Lună: martie 2024

Iubiții mei[1],

unii doresc viață bună, viață lungă, fără boli și fără durere, dar, în același timp, și fără Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu le strică poftele, le strică fumurile, le strică nesimțirea. Și ei își iubesc mult nesimțirea lor, banii lor, furturile lor de toată viața și nu mai știu cum să își lungească viața, pentru ca să se bucure de ei. De aceea, Spitalele și Farmaciile sunt foarte profitabile, sunt toată ziua pline, pentru că oamenii mor de dragul lor, mor de ei înșiși și, pentru asta, dau tot ceea ce au numai să fie vii, încă vii…Dar pe viața lor duhovnicească, pe viața care se primește și se trăiește în Biserică nu dau nimic, nu dau niciun ban, pentru că îi interesează doar aici, doar acum, doar ce fac ei acum, ca și când Iadul de după moarte n-ar fi cea mai mare durere și înspăimântare…

Și asta arată lipsa de teologie și de viață creștină din inimile oamenilor. Pentru că nu știu că a suferi înseamnă a te înduhovnici, că a răbda înseamnă a te învinge pe tine însuți, iar viața de aici e pregătire pentru Împărăția lui Dumnezeu și nu loc pentru dezmăț. Căci dacă mâncarea și băutura ar însemna viața noastră, n-am fi cu nimic diferiți de animale, pentru că ele asta vor toată viața: să mănânce și să bea și să doarmă. Însă oamenii sunt creați de Dumnezeu pentru ca să se înduhovnicească, pentru ca să trăiască dumnezeiește pe pământ și nu trupește, adică să vadă dincolo de viață, de bani, de confort, de binele aparent, să vadă binele veșnic, adică viața cu Dumnezeu. Pentru că viața cu Dumnezeu e viața omului și viața nu i-a fost dată de Dumnezeu pentru ca să facă din ea un idol, ci să facă din ea o scară spre El. O urcare continuă către El.

De aceea, dacă vrei să afli ce e viața și cum se trăiește ea, trebuie să Îl întrebi pe Dumnezeu și nu pe oameni, nu pe cei care trăiesc aiurea. Căci oamenii care trăiesc aiurea îți vor spune că viața e desfătare, că viața e să ai, să mănânci, să te bucuri, pentru că după moarte nu mai e nimic. Dar dacă Îl întrebi pe Dumnezeu ce e viața, El îți va spune că e darul Lui și că în timpul vieții tale tu trebuie să crești continuu în sfințenie în relația cu El. Viața sfântă e grija reală a omului. Viața omului e sfințenia. Și când te gândești toată ziua la cum să Îi placi lui Dumnezeu, atunci nu mai fugi nebunește după bani și nici nu mai vrei să îți lungești viața prin orice mijloace, ci dorești să fii cu El mereu, clipă de clipă. Pentru că viața ta, mare sau scurtă, e viață reală dacă ești cu El și te împlinești în El.

Dacă ești de capul tău, fără te uiți la Dumnezeul tău, ești singur, ești gol și nebun, pentru că n-ai nicio împlinire. Și n-ai nicio împlinire nici aici și nici veșnic, pentru că El e singura împlinire a omului. Și dacă nu strângi cu El, risipești, și dacă nu trăiești cu El, ești deja mort.

De aceea, în Evanghelia zilei [Mc. 2, 1-12], sănătatea nu a început prin a-i da medicamente celui paralitic, ci prin a-i da iertare de păcate (v. 5). Și, pe pământ, doar Episcopul și Preotul poate să-ți dăruie iertarea păcatelor tale, pentru că doar prin ei Domnul lucrează această mare binefacere în viața oamenilor. Fiindcă harisma iertării de păcate Domnul ne-o dăruie prin hirotonie și hirotesie. Și El ne-a dăruit-o nouă, celor care continuăm pe pământ Preoția Lui cea preadumnezeiască, pentru ca oamenii să își zidească viața lor pe iertarea Lui.

Pentru că păcatele sunt moartea pe care o introducem mereu în noi, pe fiecare zi. Și de păcate nu scapi dacă iei medicamente sau dacă faci baie sau dacă te prefaci că nu le-ai făcut, ci doar dacă vii și te spovedești la Duhovnicul tău și Domnul te iartă prin el de păcatele tale. Căci tu te mărturisești înaintea Domnului și a Duhovnicului tău și El te iartă prin Duhovnic de păcatele tale, plecând de acolo plin de har, de pace, de bucurie dumnezeiască, de seninătate și de întărire spre tot lucrul cel bun. Pentru că ceea ce simți tu, cel iertat și dezlegat de păcatele tale, sunt lucruri dumnezeiești și nu autoinduse.

Nu ți se pare că te simți bine după ce te-ai spovedit, ci așa te simți! Nu ți se pare că ești plin de har și de libertate duhovnicească după ce te-ai spovedit și ai fost iertat de păcate, ci așa ești! Tocmai de aceea, când mă spovedesc, simt iertarea Domnului în toată ființa mea și cum plec de acolo îndreptat, luminat, curățit, iertat, sfințit de către El. Pentru că nu mă prefac că mi-e bine, ci mi-e bine, mi-e foarte bine. Iar când mă împărtășesc cu Domnul nu mă prefac să sunt bucuros, vesel, împlinit, plin de viață și de fericire sfântă, ci chiar sunt în toată ființa mea. Tresalt, sunt bucuros, sunt duhovnicesc, sunt plin de Domnul și de sfințenia Lui cea prea mare, pentru că m-am umplut de slava Lui cea veșnică.

De aceea, ziua mi-o încep cu El, cu împărtășirea cu El, apoi iau și medicamente, dacă am nevoie de ele. Pentru că nu pun medicamentele înaintea Lui, ci pe El Îl pun înaintea tuturor lucrurilor pe care le fac. Și Îl pun pe El înainte, căci El e începutul, cuprinsul și împlinirea vieții mele. Și așa ar trebui să fie realitatea interioară a fiecărui om! Pentru că toți suntem zidiți de către El pentru a ne împlini veșnic întru El.

„Copile [Τέκνον], ți-au fost iertate ție păcatele tale [ἀφέωνταί σοι αἱ ἁμαρτίαι σου]!” [Mc. 2, 5, BYZ]. Asta i-a spus Domnul paraliticului…

– Când i-au fost iertate?

– Atunci, în clipa de față! Când Domnul i-a spus aceste cuvinte. După cum iertarea păcatelor noastre o primim atunci când Episcopul sau Preotul zice, în Taina Mărturisirii, „te dezleg de toate păcatele tale, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”[2]. De toate păcatele pe care le spovedim cu pocăință și cu durere pentru ele. Și iertarea Lui o simțim în mod bucuros în noi, pentru că ea este o despovărare reală de păcate. E o vindecare ontologică, interioară a persoanei noastre. E o înviere a noastră din morți, e o umplere a noastră de slava Lui, e o întărire a noastră spre toată virtutea dumnezeiască.

Căci de aceea Mărturisirea sau Spovedania e o Dumnezeiască Taină a Bisericii: pentru că Dumnezeu lucrează în interiorul ei vindecarea ontologică a persoanei noastre. Ea este o actualizare a Dumnezeiescului Botez, adică o curățire deplină a noastră de păcate și o eliberare a noastră din robia demonilor. Fapt pentru care noi nu putem trăi și nici respira normal fără spovedirea păcatelor noastre și fără împărtășirea continuă cu Domnul nostru. Căci vindecare reală a omului o trăim aici, în aceste două mari Taine și vindecări ale lui Dumnezeu. Pentru că El ne vindecă de tot păcatul, adică de începutul morții în noi, și ne umple de viața Lui cea veșnică.

Fapt pentru care, omul credincios nu fuge imediat la Spital când e bolnav, când se simte rău, când se simte greu, când se simte apăsat, ci la Biserică! Omul credincios nu vrea să își lățească viața pentru ca să trăiască mult și bine, ci El aleargă la Dumnezeu, pentru ca să Îl aducă pe Dumnezeu în sine și să trăiască cu El adevărata viață, viața cea sfântă și bună, viața cea veșnică.

Căci, după cum vedeți, paraliticul a putut trăi și bolnav. A fost adus de alții (v. 3), de prietenii lui, la Domnul, pentru ca să îl vindece. Însă Domnul nu l-a vindecat mai întâi de boala trupească, de aia pe care dorea el prima oară, ci de boala cea dintâi: de păcatele sale. Pentru că boala păcatului te pune la pat! Păcatele noastre sunt adevărații noștri dușmani, dușmanii din interior, iar de ei ne poate scăpa doar Domnul prin Episcopii și Preoții Săi. De aceea și oamenii păcătoși îi minimalizează, îi ironizează, îi batjocoresc pe Slujitorii lui Dumnezeu, pentru că prin ei vine vindecarea noastră. Mai nimeni nu minimalizează medicamentul bun, medicamentul care vindecă, dar adevăratul medicament al omului, iertarea lui Dumnezeu, e minimalizată frenetic de către slujitorii demonilor, pentru că ea face binele real în viața noastră.

Și, pentru ca să nu te mai duci la Biserică, opinia publică „desființează” Preoția prin vorbe și prin glume, arătându-ți păcatele unor Episcopi, ale unor Preoți, ale unor Diaconi. Ți le subliniază cu putere, pentru ca să îți inducă ideea că medicamentul iertării „s-a pierdut” din cauza păcatelor Slujitorilor lui Dumnezeu.

Însă ce înseamnă iertarea lui Dumnezeu la Spovedanie? Înseamnă ceea ce simți tu, în inima ta, când ești iertat de Episcop sau Preot: simți prezența slavei Lui în tine! Iar prezența slavei Lui în tine nu ține de viața Episcopului sau a Preotului, pentru că ea e viața lui Dumnezeu. Și Domnul te iartă și te dezleagă interior de păcatele tale, gura și mâna Episcopului sau a Preotului adeverindu-ți ceea ce tu simți în tine: slava Lui.

De aceea, oricâte păcate ar face Episcopii și Preoții care ne spovedesc, iertarea lui Dumnezeu o primim de la El prin ei și nu de la ei. Prin slujirea lor, Domnul ne iartă pe noi de păcatele noastre. Tocmai de aceea, batjocorirea Bisericii și minimalizarea lui Dumnezeu, pe motivul că unii păcătuiesc, e o acțiune puerilă, pentru că Dumnezeu nu e atins niciodată de păcatele noastre, iar Biserica Lui nu e niciodată lipsită de sfințenie din cauza păcatelor noastre. Ci, dimpotrivă, în Biserica Lui, fiecare dintre noi ne vindecăm de păcatele noastre, de toate păcatele noastre, pentru că Domnul deja a asumat pe Cruce toate păcatele noastre, ale tuturor, până la transfigurarea lumii. Și El ne dăruie tuturor iertarea Lui, dacă ne pocăim pentru păcatele noastre, pentru că pe iertarea Lui noi putem să ne construim viața noastră cea duhovnicească. Spovedirea continuă a păcatelor noastre și împărtășirea continuă cu Domnul, rugăciunea continuă și nevoința continuă sunt fundamentul vieții noastre duhovnicești.

Și când Sfântul Grigorios Palamas, astăzi pomenit, vorbea despre vederea lui Dumnezeu întru slava Lui, vorbea despre ce se petrece cu noi dacă rămânem neîncetat în fundamentul vieții noastre duhovnicești. Pentru că a rămâne întru slava Lui neîncetat înseamnă a-L simți neîncetat pe Dumnezeu, în tot ceea ce facem noi, și, când El voiește, ne umple de luminări și de vederi dumnezeiești. Iar luminările și vederile Lui sunt consecințele reale ale vieții duhovnicești, pentru că nevoințele noastre sunt umplute de revelările lui Dumnezeu în viața noastră.

Din acest motiv, oamenii duhovnicești nu se uită cu frică la dureri, la necazuri, la ispite, la griji și la pericole, la boli și la moarte, ci cu nădejde sfântă. Pentru că ei vor să le trăiască pe toate acestea dimpreună cu Dumnezeul nostru treimic, cu Cel care e viața, pacea și întărirea noastră. Și suportă sărăcie, dureri, boli, ispite, necazuri cu inimă mare, cu inimă mulțumitoare, cu pace, pentru că Dumnezeu e cu ei și în ei prin slava Lui cea veșnică.

Și când ești cu Dumnezeu în tot ceea ce faci, El e cel mai important în viața ta și nu tu, nu viața ta mică, nu sănătatea ta, nu boala ta, nu familia ta, ci El! Și dacă El este cu tine, atunci toate ale tale vor fi bine, toate ale tale se vor umple de pace, pentru că El binecuvântă, îndreaptă și călăuzește pe tot omul.

Iar când vrei să postești, nu te uiți la ce mănânci sau dacă ai bani ca să îți cumperi mâncare de post, ci postești. Și când vrei să te rogi, atunci te umpli de pacea și de bucuria lui Dumnezeu și te rogi. Când vrei să citești, citești, când vrei să traduci, traduci, când vrei să mergi în pelerinaj, mergi, pentru că pe toate le poți face dacă te încrezi în Dumnezeu. Și le poți face pe toate cu pace, dacă vrei și dacă te nevoiești mereu să vrei voia lui Dumnezeu.

Așadar, iubiții mei, în lunea Buneivestiri am prăznuit împreună cu Episcopul nostru și el v-a vorbit atunci despre Preacurata Stăpână și despre rolul ei fundamental în iconomia mântuirii oamenilor. Și v-a spus totodată că „pe fiecare dintre noi, Dumnezeu, la un moment dat, ne poate chema la o slujire în Biserica Sa pământească. Și dacă ne cheamă Dumnezeu, se cuvine, întâi de toate, să fim vrednici de această chemare, cu viață curată și sfântă, și, mai apoi, în adâncă smerenie, să fim și noi gata să răspundem chemării lui Dumnezeu”.

Și când a spus „slujire”, s-a referit la toată nevoia pe care o are Biserica noastră. Și Biserica are nevoie și de omul care trage clopotul și de cel care vinde lumânări și de cel care tunde iarba și de cea care face prescuri și de cel care cântă la strană și de cel care ne ajută la nevoile noastre de tot felul. Și de aceea am primit ajutoare pentru praznic, pentru că Dumnezeu v-a chemat la slujirea Lui. Și cea care a făcut pâinile și cea care a făcut colivele și cea care a făcut ciorbă și cel care a donat bani sau alte lucruri, au făcut ceea ce au simțit să facă de la Dumnezeu. Dumnezeu i-a îndemnat spre asta și ei au ascultat glasul Lui. De aceea, au făcut pentru Dumnezeu și pentru mântuirea lor ceea ce au făcut pentru praznicul Bisericii.

Și așa trebuie să considerați întotdeauna când faceți ceva pentru Biserica lui Dumnezeu și pentru tot omul: că le faceți spre slava lui Dumnezeu și spre mântuirea dumneavoastră. Ce dăruiți, aceea e comoara dumneavoastră. Și pe ea o aveți în inimă și vă bucură, pentru că vă împlinește.

Vă mulțumim tuturor pentru participarea la hram și pentru bucuria comuniunii! Dumnezeu să ne întărească în tot ceea ce facem, să ne bucure în postirea și în rugăciunea noastră, și să ne dea seninătate în fiecare zi ca să mergem spre praznicul Învierii Lui cu pace și cu bucurie sfântă! Amin!

---

[1] Începută la 7. 12, în zi de miercuri, pe 27 martie 2024. Cer înnorat, 5 grade, vânt de 11 km/ h.

[2] Molitfelnic, Ed. BOR 2019, p. 75.

Iubiții mei[1],

în Sfintele sale Icoane o vedem pe Maica lui Dumnezeu cu Domnul în brațe. Îl ține în brațele ei cu toată tandrețea și cu toată atenția, cu toată seriozitatea, pentru că El este dorirea noastră a tuturor. Și Domnul, ca Pruncul cel veșnic, privește spre noi și ne binecuvântă sau o sărută pe Maica Sa și o privește cu toată dragostea. Căci atunci când privește la noi, El ne arată că este al tuturor și că Se îngrijește de noi toți, dar când privește către Maica Sa, ne arată iubirea Lui cea mare pentru ea. Pentru că întru ea Și-a găsit toată odihna, în cea care este mai desfătată decât cerurile.

Când Stăpâna noastră este iconizată fără Domnul în brațe, ea e lângă Crucea Lui și pătimește împreună cu El. Sau are sfântul ei acoperământ în mâini și e în rugăciune către Dumnezeu pentru noi. Sau, în Sfânta Icoană a Buneivestiri, Maica lui Dumnezeu stă așezată pe tronul ei, față în față cu Sfântul Arhanghel Gavriil și primește de la el marea veste a întrupării Domnului. Dar, când ea primește vestea cea mare și preafrumoasă și o acceptă, atunci imediat Domnul Se întrupează în pântecele ei. Însă Sfintele Icoane ale Buneivestiri nu accentuează întruparea Domnului, ci doar vestea, primirea veștii de la Arhanghel.

Dar vestea e începutul praznicului! Pentru că reala veste nu e vestea în sine, ci concretizarea ei, adică întruparea Domnului. Și concretizarea veștii dumnezeiești are loc după ce Pururea Fecioară Maria acceptă vestea dumnezeiască și mărturisește: „Iată, roaba Domnului [Ἰδού, ἡ δούλη Κυρίου]! Fie mie după cuvântul tău [γένοιτό μοι κατὰ τὸ ῥῆμά σου]” [Lc. 1, 38, BYZ]. Căci atunci când Preacurata Stăpână acceptă întruparea Lui, El Se întrupează imediat în pântecele ei și Arhanghelul se cutremură. „Și Îngerul a plecat de la ea” [Ibidem] cutremurat, pentru că a văzut în pântecele ei pe Stăpânul întrupat.

Așadar, astăzi noi prăznuim întruparea Domnului, zămislirea Lui în pântecele Stăpânei noastre! Pentru că vestea cea dumnezeiască s-a concretizat, s-a transformat în fapt. Vestea cea mare n-a rămas doar o veste, ci a devenit cea mai mare veste și minune a lumii: aceea că Stăpânul tuturor S-a făcut om, S-a întrupat pentru noi și pentru mântuirea noastră.

Preacurata Fecioară, cu Domnul în pântecele ei, merge la Sfânta Elisavet, la verișoara sa [Lc. 1, 40, BYZ]. „Și a fost, când a auzit Elisavet salutarea [τὸν ἀσπασμὸν] Mariei, [că] a săltat pruncul în pântecele ei. Și s-a umplut Elisavet de Duhul Sfânt” [Lc. 1, 41, BYZ]. Și în pântecele ei era Sfântul Ioannis Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului. Acest loc scriptural, de la Lc. 1, 41, a fost iconizat, a fost transformat într-o Sfântă Icoană, în care Sfântul Ioannis Botezătorul, din pântecele maicii sale, se închină Domnului, Care era în pântecele Maicii Sale. Însă Domnul a fost în pântecele Maicii Sale de când Maica Sa a acceptat întruparea Sa, adică de la Bunavestire. Și această Sfântă Icoană a întâlnirii dintre Maica lui Dumnezeu și Sfânta Elisavet este explicitul Buneivestiri, e descoperirea a ceea ce s-a petrecut atunci: pentru că acceptarea Stăpânei noastre a fost urmată imediat de întruparea Domnului în pântecele ei.

Putem noi să ne mai omorâm copiii în pântece, dacă știm că acolo sunt copiii noștri, sunt darurile lui Dumnezeu pentru noi? Căci ceea ce noi numim embrion sau făt sau copil neformat e persoană din clipa zămislirii sale. Pentru că din prima clipă a zămislirii în pântece, Dumnezeu creează sufletul omului și sufletul lui e cel care își personalizează trupul în mod neîncetat. Și când îți omori copilul, tu renunți la propria ta maternitate, la statutul de mamă, adică de cea responsabilă cu nașterea, creșterea, educarea, sfințirea copilului tău.

Sfântul Ioannis Botezătorul, în pântecele mamei sale fiind, s-a bucurat văzându-L pe Domnul, a săltat de bucurie în pântecele maicii sale și s-a umplut și el, cât și mama lui, de slava Duhului Sfânt.

– Ce înseamnă asta?

– Că pruncul simte, e conștient, e viu, e activ în pântecele maicii sale. Și nu numai atât, ci el poate simți slava lui Dumnezeu încă din pântecele maicii sale. Pentru că viața duhovnicească a omului începe din pântece. O mamă care se spovedește și se împărtășește pe când e gravidă e o mamă responsabilă și față de ea, cât și față de pruncul ei. Pentru că îl învață pe prunc, din primele zile ale vieții sale, viața cu Dumnezeu. Și, când îl naște, ea îl pregătește pentru Botez, pentru înfierea lui dumnezeiască, și copilul își începe viața lui personală cu Dumnezeu. Căci cel mai mare dar pe care noi putem să îl facem copiilor noștri e tocmai acesta: viața cu Dumnezeu.

Botezându-ne pruncii și învățându-i să trăiască creștinește, noi I-i dăruim lui Dumnezeu, Celui care ni i-a dat. Îi întoarcem Lui, cu dragoste, darul Său. Pentru că El ni i-a dat pentru Sine, pentru ca noi să I-i dăruim Lui. Și prin aceasta ne arătăm cu totul recunoscători și mulțumitori pentru darurile Sale față de noi.

Un copil păstrat doar pentru noi, un copil născut și crescut egoist, pentru ca să fie o imagine a noastră, e un copil falsificat, e un copil scos din proiectul lui de împlinire personală. Pentru că fiecare copil trebuie să se împlinească în viața lui cu Dumnezeu. Și Dumnezeu trebuie să descopere fiecăruia ce trebuie să facă în viață. Și noi, părinții și bunicii și prietenii lui, trebuie să îl ajutăm pe copil să meargă pe calea lui, pe calea pe care i-o dezvăluie Dumnezeu. Căci numai astfel se împlinește cu adevărat.

Preacurata Stăpână Îl ține în brațe pe Domnul și ne învață și pe noi să fim maternali, să fim buni și atenți cu toți oamenii. Există Sfinte Icoane în care Maica lui Dumnezeu Îl hrănește la sânul ei pe Domnul sau, în Sfânta Icoană a Nașterii Domnului, ea Îl privește cu atenție, Îl păzește neîncetat. Și Îl păzește, pentru că știa cine este El: Domnul și Dumnezeul său și al nostru.

Dar când privești mereu spre Domnul ești în continuă rugăciune față de El. Când privești la El ca la ochii din cap, mărturisești că El e cel mai scump odor al vieții tale. Și în rugăciunea neîncetată, isihastă, cea liniștitoare, noi Îl chemăm neîncetat pe Domnul în noi, ca să fie cu noi pururea, pentru că dorul de El e viu în noi.

Și toate Sfintele Icoane ale Maicii lui Dumnezeu sunt pline de dor pentru El, sunt o nesfârșită iubire față de El, deși ea Îl poartă în brațele ei. Și Îl poartă, pentru că Îl dorește neîncetat, și este cu El neîncetat, pentru că e plină de iubire față de El. Și această iubire a ei pentru Domnul ne învață să ne iubim copiii în mod responsabil sau să facem din toți oamenii iubirea noastră. Pentru că toți au nevoie de iubire, de înțelegere, de pacea convorbirii.

Se vede omul care nu a fost învățat cu îmbrățișarea, cu vorba bună, cu sinceritatea…N-a primit în familie dragoste și atenție, de aceea nici nu știe să se comporte firesc cu alții. Dar cel care a fost toată ziua îmbrățișat și iubit, acela e învățat cu binele și cu iubirea, pentru el asta e normalitatea și se comportă astfel cu toți. Și el, cel iubitor, va fi un liant între oameni, pe când cel neiubit va fi un om stingher, un asocial, un om care nu își găsește locul. Pentru că nu simte că aparține cuiva. Pentru că simte că e neiubit…

Preacurata Stăpână acceptă voia Domnului și Domnul Se întrupează din ea, după care, la Cruce, o vedem acceptând, în mijlocul sfâșierii sale interioare, iconomia Lui cea pentru noi. Pentru că ea vedea, dincolo de Cruce, Învierea Lui cea de a treia zi. Și, dincolo de Înălțarea Sa la cer, ea vedea veșnica sălășluire a ei lângă Fiul ei. Care s-a petrecut la adormirea ei și la înălțarea trupului ei, de către Domnul, la cer.

În Sfânta Icoană a Rugăciunii sau Deisis [Δέησις][2], Preacurata Stăpână e la dreapta Dreptului Judecător, pe când Sfântul Ioannis Botezătorul e la stânga Lui. Ca la Proscomidie. Dar sunt acolo pentru că sunt plini de rugăciune pentru întreaga lume. Și, împreună cu ei, toți Sfinții și Îngerii lui Dumnezeu sunt în rugăciune pentru întreaga lume, pentru că ei doresc ceea ce dorește și Dumnezeul nostru: mântuirea tuturor.

În Sfânta Icoană a Nașterii Domnului, Domnul apare înfășurat în giulgiu alb. Și El nu este în brațele Maicii Sale, așa cum sunt purtați toți pruncii la maternitate, ci El e în centrul Icoanei, într-o iesle ca un mormânt, dar lângă Maica Lui, care stă întinsă, însă plină de priveghere și nu de somnolență. Și Stăpâna noastră e plină de o veselie matură, serioasă, atentă, grijulie și e în putere, pentru că nașterea ei a fost mai presus de fire. Nașterea ei nu a fost cu durere și nici cu lehuzie, ci fără durere și plină de veselie dumnezeiască.

Și nașterea ei a fost ca și întruparea Lui în pântecele ei: mai presus de fire. De aceea, Sfânta Icoană a Buneivestiri tace în ceea ce privește zămislirea Lui cea mai presus de fire, după cum Sfânta Icoană a Nașterii Domnului tace în ceea ce privește nașterea Lui cea mai presus de fire. Dar ambele conțin aceste taine pe care le învăluie. Pentru că în teologia și imnografia Bisericii găsim subliniate ambele taine dumnezeiești, zămislirea și nașterea Lui, și ele sunt prezentate ca realități petrecute mai presus de fire.

Căci, la zămislirea Lui, El Însuși, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, Și-a zidit umanitatea Sa în pântecele Maicii Sale, iar la nașterea Lui, El Însuși S-a născut fără să strice fecioria Maicii Sale. Acestea sunt tainele Lui învăluite de Sfintele Icoane ale Buneivestiri și ale Nașterii Sale. Și noi le credem și le mărturisim cu bucurie dumnezeiască, pentru că tainele Lui acestea sunt cele prin care ne-a mântuit pe noi.

Așadar, iubiții mei, Sfântul Arhanghel Gavriil a venit astăzi, la Bunavestire, la Pururea Fecioară Maria în Nazaret și a găsit-o în rugăciune[3]. Și vestea cea mare pe care i-a adus-o, i-a adus-o plin fiind de veselie, mai presus de modul în care îl vedea ea în Sfânta Sfintelor, pe când trăia în Templul din Ierusalim[4]. Și Arhanghelul Domnului i-a profețit atunci că va fi binecuvântată între femei [εὐλογημένη ἐν γυναιξίν] [Lc. 1, 28, BYZ], între toate femeile istoriei, pentru că Îl va nașe pe Fiul Celui Preaînalt [Lc. 1, 32, BYZ]. Și numele Lui va fi Iisus [Ἰησοῦς] [Lc. 1, 31, BYZ], adică Mântuitorul nostru. Pentru că El, prin întreaga Sa viață cea pentru noi, ne va mântui pe noi.

De aceea, „astăzi e începutul mântuirii noastre [σήμερον τῆς σωτηρίας ἡμῶν τὸ κεφάλαιον] și arătarea tainei celei din veac [καὶ τοῦ ἀπ’ αἰῶνος μυστηρίου ἡ φανέρωσις]”[5]. Acum începe iconomia mântuirii noastre și s-a revelat taina cea din veac a Dumnezeului treimic, aceea că Domnul Se va întrupa pentru noi și pentru mântuirea noastră. Acum, de când El S-a zămislit în pântecele Preacuratei Sale Maici.

Și noi, bucurându-ne împreună cu Domnul și cu Preacurata Sa Maică, prăznuim astăzi dumnezeiește, pentru că ne bucurăm de mila Domnului față de noi. Căci El a venit la noi și a rămas cu noi și este cu noi, ca să ne bucurăm cu El pentru veșnicie. Amin!

---

[1] Începută la 7. 45, în zi de miercuri, pe 20 martie 2024. Soare, un grad, vânt de 5 km/ h.

[2] A se vedea: https://ro.orthodoxwiki.org/Deisis.

[3] Protos. Nicodim Măndiță, Viața Maicii Domnului. Partea I. Aurora Creștinismului, Ed. Agapis, București, 2000, p. 49.

[4] Idem, p. 50.

[5] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/2441/sxsaintinfo.aspx.