Predică la Duminica întâia din Postul Mare [2024]
Iubiții mei[1],
rugăciunea ortodocșilor e fără imagini mentale, e fără imaginație, pentru că ne dezlipim de toate cele văzute când ne rugăm Domnului, dar, în jurul nostru, în Biserică și acasă, sunt peste tot Sfinte Icoane, adică ferestrele noastre teologice spre Împărăția lui Dumnezeu. Pentru că Sfintele Icoane ne vorbesc despre Domnul, despre Sfinții și despre Îngerii Lui, despre membrii Împărăției lui Dumnezeu, care există, care sunt reali, care sunt în Împărăția Lui pentru veșnicie, și ele au rolul de a ne înălța mintea spre ei. De a ne curăți mintea, de a ne-o înduhovnici, de a ne-o face văzătoare de cele dumnezeiești.
Căci rolul Sfintelor Icoane nu e acela de a ne păstra mintea la ele, aici, pe pământ, ci de a ne ajuta să trecem de la văzutul lor la nevăzutul lor: adică la comuniunea cu Sfinții reprezentați pe ele. Pentru că Maica lui Dumnezeu și Sfinții lui Dumnezeu sunt peste tot în Sfintele Icoane, iar reprezentarea lor iconică e pentru a ne aduce mereu aminte de ei și pentru a fi cu ei mereu în rugăciune. Sfintele Icoane ne amintesc mereu de Sfinții Lui, ne fac să nu-i uităm, ne fac să fim mereu în stare de rugăciune, iar rugăciunea în fața lor ne face să trecem de pe pământ la cer, adică la comuniunea interioară cu Sfinții lui Dumnezeu.
De aceea, dacă rugăciunea noastră e duhovnicească, e fără imagini, e fără închipuiri mentale, și închinarea noastră e duhovnicească. Pentru că închinarea noastră nu înseamnă o raportare pur fizică la Sfintele Icoane, ci una duhovnicească, una care trece de la ceea ce se vede la ceea ce nu se vede, pentru că dincolo de Sfintele Icoane noi îi vedem pe Sfinții lui Dumnezeu reprezentați pe ele. Și noi, de fapt, ne închinăm Sfinților din cer și nu reprezentărilor lor iconice. Sfintele Icoane sau Sfintele Moaște sunt numai locul de întâlnire cu Sfinții Lui, căci întâlnirea reală, cea duhovnicească cu ei, se face în sufletul și în trupul nostru, se face în interiorul nostru, pentru că noi ne unim duhovnicește în adâncul nostru cu Sfinții cărora ne rugăm.
Sfintele Icoane sau Sfintele Moaște sunt doar locul închinării, la fel cum citirea Dumnezeieștii Scripturi și a Vieților Sfinților e locul întâlnirii cu cei despre care s-a scris. Dar când noi citim cuvintele sfinte ale Sfinților, când noi citim despre ei, noi ne unim cu ei dincolo de cuvintele despre ei, ne unim cu ei în noi înșine, după cum ne întâlnim cu ei dincolo de vederea Sfintelor lor Icoane și a Sfintelor lor Moaște și a sărutării lor. Căci Sfinții lui Dumnezeu așteptă ca noi să venim aici, în Biserica Lui, pentru ca să ne întâlnim cu ei, și, prin vederea lor în Sfintele lor Icoane, și prin auzirea vieților lor, să ne umplem de dorul de a fi cu ei pentru veșnicie.
Pentru că scopul Sfintelor Icoane e ca și noi să ajungem Sfinte Icoane ale lui Dumnezeu. Scopul Sfintelor Moaște din Sfintele Biserici e ca să ne spună că și noi putem ajunge Sfinte Moaște după adormirea noastră. Căci orice creștin în parte se poate mântui, se poate sfinți, poate ajunge Sfântul lui Dumnezeu, fiindcă cu toții suntem chemați, din prima zi a Botezului nostru, ca să fim Sfinții Lui. Și cum sfințenia este modul nostru de a fi, de a trăi zilnic, raportarea noastră la Sfinții Lui înseamnă raportarea la oamenii reali, deplini, împliniți ai lui Dumnezeu.
Însă, pe lângă Sfinții lui Dumnezeu, pe lângă oamenii cu adevărat împliniți, noi vedem imagini la tot pasul. Orice om, orice lucru, orice context e o imagine. Reclame, tablouri, postere, bannere, afișe, înscrisuri de tot felul ne atrag atenția. Pentru că orice lucru, care poate fi pus în evidență, este un mod de a atrage atenția. Însă diferența enormă dintre imaginile culturale, științifice, comerciale și Sfintele Icoane ale Sfinților e aceasta: că Sfintele Icoane ne propun certitudini, ne propun oameni reali care s-au îndumnezeit, ne propun pe cei care au biruit în lupta vieții acesteia. Oameni de geniu, eroi, diverși oameni cunoscuți sau necunoscuți marelui public au și ei imaginile lor, ale vieții lor, însă Sfinții lui Dumnezeu sunt cei pe care Dumnezeu i-a confirmat Bisericii Sale ca Sfinți ai Lui. Și Sfinții Lui sunt sprijinul nostru real în a trăi o viață sfântă, pentru ca să ajungem și noi acolo unde sunt ei, adică în Împărăția lui Dumnezeu.
Dar iconoclasmul, această luptă continuă cu Sfintele Icoane ale Bisericii, înseamnă dorința demonică de a-i scoate pe oamenii reali, pe oamenii deplini, pe oamenii lui Dumnezeu din prim-planul vieții noastre. Iconoclaștii vor înlocuirea Sfinților cu oameni păcătoși sau cu nimic, așa cum sunt pereții albi din locașurile protestante sau neoprotestante, dar și din casele noastre, ale celor fără Sfinte Icoane în ele. Dar când albești pereții, când nu pui nimic pe pereți, nu înseamnă că nu ai nimic de pus, ci că nu vrei să pui nimic pe ei. Însă, când nu vrei să te uiți la Sfinții lui Dumnezeu, dar vrei să vezi doar imagini oarecare, admiți că nu suporți sfințenia, pentru că nu o cauți în viața ta.
Cine caută sfințenia lui Dumnezeu, acela îi caută și pe Sfinții Lui. Și nu îi are pe Sfinții Lui doar pe pereți, ci și în cărți, dar, în primul rând, în sufletul lui, pentru că le cunoaște Viețile, dar și Bisericile, dar și Sfintele Icoane și Sfintele Moaște și Sfintele lor Slujbe. Căci casa ta e ca inima ta: cuprinde tot ceea ce tu iubești. Și ceea ce iubești e mereu cu tine. Iar ceea ce iubești, aceea porți în sufletul tău, porți duhovnicește, dincolo de imagini și cuvinte, dar iubirea ta poate fi mereu confesată și pusă în imagini.
De aceea, când Sfânta Împărăteasă Teodora [Θεοδώρα] a restaurat Sfintele Icoane în Biserică, în prima duminică a Postului Mare din anul 843[2], ea a mărturisit că Sfinții lui Dumnezeu sunt martorii cei credincioși ai vieții cu Dumnezeu. Pentru că Sfinții lui Dumnezeu sunt trăitorii reali ai vieții Bisericii, adică ai vieții cu Dumnezeu. Și că viața Bisericii nu se poate explica fără Sfinții Lui, pentru că ei au trăit-o și s-au împlinit pentru veșnicie prin ea.
De aceea, iconizarea Sfinților este urmarea directă a întrupării Domnului, a revelării iubirii Lui nemărginite față de noi. El S-a făcut om, pentru ca noi să avem imaginea clară a ceea ce înseamnă sfințenia. Căci ne uităm la El, la Sfântul Sfinților, și vedem cum trebuie să trăim în mod sfânt pe pământ. Dar când vrei să ștergi din istorie chipul Domnului, al Maicii Sale, al Sfinților și al Îngerilor Lui, tu vrei să ștergi Împărăția lui Dumnezeu din mintea oamenilor. Pentru că Împărăția nu mai are repere, nu mai are concretețe în istorie. Dar când cunoști un Sfânt al Lui îndeaproape, când îl simți în tot ceea ce face, când ai comuniune cu el, atunci înțelegi că toți Sfinții sunt reali, că tot ceea ce spune Biserica e adevărat, pentru că vezi Împărăția lui Dumnezeu printr-un membru al Împărăției.
Îl vezi pe Sfânt, vezi cât de real și de frumos duhovnicește este, și atunci ești încredințat că toți Sfinții Lui sunt preafrumoși și preabuni. Și încredințarea aceasta sfântă te face să le iubești pe toate ale lui Dumnezeu, pe toate ale Bisericii Sale, toată istoria sfântă a Bisericii, pentru că toate sunt preasfinte și preadumnezeiești în Biserica lui Dumnezeu.
Așadar, iubiții mei, ca să înțelegem viața, teologia și slujirea Bisericii trebuie să o învățăm de la Sfinții Lui. Să o învățăm citind cărțile Bisericii, dar și privind Sfintele Icoane ale Bisericii. Pentru că aceeași teologie găsim și în Sfintele Cărți și în Sfintele Icoane și în Sfintele Moaște și în Sfintele Vieți ale Sfinților Lui. Toate consună, toate vorbesc despre același Dumnezeu, despre întreaga Lui zidire, despre întreaga Lui voie cu oamenii, despre toți Sfinții Lui. Perspectiva Bisericii e unitară pentru că în toate secolele avem aceeași teologie în esență. Și aveam aceeași teologie, pentru că avem aceeași viață și aceeași slujire dumnezeiască. Și e o frumusețe și o împlinire dumnezeiască să citești Sfinți din mai multe secole și să constați că toți vorbesc aceeași teologie a lui Dumnezeu.
De aceea, de oriunde am vrea să Îl cunoaștem pe Dumnezeu, noi Îl găsim pe Același în orice secol. Și Sfinții Lui sunt martorii reali ai comuniunii cu Dumnezeu, ai revelării Lui directe în viața lor. Pentru că toți au vorbit cu Dumnezeu și la toți El li S-a revelat și revelarea Lui în viața lor e propria lor teologie.
Din acest motiv, de oriunde am începe, din orice secol al Bisericii, noi citim teologia lui Dumnezeu ca pe un fluviu continuu peste veacuri. Căci, în orice secol, Sfinții lui Dumnezeu s-au întâlnit cu El în mod real și s-au umplut din destul de viața Lui. Toți s-au rugat, toți au postit, toți au privegheat, toți s-au umplut de milostenie, toți I-au slujit Lui neîncetat. Fiindcă împlinirea reală a omului se face prin integrarea lui totală în viața Bisericii. A-ți face viața Bisericii viața ta înseamnă a trăi duhovnicește.
De aceea, Biserica nu poate fi fără Sfinții ei, pentru că Sfinții sunt mădulare cele vii ale Bisericii. Și Sfinții sunt în legătură veșnică cu Dumnezeul lor, cu Cel care li S-a arătat lor și i-a călăuzit spre slujirea Lui.
Să ne călăuzească și pe noi Dumnezeu spre tot lucrul cel bun! Și diseară să începem cu pace praznicul Bisericii noastre, care se va împlini mâine prin venirea Preasfințitului Părinte Galaction în mijlocul nostru, pentru ca să fie protosul Slujbei noastre! Multă pace și bucurie tuturor! Amin!
[1] Începută la 7. 20, în zi de luni, pe 18 martie 2024. Cer înnorat, 7 grade, vânt de 6 km/ h.
[2] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/3021/sxsaintinfo.aspx.