Mărturii despre Sfântul Porfirios Cavsocalivitul [5]
Sfântul Porfirie Kavsokalyvitul, Când voi pleca, voi fi mai aproape de voi, trad. din lb. gr. și note de Protopresbiter Dr. Gabriel Mândrilă, Ed. Sophia/ Metafraze, București, 2019, 391 p.
*
Sfântul Porfirios avea ochi pătrunzători, p. 231. S-a rugat o oră și jumătate asupra capului unei femei, însemnând-o mult cu semnul Sfintei Cruci, p. 231. Iar la 35 de km depărtare de el, femeia a scos un suspin din toată ființa ei, și s-a vindecat de durerea de cap pentru care se rugase Sfântul Porfirios, p. 231. Tot pe această femeie a vindecat-o și de sindromul de canal carpian, masându-i umerii, p. 232-234.
Îl vindecă pe un copil de durerea de burtă care scotea sunete ciudate, p. 234-235. Pe același copil în vindecă și de cancer, după o rugăciune de o oră, însoțită de masaj asupra locului unde era umflătura cancerigenă, p. 235-236.
Dumnezeu i-a descoperit unde să se zidească o Mănăstire: în locul uneia care exista în urmă cu 500 de ani, având Biserica închinată Transfigurării Domnului, p. 237. Și găsește și apă de mare adâncime în acel loc, p. 238. Și când a băut apa pe care au găsit-o, ea era așa cum o gustase el în vedenie, p. 238.
Emanuela era una dintre tinerele care îi slujeau Sfântului Porfirios. Și ea dormea într-un jeep, în apropierea colibei Sfântului Porfirios, iar dimineața pleca la tribunal, unde lucra, p. 238-239. Ea îl ajuta cu diverse treburi, pentru că „îl iubea pe Sfântul Porfirios peste măsură și i se dedicase cu tot sufletul. Îi era credincioasă în toate”, p. 239.
Sfântul Porfirios îi umple rezervorul cu benzină Emanuelei în mod minunat, p. 239. Emanuela s-a făcut Monahie cu numele de Casiana, p. 240, adormind în anul 2015 de scleroză în plăci, p. 240.
A atenționat un cuplu să nu se logodească, aceia s-au căsătorit, dar după doi ani s-au despărțit, p. 240-241.
L-a vindecat pe Mihalis, un tânăr de 17 ani, de durere de dinți prin lovirea lui cu palma în locul dureros, p. 241-242. Eleni, mama lui Mihalis, a văzut că Sfântul Porfirios suferă de dermatită stafilococică, o inflamație la mâini, și dorea să îi dea un balsam de sunătoare. Însă el i-a spus: „Nu, vreau să sufăr, să mă doară!…E foarte frumos! Mă bucur, pentru că eu simt durerea ca pe dragostea de Hristos”, p. 242. Și „cu toate că mâinile nu-i erau decât niște răni deschise și avea dureri cumplite, răbdarea sa era asemenea celei a lui Iov și nu făcea decât să-și înfășoare brațele în niște pânze, ca nu cumva să se infecteze”, p. 242. Și, „deși zilnic vindeca prin rugăciune o mulțime de oameni cu diverse boli, pe ale sale le îndura cu bucurie și vedea în ele iubirea lui Dumnezeu”, p. 243.
Îl vindecă pe Constantin, de 8 ani, de sindromul renal, p. 243-244. Însă, când mama lui Constantin a venit la el, Sfântul Porfirios i-a spus: „Tu ești de vină că a ajuns în starea asta! Ești vinovată pentru că înainte de a rămâne însărcinată și pe durata sarcinii ai plâns mereu. […] În- crâncenarea asta, supărarea și plânsul au avut o înrâurire negativă asupra embrionului, care s-a născut cu rinichii blocați”, p. 244. Și Sfântul Porfirios l-a vindecat în acest fel: „l-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci. În aceeași clipă s-a dezumflat cu totul! S-a făcut bine, a putut merge neîntârziat la Școală”, p. 244.
Îl vindecă pe un copil de căderea părului, spunându-i: „Asta ți s-a întâmplat din pricina supărării. Ești foarte necăjit, dar toate se vor schimba. O să te faci bine…”, p. 245. Câinele alb, care venea din pădure, îi lingea mâinile Sfântului, p. 245. Iar Sfântul Porfirios „iubea mult natura, cu precădere copacii și animalele, întreaga creație a lui Dumnezeu”, p. 246.
I-a prezis Elisabetei că după ani de zile Mănăstirea lui va ajunge un mare loc de pelerinaj, unde se vor petrece multe minuni, p. 247, lucru care se petrece deja.
L-a încredințat pe Părintele Pavlos Harisis că locul lui e de a sluji în lume, p. 248-249. Sfântul Porfirios săruta cu mare evlavie Sfintele Icoane, p. 252. El vedea peștera din Limassol, fiind la Milesi, care fusese descoperită de un păstor în anul 990, p. 254. I-a prezis unui Monah că va cădea în rătăcire, p. 255.