Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [88]
Traduceri patristice
vol. 6
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
VI. Cartea a șasea a Exaimeronului
Aceasta este cartea a șasea a aceluiași autor. Este despre ziua a șasea din creația cea-de-șase-zile
IV. 1. „Și a zis Dumnezeu: «Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră»”[1]. Urmărind regulile interpretării prin analogie, trebuie să cugeți că aceste cuvinte, „să facem om”, s-au spus despre Hristos, [referitor la timpul] când Și-a însușit firea umană.
Dar „să facem [Noi]”? Nu au zis [aceasta] numai Tatăl și cu Duhul. Cel dintâi a îngăduit și Celălalt a pregătit. Dar și Fiul, ca Dumnezeu, grăia cu Ei despre ce urma să se întâmple, așa încât este de înțeles că și El a primit/ a susținut Întruparea.
Dar, mai înainte, trebuie să cercetăm acest fragment în alt fel. Știu că deja, cu foarte multă muncă, am scris multe comentarii despre acest fragment – atât cât mi-a fost cu putință. Și te trimit la ele, pe tine, căruia îți place să citești cărțile scrise de mine[2]. Dar pentru ca opera mea să nu pară ca un mădular retezat ori ca un trup care nu e întreg, cele ce au fost lăsate deoparte în lucrările mele anterioare sunt aduse aici. Și sunt următoarele.
2. De ce nu a despărțit Dumnezeu crearea animalelor din pământ de crearea oamenilor? El făcuse deja o despărțire între animalele născute din pământ și pești[3]. Dar a meșterit animalele și ființele umane în aceeași zi, ca și cum ar fi fost vreo înrudire între ele.
De fapt, unul dintre tâlcuitorii Scripturii, încercând să dezlege această necunoscută, a spus că o astfel de asemănare în crearea lor s-a datorat înrudirii trupești a lui Hristos cu evreii[4]. Acest tâlcuitor a continuat, zicând: „Putem să vedem și să ne minunăm de faptul că omul a lăsat aceste turme [de dobitoace] și animalele, care erau aproape, și a avut rudenie cu firea umană. El a intrat în Grădină și i s-a poruncit de Dumnezeu să o lucreze și să o păzească”[5].
Omul a adus în Grădină, nu în primul rând, ci în ultimul, și alte animale ajutătoare – mai degrabă, fiare sălbatice –, care erau de altă natură decât el și care fuseseră ținute departe; acestea sunt turmele speciilor sălbatice.
3. Mai departe, trebuie să privim îndeaproape și să înțelegem că acesta a fost primul glas în Sfânta Scriptură care a vorbit la plural. Cred că arată pe Preasfânta Treime, când zice, numai la crearea omului: „Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră”[6]. Este ca și cum trei persoane diferite – dacă e posibil să vorbim în felul acesta – având un plan comun și cu care erau în întregime de acord, pregăteau o icoană, cu adevărat un monument. Și fiecare dintre Ele a modelat în acest monument forma și răsunetul și chipul Fiecăruia. Astfel, partea văzută în el a devenit mai materială și mai substanțială. Vreau să zic că [acest monument] avea înălțimea Unuia dintre Dumnezeieștii Meșteri, lățimea Altuia și adâncimea Celui de-al treilea.
Era în mod neîndoielnic un monument iconic, care era o copie, un tipar și un chip al diferiților săi Artizani și totodată al uneia și nedespărțitei esențe sau firi ale Unuia și singurului Dumnezeu. [Căci] sufletul nostru poate fi privit ca un chip al lui Dumnezeu Tatăl. (Am spus deja acest lucru în două comentarii ale mele despre crearea omului, pe care le-am pomenit deja și care au fost făcute publice separat.) Dar rațiunea înnăscută a sufletului nostru oferă o închipuire a Dumnezeu Cuvântului, născut din Tatăl. Și, în fine, mintea sa poartă chipul Duhului Sfânt.
4. Am prezentat odată acest fragment unui evreu. (Am avut multe și dese discuții neașteptate cu [cei din] neamul lor). A argumentat în mod viclean că orice rege, deși este unul singur, poate să zică: „Să facem” și „Să chemăm”.
L-am contrazis, zicând: „Atunci de ce nu apare Dumnezeu la o altă astfel de faptă [a creației Sale], mai înainte de crearea omului, folosind, într-o altă vorbire, pluralul majestății: „Să facem”? De ce numai la crearea omului – și iarăși după aceea, la crearea soției sale, când a zis: „Să-i facem lui ajutor pentru el”[7]?
Evreul nu a avut niciun răspuns la aceasta. Și nu a mai adus alt argument.
Nu este cu putință ca un om să fie după chipul Celor ce zic: „Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră” – decât dacă poartă în el însuși un tipar apropiat sau un răsunet al Fiecăruia dintre acești Creatori.
[1] Fac. 1, 26.
[2] Sfântul Anastasios se adresează unui contemporan.
[3] Cf. Fac. 1, 20-22, 24-25.
[4] Cf. Rom. 1, 3; 9, 4-5.
[5] Cf. Fac. 2, 15.
[6] Fac. 1, 26.
[7] Fac. 2, 18.