A doua predică la Bunavestire [2024]
Iubiții mei[1],
în Sfintele sale Icoane o vedem pe Maica lui Dumnezeu cu Domnul în brațe. Îl ține în brațele ei cu toată tandrețea și cu toată atenția, cu toată seriozitatea, pentru că El este dorirea noastră a tuturor. Și Domnul, ca Pruncul cel veșnic, privește spre noi și ne binecuvântă sau o sărută pe Maica Sa și o privește cu toată dragostea. Căci atunci când privește la noi, El ne arată că este al tuturor și că Se îngrijește de noi toți, dar când privește către Maica Sa, ne arată iubirea Lui cea mare pentru ea. Pentru că întru ea Și-a găsit toată odihna, în cea care este mai desfătată decât cerurile.
Când Stăpâna noastră este iconizată fără Domnul în brațe, ea e lângă Crucea Lui și pătimește împreună cu El. Sau are sfântul ei acoperământ în mâini și e în rugăciune către Dumnezeu pentru noi. Sau, în Sfânta Icoană a Buneivestiri, Maica lui Dumnezeu stă așezată pe tronul ei, față în față cu Sfântul Arhanghel Gavriil și primește de la el marea veste a întrupării Domnului. Dar, când ea primește vestea cea mare și preafrumoasă și o acceptă, atunci imediat Domnul Se întrupează în pântecele ei. Însă Sfintele Icoane ale Buneivestiri nu accentuează întruparea Domnului, ci doar vestea, primirea veștii de la Arhanghel.
Dar vestea e începutul praznicului! Pentru că reala veste nu e vestea în sine, ci concretizarea ei, adică întruparea Domnului. Și concretizarea veștii dumnezeiești are loc după ce Pururea Fecioară Maria acceptă vestea dumnezeiască și mărturisește: „Iată, roaba Domnului [Ἰδού, ἡ δούλη Κυρίου]! Fie mie după cuvântul tău [γένοιτό μοι κατὰ τὸ ῥῆμά σου]” [Lc. 1, 38, BYZ]. Căci atunci când Preacurata Stăpână acceptă întruparea Lui, El Se întrupează imediat în pântecele ei și Arhanghelul se cutremură. „Și Îngerul a plecat de la ea” [Ibidem] cutremurat, pentru că a văzut în pântecele ei pe Stăpânul întrupat.
Așadar, astăzi noi prăznuim întruparea Domnului, zămislirea Lui în pântecele Stăpânei noastre! Pentru că vestea cea dumnezeiască s-a concretizat, s-a transformat în fapt. Vestea cea mare n-a rămas doar o veste, ci a devenit cea mai mare veste și minune a lumii: aceea că Stăpânul tuturor S-a făcut om, S-a întrupat pentru noi și pentru mântuirea noastră.
Preacurata Fecioară, cu Domnul în pântecele ei, merge la Sfânta Elisavet, la verișoara sa [Lc. 1, 40, BYZ]. „Și a fost, când a auzit Elisavet salutarea [τὸν ἀσπασμὸν] Mariei, [că] a săltat pruncul în pântecele ei. Și s-a umplut Elisavet de Duhul Sfânt” [Lc. 1, 41, BYZ]. Și în pântecele ei era Sfântul Ioannis Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului. Acest loc scriptural, de la Lc. 1, 41, a fost iconizat, a fost transformat într-o Sfântă Icoană, în care Sfântul Ioannis Botezătorul, din pântecele maicii sale, se închină Domnului, Care era în pântecele Maicii Sale. Însă Domnul a fost în pântecele Maicii Sale de când Maica Sa a acceptat întruparea Sa, adică de la Bunavestire. Și această Sfântă Icoană a întâlnirii dintre Maica lui Dumnezeu și Sfânta Elisavet este explicitul Buneivestiri, e descoperirea a ceea ce s-a petrecut atunci: pentru că acceptarea Stăpânei noastre a fost urmată imediat de întruparea Domnului în pântecele ei.
Putem noi să ne mai omorâm copiii în pântece, dacă știm că acolo sunt copiii noștri, sunt darurile lui Dumnezeu pentru noi? Căci ceea ce noi numim embrion sau făt sau copil neformat e persoană din clipa zămislirii sale. Pentru că din prima clipă a zămislirii în pântece, Dumnezeu creează sufletul omului și sufletul lui e cel care își personalizează trupul în mod neîncetat. Și când îți omori copilul, tu renunți la propria ta maternitate, la statutul de mamă, adică de cea responsabilă cu nașterea, creșterea, educarea, sfințirea copilului tău.
Sfântul Ioannis Botezătorul, în pântecele mamei sale fiind, s-a bucurat văzându-L pe Domnul, a săltat de bucurie în pântecele maicii sale și s-a umplut și el, cât și mama lui, de slava Duhului Sfânt.
– Ce înseamnă asta?
– Că pruncul simte, e conștient, e viu, e activ în pântecele maicii sale. Și nu numai atât, ci el poate simți slava lui Dumnezeu încă din pântecele maicii sale. Pentru că viața duhovnicească a omului începe din pântece. O mamă care se spovedește și se împărtășește pe când e gravidă e o mamă responsabilă și față de ea, cât și față de pruncul ei. Pentru că îl învață pe prunc, din primele zile ale vieții sale, viața cu Dumnezeu. Și, când îl naște, ea îl pregătește pentru Botez, pentru înfierea lui dumnezeiască, și copilul își începe viața lui personală cu Dumnezeu. Căci cel mai mare dar pe care noi putem să îl facem copiilor noștri e tocmai acesta: viața cu Dumnezeu.
Botezându-ne pruncii și învățându-i să trăiască creștinește, noi I-i dăruim lui Dumnezeu, Celui care ni i-a dat. Îi întoarcem Lui, cu dragoste, darul Său. Pentru că El ni i-a dat pentru Sine, pentru ca noi să I-i dăruim Lui. Și prin aceasta ne arătăm cu totul recunoscători și mulțumitori pentru darurile Sale față de noi.
Un copil păstrat doar pentru noi, un copil născut și crescut egoist, pentru ca să fie o imagine a noastră, e un copil falsificat, e un copil scos din proiectul lui de împlinire personală. Pentru că fiecare copil trebuie să se împlinească în viața lui cu Dumnezeu. Și Dumnezeu trebuie să descopere fiecăruia ce trebuie să facă în viață. Și noi, părinții și bunicii și prietenii lui, trebuie să îl ajutăm pe copil să meargă pe calea lui, pe calea pe care i-o dezvăluie Dumnezeu. Căci numai astfel se împlinește cu adevărat.
Preacurata Stăpână Îl ține în brațe pe Domnul și ne învață și pe noi să fim maternali, să fim buni și atenți cu toți oamenii. Există Sfinte Icoane în care Maica lui Dumnezeu Îl hrănește la sânul ei pe Domnul sau, în Sfânta Icoană a Nașterii Domnului, ea Îl privește cu atenție, Îl păzește neîncetat. Și Îl păzește, pentru că știa cine este El: Domnul și Dumnezeul său și al nostru.
Dar când privești mereu spre Domnul ești în continuă rugăciune față de El. Când privești la El ca la ochii din cap, mărturisești că El e cel mai scump odor al vieții tale. Și în rugăciunea neîncetată, isihastă, cea liniștitoare, noi Îl chemăm neîncetat pe Domnul în noi, ca să fie cu noi pururea, pentru că dorul de El e viu în noi.
Și toate Sfintele Icoane ale Maicii lui Dumnezeu sunt pline de dor pentru El, sunt o nesfârșită iubire față de El, deși ea Îl poartă în brațele ei. Și Îl poartă, pentru că Îl dorește neîncetat, și este cu El neîncetat, pentru că e plină de iubire față de El. Și această iubire a ei pentru Domnul ne învață să ne iubim copiii în mod responsabil sau să facem din toți oamenii iubirea noastră. Pentru că toți au nevoie de iubire, de înțelegere, de pacea convorbirii.
Se vede omul care nu a fost învățat cu îmbrățișarea, cu vorba bună, cu sinceritatea…N-a primit în familie dragoste și atenție, de aceea nici nu știe să se comporte firesc cu alții. Dar cel care a fost toată ziua îmbrățișat și iubit, acela e învățat cu binele și cu iubirea, pentru el asta e normalitatea și se comportă astfel cu toți. Și el, cel iubitor, va fi un liant între oameni, pe când cel neiubit va fi un om stingher, un asocial, un om care nu își găsește locul. Pentru că nu simte că aparține cuiva. Pentru că simte că e neiubit…
Preacurata Stăpână acceptă voia Domnului și Domnul Se întrupează din ea, după care, la Cruce, o vedem acceptând, în mijlocul sfâșierii sale interioare, iconomia Lui cea pentru noi. Pentru că ea vedea, dincolo de Cruce, Învierea Lui cea de a treia zi. Și, dincolo de Înălțarea Sa la cer, ea vedea veșnica sălășluire a ei lângă Fiul ei. Care s-a petrecut la adormirea ei și la înălțarea trupului ei, de către Domnul, la cer.
În Sfânta Icoană a Rugăciunii sau Deisis [Δέησις][2], Preacurata Stăpână e la dreapta Dreptului Judecător, pe când Sfântul Ioannis Botezătorul e la stânga Lui. Ca la Proscomidie. Dar sunt acolo pentru că sunt plini de rugăciune pentru întreaga lume. Și, împreună cu ei, toți Sfinții și Îngerii lui Dumnezeu sunt în rugăciune pentru întreaga lume, pentru că ei doresc ceea ce dorește și Dumnezeul nostru: mântuirea tuturor.
În Sfânta Icoană a Nașterii Domnului, Domnul apare înfășurat în giulgiu alb. Și El nu este în brațele Maicii Sale, așa cum sunt purtați toți pruncii la maternitate, ci El e în centrul Icoanei, într-o iesle ca un mormânt, dar lângă Maica Lui, care stă întinsă, însă plină de priveghere și nu de somnolență. Și Stăpâna noastră e plină de o veselie matură, serioasă, atentă, grijulie și e în putere, pentru că nașterea ei a fost mai presus de fire. Nașterea ei nu a fost cu durere și nici cu lehuzie, ci fără durere și plină de veselie dumnezeiască.
Și nașterea ei a fost ca și întruparea Lui în pântecele ei: mai presus de fire. De aceea, Sfânta Icoană a Buneivestiri tace în ceea ce privește zămislirea Lui cea mai presus de fire, după cum Sfânta Icoană a Nașterii Domnului tace în ceea ce privește nașterea Lui cea mai presus de fire. Dar ambele conțin aceste taine pe care le învăluie. Pentru că în teologia și imnografia Bisericii găsim subliniate ambele taine dumnezeiești, zămislirea și nașterea Lui, și ele sunt prezentate ca realități petrecute mai presus de fire.
Căci, la zămislirea Lui, El Însuși, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, Și-a zidit umanitatea Sa în pântecele Maicii Sale, iar la nașterea Lui, El Însuși S-a născut fără să strice fecioria Maicii Sale. Acestea sunt tainele Lui învăluite de Sfintele Icoane ale Buneivestiri și ale Nașterii Sale. Și noi le credem și le mărturisim cu bucurie dumnezeiască, pentru că tainele Lui acestea sunt cele prin care ne-a mântuit pe noi.
Așadar, iubiții mei, Sfântul Arhanghel Gavriil a venit astăzi, la Bunavestire, la Pururea Fecioară Maria în Nazaret și a găsit-o în rugăciune[3]. Și vestea cea mare pe care i-a adus-o, i-a adus-o plin fiind de veselie, mai presus de modul în care îl vedea ea în Sfânta Sfintelor, pe când trăia în Templul din Ierusalim[4]. Și Arhanghelul Domnului i-a profețit atunci că va fi binecuvântată între femei [εὐλογημένη ἐν γυναιξίν] [Lc. 1, 28, BYZ], între toate femeile istoriei, pentru că Îl va nașe pe Fiul Celui Preaînalt [Lc. 1, 32, BYZ]. Și numele Lui va fi Iisus [Ἰησοῦς] [Lc. 1, 31, BYZ], adică Mântuitorul nostru. Pentru că El, prin întreaga Sa viață cea pentru noi, ne va mântui pe noi.
De aceea, „astăzi e începutul mântuirii noastre [σήμερον τῆς σωτηρίας ἡμῶν τὸ κεφάλαιον] și arătarea tainei celei din veac [καὶ τοῦ ἀπ’ αἰῶνος μυστηρίου ἡ φανέρωσις]”[5]. Acum începe iconomia mântuirii noastre și s-a revelat taina cea din veac a Dumnezeului treimic, aceea că Domnul Se va întrupa pentru noi și pentru mântuirea noastră. Acum, de când El S-a zămislit în pântecele Preacuratei Sale Maici.
Și noi, bucurându-ne împreună cu Domnul și cu Preacurata Sa Maică, prăznuim astăzi dumnezeiește, pentru că ne bucurăm de mila Domnului față de noi. Căci El a venit la noi și a rămas cu noi și este cu noi, ca să ne bucurăm cu El pentru veșnicie. Amin!
[1] Începută la 7. 45, în zi de miercuri, pe 20 martie 2024. Soare, un grad, vânt de 5 km/ h.
[2] A se vedea: https://ro.orthodoxwiki.org/Deisis.
[3] Protos. Nicodim Măndiță, Viața Maicii Domnului. Partea I. Aurora Creștinismului, Ed. Agapis, București, 2000, p. 49.
[4] Idem, p. 50.
[5] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/2441/sxsaintinfo.aspx.