Mărturii despre Sfântul Porfirios Cavsocalivitul [4]
Sfântul Porfirie Kavsokalyvitul, Când voi pleca, voi fi mai aproape de voi, trad. din lb. gr. și note de Protopresbiter Dr. Gabriel Mândrilă, Ed. Sophia/ Metafraze, București, 2019, 391 p.
*
Hariclea, sora Sfântului Porfirios, a devenit mai apoi Maica Porfiria, p. 198, și era neșcolarizată, dar cu multă asceză de mică, p. 198. Însă Sfântul Porfirios a învățat-o să citească și astfel a început să citească cărți duhovnicești, p. 198-199. Ea știa să cânte frumos și știa multe cântări pe de rost, p. 199. Maica Porfiria „era o lucrătoare neobosită a rugăciunii minții și de aceea o vedeam întotdeauna zâmbind și împăcată”, p. 199. A crescut 4 copii neajutorați, p. 199.
Maica Porfiria avea harisma vederii cu duhul, dar și pe cea a profeției, dar Sfântul Porfirios i-a spus să le ascundă pe cât e cu putință, p. 200. Aceasta i-a profețit unui tânăr că va ajunge teolog și filolog, p. 201, iar unei tinere că o să se căsătorească cu un băiat foarte bun, p. 203.
Părintele Arhimandrit Daniil Guvalis [Δανιήλ Γούβαλης][1] l-a cunoscut pe Sfântul Porfirios la vârsta de 18 ani și a fost foarte mișcat de harismele sale, p. 204. I-a fost Duhovnic Părintelui Daniil până la sfârșitul vieții sale, p. 204. Și la sfatul Sfântului Porfirios, Părintele Daniil Guvalis a luptat împotriva martorilor lui Iehova și a penticostalilor, scriind cărți duhovnicești, p. 204-205.
Sfântul Porfirios i-a descoperit multe lucruri Părintelui Daniil, știindu-i dinainte acțiunile și gândurile, p. 205. Când Sfântul Porfirios n-a mai putut sluji, Părintele Daniil a mers și l-a împărtășit la chilia lui, p. 205. Sfântul Porfirios se împărtășea întins în pat, acoperit cu o pătură, iar după ce se împărtășea, bea imediat un pahar cu apă călduță, p. 206.
Îl trimite pe un bărbat în Germania ca să fie tratat, p. 207, și acela se vindecă la rinichi, p. 208. I-a spus unei femei că nu e o bună creștină, pentru că aceea nu uita răul care i s-a făcut, p. 208. I-a spus unui Părinte că pe noi, Preoții, ne vor izbăvi Slujbele, p. 210. Referindu-se la Slujbele din Biserică, dar și la cele pe care le facem în particular.
Sfântul Porfirios spunea: „Când îți faci pravila [rânduiala de rugăciune], dimpreună-grăiești cu Dumnezeu. Slujbele sunt sfințire fără vărsare de sânge”, p. 211.
A sfătuit o familie să își facă o casă la țară, deși nu aveau bani, iar mai apoi au găzduit mulți Monahi în casa lor, p. 212-213. Pe același cuplu, cu casa în construcție, l-a sfătuit să postească și să se roage cu abstinență pentru ca să nască un copil, p. 213. Iar mama, care a născut cu pregătire ascetică, a primit de la Dumnezeu și darul rugăciunii, p. 214.
O vindecă pe o mamă de un nodul canceros apărut deasupra sânului, p. 214-215. Pe o femeie a sfătuit-o să se ocupe de plante, dar să nu le pună îngrășăminte chimice și nici pesticide, ci bălegar, p. 216.
Sfântul Porfirios a profețit că se va naște la un moment dat un politician grec care o să aducă tot tineretul la Hristos, p. 217. Sfântul Sofronios de la Essex îl cinstea mult pe Sfântul Porfirios, p. 217, iar Sfântul Porfirios a mărturisit cuiva despre Sfântul Sofronios: „Măi, eu îl văd în fiecare zi! Doar în fiecare zi suntem împreună…”, p. 217.
A mărturisit despre Părintele Gheorghios Cuntis [Γεώργιος Κούντης] că e un om Sfânt, p. 217. L-a spovedit o perioadă și pe Iconarul Fotis Contoglu [Φώτης Κόντογλου][2], p. 218. A sfătuit-o pe o Maică, ce activa în Africa, să nu se mai ducă la întruniri romano-catolice și protestante, p. 218.
A sfătuit-o pe o tânără să se facă Educatoare, p. 219. A profețit că va veni vremea când cuvântul lui Dumnezeu o să se audă până la marginile pământului. Asta în 1985 sau 1986, p. 219, iar acum onlineul e mediul în care se face asta: se propovăduiește cuvântul lui Dumnezeu tuturor.
Sfântul Porfirios a fost foarte supărat când Grecia a legalizat avorturile, p. 220. A profețit despre un bărbat că va muri la 6 luni după moartea sa, p. 221.
L-a sfătuit pe un tânăr să facă teologia până la capăt, chiar dacă e multă neghină în jurul lui. Pentru că el trebuie să ia grâul din învățătura facultății, p. 222. Tatăl Sfântului Porfirios l-a cunoscut pe Sfântul Ierarh Nectarios, p. 226. Primul Botez pe care l-a săvârșit Sfântul Porfirios a fost al unei fetițe de Preot, p. 227.
[1] A se vedea: https://www.impantokratoros.gr/archimandritis_danihl_gouvalis.el.aspx.
