Mărturii despre Sfântul Porfirios Cavsocalivitul [3]
Sfântul Porfirie Kavsokalyvitul, Când voi pleca, voi fi mai aproape de voi, trad. din lb. gr. și note de Protopresbiter Dr. Gabriel Mândrilă, Ed. Sophia/ Metafraze, București, 2019, 391 p.
*
Un român al nostru, Panait, l-a cunoscut pe Sfântul Porfirios pe când trăia la Milesi într-o colibă, iar Hariclea și Eleni, care îl ajutau, trăiau într-o rulotă, p. 159. Și Sfântul Porfirios i-a vorbit acestuia despre cursurile universitare pe care o să le facă, lucruri care s-au întâmplat aidoma, p. 160. Mai apoi, românul nostru i-a adus pui de găină Sfântului, pentru că lucra la o fermă avicolă, pe care el îi creștea și îi vindea pentru nevoile Mănăstirii sale, p. 160.
Sfântul Porfirios avea o memorie foarte bună, p. 161. A văzut însănătoșirea unui copil și faptul că va sădi ceapă, p. 162. A cunoscut problema de inimă a unui bărbat, p. 163. Monahul are nevoie de ascultare și de tăcere, p. 165.
I-a spus unui astrofizician că universul are un sfârșit, pentru că el a fost până acolo și a văzut acest lucru, p. 167.
Sfântul Porfirios era să moară, mulți s-au rugat pentru el și s-a însănătoșit. Și când s-a făcut bine, Sfântul Porfirios le-a spus că era bine acolo unde era și că, dacă o să moară, va fi și mai aproape de ei, p. 168, pentru că îi va ajuta duhovnicește.
Când s-a făcut Monah, a primit numele de Nichitas, p. 168. Știa ce se petrece undeva în Africa, deși el era în Grecia, p. 168. „Iubirea Sfântului nu cunoștea nici hotare, nici obstacole”, p. 169.
A sfătuit pe cineva să mănânce și puțină sare, pentru că trupul are nevoie de ea, p. 169.
I-a mărturisit cuiva că „Biserica este deasupra timpului”, p. 170. Și așa este! Pentru că ea e divino-umană și nu o instituție umană oarecare.
Sfântul Paisios Aghioritul a mărturisit cu admirație despre Sfântul Porfirios: „La două sute de ani iese câte unul asemenea Părintelui Porfirios!”, p. 171.
Avea mare admirație pentru teologia Sfântului Grigorios Teologul, p. 171. Totodată îi povățuia pe oameni să nu stea închiși în casă, dacă se simt împovărați sufletește, ci să iasă afară, să meargă la munte, să facă plimbări în natură, p. 171. El lăuda mereu munca și nu îi plăceau oamenii nepăsători, p. 172. „Învățătura sa avea la temelie aceste trei virtuți: ascultarea, rugăciunea și munca”, p. 172.
Și nu dădea un sfat cuiva, dacă nu avea luminare de la Dumnezeu, p. 172. „Sfântul nu dădea sfaturi cu ușurință; nu era constrângător și nu certa cu asprime. Întotdeauna era familiar și te puteai apropia cu ușurință de el. În preajma lui simțeam tihnă, protecție și libertate”, p. 172.
Află un nou izvor de apă, 174. După ce s-a rugat în fața unei Sfinte Mese, el a mărturisit: „Aici, în fața acestei Sfinte Mese, s-au vărsat…multe lacrimi!”, p. 175. Îi descrie cuiva satul său, ca să îl încredințeze despre harisma vederii sale duhovnicești, p. 177-179.
Îi vestește unei femei că soțul ei se va face bine, p. 181. O profeție a sa s-a împlinit după 34 de ani, p. 183, iar o alta după 25 de ani, p. 184.
Vorbind despre Creta, a spus că acolo e mult har, fiindcă au trăit mari asceți în vechime. Și că acolo trebuie înființate obști monahale, p. 186.
Sfântul Porfirios avea ochi albaștri, p. 187.
„Pentru că au fost uciși foarte mulți oameni, acolo sălășluiesc nenumărați demoni. De aceea va trebuie ca la un moment dat să se înalțe un altar, o Sfântă Biserică, spre sfințirea locului și spre liniștirea întregii zone”, p. 191.
A mărturisit despre Părintele Anastasios Hațachis că e „un om plin de vrednicie, duhovnicesc, care pășește pe calea sfințeniei”, p. 191.
La sfatul său se adună Sfintele Moaște ale Sfântului Cuvios Iosif Gherontoghiannis [Ιωσήφ Γεροντογιάννης][1]. Pe 7 mai 1982, p. 192, 197. La sfatul său se plantează mulți pomi și viță de vie, p. 192. Cunoștea că există o peșteră sub o Mănăstire în care există un pește uriaș (Epinephelus marginatus)[2], pe care nimeni n-o să-l prindă, pentru că nu te poți apropia de el, p. 195. Un scafandru a coborât acolo și a văzut peștera, dar și peștele.
Cicoarea de țărm sau Cichorium spinosum[3] conține iod și sare din mare, p. 195. Sfântul Porfirios mânca cicoare de țărm, p. 195. Cunoștea și țiparii din mare sau Muraena helena[4], p. 196. I-a spus cuiva că „în Hristos există toate frumusețile”, p. 196 și că „truda trupească este darul cel mai mare al lui Dumnezeu”, p. 197, în viața noastră.
„Sfântul Porfirios nu-și ascundea întotdeauna harismele. Câteodată le arăta cu foarte multă simplitate, firesc și smerenie. Voia să ajute întreaga lume să dea neîncetată slavă lui Dumnezeu pentru darurile Sale cele bogate”, p. 197.
[1] A se vedea: https://www.saint.gr/751/saint.aspx și https://www.pemptousia.ro/2015/08/cuviosul-iosif-gherontoiannis-din-creta/.
[2] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Epinephelus_marginatus.