Ioșca [1]
Cristian Fulaș, Ioșca (roman), Ed. Polirom, Iași, 2021, 405 p.
*
E dedicat lui Radomir Șeremet. Nu știu cine este. „Ioșca era ca o piatră, ca un stejar bătrân, ca pârâul care dintotdeauna…cursese pe acolo”, p. 8. Din p. 8 am învățat cuvântul deț, echivalentul țoiului[1]. Salutul respectuos învățat în copilărie, p. 8. A scris Sfântu Gheorghe în maghiară: Sepsiszentgyörgy, p. 10.
„oamenii din trupă s‑au simțit ca vitele la abator”, p. 11; 10 ani într-un lagăr din Rusia, p. 14; prima femeie din lume, care s-a uitat la el mai atent, a fost blondă, p. 15-16. Era Ilona. Și când aceasta și-a lipit trupul de al lui, atunci și-a dat seama care e rostul sexului său, p. 16. Primul act sexual, p. 19-20. Pe Ioșca îl cheamă, de fapt, Molnar Iozsef, p. 23.
„privirea ei încă ținea în brațe privirea lui”, p. 27; dar femeia nu îl urmează în vale, p. 28; pădurea a fost tăiată sau s-a ridicat la ceruri, p. 36; când s-a dus la masa de seară: „Era în ochii lui o melancolie, o vecinătate cu nebunia”, p. 38.
„un zărghit de muncitor”, p. 42, un smintit[2]; „aburul cleios al întrebărilor și ceața cea tulbure a neștiinței”, p. 42; îl abordează securistul, p. 48; toată activitatea securiștilor era „învăluit[ă] într‑un secret greu de deslușit”, p. 48. Sta lângă oameni, îi asculta, dar nu dorea să vorbească cu ei, p. 48.
Ioșca „se simțea singur și bătrân și părăsit de toți, ultimul om al altor vremuri, un om uitat de toți pe o vale care nu urca nicăieri și nu cobora nicăieri, doar un coridor de trecere printre niște munți”, p. 49. Constată că se pierde tot mai mult omenia, p. 51. Bistoș, p. 51, pentru desigur. Un cuvânt preluat din limba maghiară[3]. Zăltat, p. 51, smintit[4]. Discuția în jurul unei sticle, p. 52. Adică la băutură. Între bărbați.
„domnul Dorin” apare în p. 52; aruncarea Sfintei Cruci din casă, p. 54; „ne‑a chemat pe toți la obișnuitul pahar de seară”, p. 54; când se îmbăta, pleca în chiloți pe stradă, pentru ca să dirijeze circulația, p. 55; „amintirile îi luminau ziua”, p. 58; minimalizarea femeii: „un cap cu țâțe”, p. 60.
Se duce la mormântul „frumos îngrijit” al Ilonei, p. 66; „și tăcea așa cum tac toate lucrurile cele bune ale lumii”, p. 67; „meșterind o jucărie pentru dracul de copil care nu mai contenea cu alergatul și țipetele pe râu”, p. 72; oamenii de omenie opresc în drum și vorbesc cu tine, p. 72; „au făcut sfat fără băutură. Lucru nemaiîntâlnit, au stat toți trei treji, fără să se certe”, p. 73.
Izbucnirea de omenie din doctorul necredincios, p. 77; nevasta maistrului există, pentru că el exista în viața lor, p. 78. Autorul nu termină anumite fraze, dar pune punct. Lăsând să se înțeleagă anumite lucruri. E un procedeu interesant, prin renunțarea la cele 3 puncte.
„o înțelegere atotcuprinzătoare a aproapelui”, p. 81; „să taci și să‑l lași pe celălalt să fie el, fără să încerci în vreun fel a‑l schimba”, p. 81; taful forestier, p. 82; pe când trăiau „un timp încetinit”, oamenii erau „mogâldețe întunecate și subțiratice”, p. 83; apare femeia care vrea să meargă în vale, p. 84, care nu era nimeni alta decât iubita lui Ioșca, p. 84; în p. 86 își regăsește bărbatul. „Și pe fața lui s‑a așternut zâmbetul liniștit al celui care nu mai trebuia să aștepte”, p. 86. Și s-au privit îndelung, vorbindu-și prin priviri și nu prin cuvinte, p. 87-88.
Cum arată femeia lui goală, p. 88, apoi cum arăta el gol, p. 89. „Erau doi oameni, goi, în liniștea de început de lume a unei camere”, p. 89; mi-ar fi plăcut să spună trup și nu corp în p. 89.
Ioșca i-a sorbit lacrima femeii sale, p. 91. Și s-au iubit în timp ce afară era viscol, p. 91; vârstat, p. 92, dungat[5]; Ilona face prima mâncare, p. 93; cele două mari „atuuri” ale muncii socialiste: băutura și statul degeaba ridicat la rangul de artă, p. 95. Tocmai de aceea, când au ajuns în capitalism, au crezut că e „la fel” și de aceea n-au putut să se adapteze. Pentru că le plăcea foarte mult statul degeaba la muncă.
Chipul tovarășului cu literă mare, p. 96; a anunțat tovarășul că vine la ei, p. 97; munca cu forța pentru vizita lui, p. 98; vizita e pe „o lumină aproape lăptoasă”, p. 99; Ioșca și Ilona au deja un copil, p. 99; maistrul se gândea la sticla de pălincă „așa cum un îndrăgostit se gândește la îmbrățișarea iubitei”, p. 99-100. Securiștii erau băieții cu privirile fixe, p. 100. Și când a venit tovarășul cu literă mare „în privirea lui era o lumină neștiută și rece”, p. 100, iar tovarășa lui „zâmbea înghețat, s‑ar fi zis că avea o mască pe față”, p. 100.
Și după ce coloana oficială pleacă în uralele tuturor, maistrul „a smuls sticla de pălincă din fișetul unde stătea ascunsă și a băut din ea cu setea celui care tocmai s‑a întors de pe drumul condamnatului la moarte”, p. 101. Telefonul așteptat a fost de bine, p. 103-104. Iarăși mormântul Ilonei, p. 104. Cuplul dictatorial a murit „într-o zi de mare sărbătoare”, p. 105. Și atunci, „la radio, au început să se audă lucruri nemaiauzite, se spuneau cuvinte mari și de spaimă, crainici emoționați aminteau libertatea, melodii emoționante proslăveau orașe de pe lumea cealaltă, despre care mulți dintre cei de pe vale nici nu știau dacă existau sau nu”, p. 105.
Întrecerea în băutură cu tânăra petrecăreață, p. 107, cu care face sex, p. 110-111. Însă bătrânul o vedea în tânără pe Ilona, p. 111-112. Fata îl sună pe prietenul ei și îi spune cum s-a culcat cu un bătrân de 80 de ani, p. 112-113.
Viața de curvă a Ilonei din adolescență, p. 115-116, dar se simțea neîmplinită interior, p. 115. Ilona s-a culcat și cu tineri seminariști, în timp ce trăia în concubinaj cu învățătorul ei, p. 117-118. După ce seminaristul se culcă cu Ilona îi citește din Sfânta Evanghelie despre femeia prinsă în adulter, p. 118, în timp ce „pe fața ei se așeza o lumină mare, lumina înțelegerii”, p. 118. Sunt prinși de învățător în timpul sexului, p. 119, după care o dă pe Ilona afară din casa lui, p. 119. Se mută la căminul de muncitoare unde începe să se culce cu bărbații tovarășelor sale de muncă, p. 119. Și în această stare l-a cunoscut pe Ioșca în tinerețe, p. 120.
Și după ce s-a culcat cu Ioșca, Ilona „și‑a schimbat obiceiurile, s‑a făcut cuvioasă și pustnică și niciun bărbat nu i‑a mai călcat pragul și nici ea nu a mai călcat pragul vreunui bărbat de atunci”, p. 120. Se ducea la Biserică și se ruga pentru Ioșca al ei, deși nu a vrut să îl urmeze, p. 121. Și femeia a început să trăiască „o stare feciorelnică ascunsă până atunci sufletului ei, o stare dintre acelea care modelează mersul și privirea unei femei și o fac inaccesibilă celorlalți pentru că, într‑un fel niciodată explicat, ceilalți știu că e a altuia și se feresc să se apropie de acea singurătate strălucitoare a celei care iubește pe de‑a‑ntregul”, p. 121.
[1] Cf. https://dexonline.ro/definitie/deț.
[2] Cf. https://dexonline.ro/definitie/zărghit.
[3] Cf. https://dexonline.ro/definitie/bistoș.