Ioșca [3]

Cristian Fulaș, Ioșca (roman), Ed. Polirom, Iași, 2021, 405 p.

*

Ileana bucătăreasa era amanta maistrului, p. 172. Preotul îi certa pe Ioșca și Ilona pentru că trăiau necununați, p. 173. Ilona rămâne grea, adică gravidă, p. 174, vestea cauzând „o tăcere mare și blândă”, p. 175. Însă, când ei dau vestea că vor avea un copil, se află și aceea că amândoi sunt romano-catolici, p. 175. Dar Preotul dorește ca ei să devină ortodocși, p. 175.

Pe când doctorul era „cufundat într-o carte”, maistrul Vasile „pricepea puțin spre deloc rostul cărților în lume”, p. 178. Ilona postește și se pregătește, p. 188, și e botezată în râu cu numele de Magdalena, p. 189. Și când s-a botezat ortodox, „preotul a miruns‑o și a îmbrățișat‑o, după ritul nou al unei Biserici dintotdeauna vechi, [ea] a simțit o emoție vecină cu sfânta nebunie și a vrut să danseze în apa râului, să joace și să chiuie cuprinsă de o bucurie cum nu mai trăise, că atunci, în acea dimineață, ea era numai a lui Ioșca și copilul lor era copilul văii, al paradisului în care ajunseseră pe drumul sorții și pe care nu aveau să‑l mai părăsească niciodată”, p. 190.

Prima dragoste de după Botez, p. 190. Ileana simțise că „slujba parcă o purificase, parcă o făcuse altă femeie. Era în jurul ei aceeași lume și parcă nu era, privea și parcă vedea numai în interiorul lucrurilor, parcă dintr‑odată, poate din timpul mirungerii, din acea secundă care nu trecuse niciodată, căpătase un alt văz – unul mai deplin – și cu acei ochi noi îl privea pe maistru și tot cu ei i‑a făcut un semn ușor, o mișcare a aerului dinaintea ochilor care e privirea și pe care numai el a văzut‑o, înțelegând că trebuia să o urmeze și să mai amâne o vreme întoarcerea la treburile lui”, p. 191. Și are și ea relații intime cu Vasile, p. 191-193.

Ziua Nunții, p. 197. Are loc duminica, p. 198. Preotul s-a rugat pentru cei doi miri și pentru copilul lor și a postit, p. 199. Se merge cu camionul la Nunta civilă, p. 200. Nunta civilă are loc la Primărie, p. 201. Nunta religioasă are loc la Biserica de lemn a Schitului, p. 201.

„A făcut nuntă simplă părintele, s‑a rugat din inimă pentru însurăței și, pentru că preotul catolic din oraș urcase și el împreună cu alaiul, l‑a poftit și pe acela alături de el și i‑a îngăduit să spună o rugăciune în biserica lui. S‑au purtat amândoi fără de nicio trufie și nicio dușmănie, înțelegând să amâne disputele teologice pentru mai târziu și deocamdată doar să se roage pentru binele nu atât de tinerilor miri”, p. 203.

Și când Preotul, după Nuntă, îi arată Doctorului cărțile sale, „doctorul îl privea mirat, cu respect și cu ceva ce semăna a frică de necunoscut, era limpede că aproape niciodată nu‑și închipuise că popa cel ponosit și dedat petrecerilor era un adevărat cărturar care ținea la loc de cinste texte în latinească, grecească și ebraică, citind cu la fel de multă plăcere romanele vremii și pe clasici”, p. 205.

Doctorul își dă seama că se înșelase amarnic în ceea ce îl privește pe Preot, p. 205.

Atmosfera de după: „Fericire. Asta simțeau toți,  plutea în aer un iz de chef și voie bună care, când au ieșit din curtea micului schit și au pornit spre barăci, a izbucnit parcă din plin odată cu muzica de petrecere a lăutarilor care însoțeau convoiul”, p. 206.

Hora muncitorilor, p. 208. Ioșca își vizitează fiul, p. 211. Și fiul moștenise de la tatăl său „zâmbetul sfios, tăcerile prelungite, prietenia față de toți oamenii”, p. 216-217. Vasile moare în decembrie, p. 217.

„pentru săraci lumea nu se schimbă niciodată”, p. 218; nora lui Ioșca era însărcinată, p. 218. Despre cel care cumpără valea: „Peter rămânea pentru cei de pe vale cel mai bun dintre pământeni, iar micile lui păcate – darul băuturii, preacurvia, gura lui cea slobodă – cântăreau prea puțin în fața binelui pe care cu asupra de măsură‑l făcea tuturor și a vorbelor de sprijin pe care întotdeauna le punea pe lumea cealaltă în folosul celor săraci și singuri de pe vale”, p. 231.

Politicianul Peter „îndoise dreptatea așa cum vinul se îndoaie cu apă”, p. 232, și era mason, p. 233. Neîncrederea politicianului în vorbe, 233. Despre operația din care scapă, ajutat de Președinte, p. 234. Și când Peter moare, „știa că avea să descopere că diferența dintre viață și moarte era tocmai aceea: murea singur”, p. 235. Arpad, omul de încredere, p. 236. Descrierea morții lui Peter, p. 237-238. Și Arpad îl găsește „ghemuit lângă fotoliu, rece, cu ochii holbați și cu gura întredeschisă, căutând o ultimă gură de aer care niciodată nu îi mai intrase în plămâni”, p. 238. Dar Arpad le va povesti tuturor despre moartea liniștită și fericiră a lui Peter, p. 238.

Copiii lui Peter se arată nerecunoscători față de tatăl lor la Înmormântare, plecând, p. 238, din cortegiu rămânând doar 4 oameni până la groapă: „preotul catolic, Arpad, popa şi doctorul”, p. 239.