumoasa femeie „trebuia să-și împărtășească fermecătoarele grații între un soț aproape indiferent și un amant adorat”, p. 244. Însă, când femeia rămâne gravidă, și simțea în ea „mugurele maternității”, amantului îi dis- pare „volubilitatea amoroasă”, p. 244. Nu mai are papagal, nu mai are cuvinte de iubire pentru ea.
Trestie o vede pe Lina pentru prima oară, p. 251. Lina „surâse cu o deschidere a buzelor de dalie care se desface”, p. 283. Și, îndrăgostită de el și doritoare să se mărite, aceasta i-a adus rață pe varză, p. 284. Plus vin și cafea, p. 284-285. Plus sparanghel și prăjitură cu mere, p. 285. Trestie își dă seama că a primit de la ea, mai de mult, o garoafă, pe care el a presat-o și a pus-o în Sfânta Scriptură, p. 287. Însă, în timp ce Trestie o iubea cu nesiguranță, Lina îl iubea cu mândrie, p. 290.
„Suferința cea mare a lumii e că și-a trăit tinerețea bătrânește și bătrânețele [bătrânețile] într-o caricatură de tinerețe”, p. 292.
„Cântările în abstract ale valorilor pământești sunt o filosofie ațoasă, de câlți”, p. 294.
„Poți ajunge famen și prin uitare de sine”, p. 294.
Sectanții din fabrică: „ei aveau denii în toate serile. […] Simplificat până la simpla lectură a Sfintelor Scripturi, cultul [lor] consista [consta] mai ales din comentariile textelor citite, și o denie se încheia cu Tatăl nostru, cântat monoton, cu voci de-abia ridicate peste șoapta cu gura aproape închisă”, p. 296.
Lina fusese promovată telefonistă, p. 296. Însă și Oreste o dorește pe Lina, p. 298. Oreste vorbește cu Trestie și îi mărturisește că a fost în China, în toată Asia, în America, până la extremul sud, p. 300.
Lina își strânge singură zestrea, p. 308. Avea un dulap de pânzeturi, tricotaje și albituri, mașină de cusut și acvariu de pești, p. 308. Avea și ghivece cu flori, pe care le îngrijea din suflet, p. 308-309.
Trestie, la rândul lui, învățase pe cele ale medicului: făcea pansamente și alifii, făcea injecții nedureroase, p. 309. Trestie află că a murit directorul Azner. Află de la domnul Fink, p. 320-321. Și Ion Trestie, deodată, află că îl va înlocui pe Azner, p. 322. Însă, în loc să se bucure, Trestie „s-a simțit deodată bătrân și împovărat, ca omul slobod [liber], însărcinat pe neașteptate cu o răspundere grea. Tânărul harnic și onest se vedea devenit autoritate, și fără a fi indiferent la onoarea ce i se făcea ca o dreptate, nici afară din cale de măgulit nu s-a simțit. El nu a cutezat nici să mulțumească, socotindu-se, până la deslușirea improbabilă de sine, jocul unui fenomen inexplicabil, care nu-i da dreptul să și-l ia asupră-și”, p. 323.
Și prima vizită, Trestie i-o face Linei, p. 324, pe care o cere de soție pe nepusă masă, p. 325.
Cum a răspuns mireasa: „Lina, stând pe marginea patului, căzu cu mâinile la ochi într-un hohot de plâns pe care Trestie îl înțelesese cu o lacrimă. S-a aplecat spre ea, i-a mângâiat părul tânăr și negru, la tâmple…I-a mângâiat marginea urechii frumoase…Lina s-a ridicat râzând și cu privirea plină de scânteia lacrimilor de bucurie…Nu putea să spuie [spună] nimic”, p. 325.
Trestie vorbește apoi despre Cununie, pe care o vor face în fabrică, p. 325. După care i-a spus că a așteptat această clipă doi ani de zile, p. 325.
Prima atingere a mirilor: „Ei își apropiară brațele fără voie și se sărutară întâia oară strânși unul de altul, în picioare, până în suflet, când pisica mieuna să intre pe marginea ferestrei”, p. 325. Și romanul se termină cu vestea că Trestie se căsătorește cu Lina și pleacă din fabrică, p. 326.