Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [93]
Traduceri patristice
vol. 6
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
VI. Cartea a șasea a Exaimeronului
Aceasta este cartea a șasea a aceluiași autor. Este despre ziua a șasea din creația cea-de-șase-zile
2. Cu puțin timp în urmă, vorbirea noastră a ajuns la Ioannis și la Petros, pentru a-l învăța pe cel ce ascultă că, după este cercetată literal, Dumnezeiasca Scriptură trebuie contemplată în mod duhovnicesc. Căci dacă cineva o analizează numai în conformitate cu litera, cum ar fi cu putință să arate că ea, Maica lui Dumnezeu, cea care este în mod slăvit mai presus [decât Heruvimii și Serafimii], este după chipul și asemănarea lui Dumnezeu? Cum a domnit sau a avut ea stăpânire peste fiarele văzute sau peste pești sau păsări sau peste toată lumea, când ea a fugit de la fața lui Irodis întru Egiptos[1]? Și ce om sau diavol, spune-mi, ar fi atât de îndrăzneț să spună că ea, care era deoființă/ consubstanțială cu Dumnezeu după trup[2], nu era după chipul și asemănarea Celui născut din ea? Căci cum poate fi ea Maica unui asemenea Fiu, dacă nu poartă nestricat în ea chipul Fiului ei?
Astfel, am demonstrat oricărui fiu al păcii[3] – dar nu și oricărui născocitor de certuri și sminteli –, că domnia/ stăpânirea peste peștii și păsările și turmele menționate mai sus a fost primită numai de către El, care a zis: „Toate Mi-au fost date de Tatăl Meu”[4]. Și: „Mi-a fost dată toată puterea în cer și pe pământ”[5], „căci Tatăl Îl iubește pe Fiul”[6] și „I-a dat toate întru mâinile Lui”[7]. S-a zis că urma să primească acestea de la Tatăl, atunci când S-a făcut om[8]. Dar încă o dată este cinstit[9], după cum se pare, asemenea Tatălui, pentru că El este Fiul deoființă [cu Tatăl] și Dumnezeu.
VIII. 1. „Și a zis Dumnezeu: «Iată, v-am dat vouă toată iarba semănată, semănând sămânța care este deasupra a tot pământul, și tot pomul care are în sine rod de sămânță semănată! [Acestea] vouă va fi [vă vor fi vouă] spre mâncare. Și tuturor fiarelor pământului și tuturor păsărilor cerului și [la] toată târâtoarea târându-se pe pământ, care are în sine suflet de viață, toată iarba cea verde [le este] spre mâncare». Și a fost așa. Și a văzut Dumnezeu toate câte a făcut și, iată, [erau] bune foarte! Și a fost seara și a fost dimineața, ziua a șasea”[10].
Definirea creației materiale se face pe baza celor de aici, zice Olimpiodoros, care este minunat în eseurile sale filosofice și în învățăturile sale. Și el spune mai departe: „Dar când Scriptura zice, ca un fel de rezumat: «aceasta [este] cartea nașterii cerului și a pământului»[11] etc, profețește toate cele cu privire la noua creație în Hristos[12], toate acelea care și-au primit definirea în vremurile din urmă, în Biserică”.
Biserica, de fapt, este numită a doua lume locuită [οἰκουμένην δευτέραν ὀνομάζει], de către acel Preasfânt Apostol care a zis: Dumnezeu „nu Îngerilor le-a supus lumea cea viitoare, despre care vorbim”[13]. Numește Biserica lume locuită pentru că urma să i se dea o temelie puternică de către Petros și să fie înălțată de către Pavlos însuși[14], astfel că, încă o dată, o nouă creație, începută atunci, a fost arătată până acum.
Moisis a schițat un prototip al Bisericii prin toate câte le-a văzut și le-a pregătit pe Muntele Sina[15] și prin sfântul chivot, prin toate cele din el și prin toată slujirea după Lege. Și să nu fiți uimiți, zice Olimpiodoros, cel mare în cele dumnezeiești, de faptul că Moisis mai înainte a descris și a pregătit acestea, despre care s-a zis. El a primit cuvintele privitoare la ele într-un mod tainic, umbros și ascuns.
Aceasta, lipsa de claritate, era simbolizată de negură, de întuneric și de furtuna de pe munte[16], când erau grăite tainele și arătate în mod întunecos prin tipuri/ preînchipuiri[17]. S-a făcut în felul acesta, pentru ca evreii să nu înțeleagă că Dumnezeu urma să vină la noi, neamurile, și să îi părăsească pe ei și, astfel, să nu dea foc la cartea Legii și mai ales [să nu ardă] Facerea, de [care vorbim] aici. Căci aceasta ar fi însemnat o mare distrugere și pierdere pentru Biserica lui Hristos.
[1] Cf. Mt. 2, 13-15.
[2] Cf. Gal. 4, 4.
[3] Cf. Lc. 10, 6.
[4] Mt. 11, 27; Lc. 10, 22; cf. Fac. 1, 26-28.
[5] Mt. 28, 18.
[6] In. 5, 20.
[7] In. 13, 3.
[8] Cf. In. 10, 18.
[9] Cf. In. 5, 23.
[10] Fac. 1, 29-31.
[11] Fac. 2, 4.
[12] Cf. II Cor. 5, 17.
[13] Evr. 2, 5.
[14] Cf. Gal. 2, 7-9.
[15] Cf. Ieș. 25, 40; Evr. 8, 5; 10, 1.
[16] Cf. Ieș. 19, 16; 20, 21; Deut. 4, 11; 5, 22; Evr. 12, 18.
[17] Cf. I Cor. 2, 7.