Mângâiere [7]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Mângâiere

(roman)

*

Îi aprinse candela galbenă de la Patriarhie și îi puse cactusul lângă ea. Știa că pot fi furate oricând sau strivite. Dar când vii la mormânt, ceea ce lași, lași pentru morții tăi și nu pentru alții. Deși le lași la cheremul oricui. Așa cum îți lași mașina sub balcon și poți să nu o mai găsești a doua zi sau cum îți lași blogul online și a doua zi îl poți găsi inactiv. Pentru că unii își văd de viața lor, pe când alții fărâmă liniștea altora din răutate plictisită.

Îi place să strângă Crucea lui în brațe. E un fel de a-l îmbrățișa pe el. Și o face când nu are ochi primprejur. Pentru că orice gest intim e în doi și nu în ochii tuturor. Și rugăciunea la mormânt are nevoie de intimitate, pentru că gesturile de iubire sunt pentru el și nu pentru un public. De aceea și ea se duce la ore nepotrivite la mormânt, pentru ca să nu aibă vecini băgători în seamă.

Mă simt bine, Mihailul meu, pentru că încep să mă simt tot mai plină de pacea lui Dumnezeu! Nu mai cer explicații, nu mai dau vina pe nimeni, pentru că nici șoferul nu și-a dorit un astfel de sfârșit. Neatenție nenorocită, neatenție…Intri în pușcărie pentru un telefon dat, pentru un viraj, pentru o scurtă ațipire…la volan. Pentru că n-ai amândouă mâinile pe volanul ăla. Fumează, vorbesc, gesticulează, nu se asigură, și fac prăpăd în jur. Pentru că se încred prea mult în mașină. Însă nu în mașină trebuie să te încrezi, ci în atenția ta! În atenția cu care conduci clipă de clipă. Pentru că cea care te duce acasă e atenția ta, grija ta față de cei din carosabil.

Mă simt tot mai bine pentru că am găsit oameni care mă înțeleg. Cărora le pasă de mine. Părintele Dorin și cei din jurul lui mă ocrotesc. Mă ajută să fiu eu, cea care mă plec voii lui Dumnezeu. Care vreau să învăț zilnic voia Lui. Pentru că înțeleg tot mai mult discuțiile dintre noi doi, lungile discuții teologice de la masă și din pat și din călătoriile noastre. Atunci, la început, ele erau bucuria mea de a fi cu tine. Le înțelegeam pe măsura mea, pe cât înțelegeam eu. Pe când acum discuțiile teologice sunt masa mea, sunt aerul meu, sunt modul în care trăiesc. Pentru că am nevoie să aflu tot mai sigur voia lui Dumnezeu cu mine, cu noi toți, atâta timp cât El voiește să ne mântuie pe toți. Și grupul acesta de prieteni din jurul Duhovnicului meu sunt acasa mea acum, pentru că ei mă pregătesc pentru venirea la tine.

O, Doamne, numai Tu știi!…Numai Tu știi când, unde, de ce…Ceea ce contează e să fiu cu Tine și să mă rog pentru el și pentru mine și pentru toți, așa cum ne înveți Tu. Pentru că Împărăția lui Dumnezeu e pentru toți și nu doar pentru unii.

Plecă cu pași simpli, pașnici. Orice plecare de la mormântul lui e o luare a lui cu ea. Inima ei este patul lui. El e acolo, în inima ei! Tocmai de aceea e cel mai mare nonsens ideea de a se remărita, atâta timp cât Nunta e doar una. Cu cine aș putea să fac acest pas, când împlinirea mea este el? Și cine m-ar putea iubi, dacă eu aș fi împărțită în inima mea? Căci, un posibil soț, cum e normal, te vrea cu totul a lui. Dar tu, care trăiești între două lumi, nu poți fi doar în pat cu el. Și aceasta e o dramă și pentru el și pentru tine.

Vânzătoarele cu fuste largi erau tot acolo. Guralive și puse pe vândut. Trafic plin, luminile serii încep să se aprindă, simți nevoia să mănânce o plăcintă cu mere. Nu prea dulce și fără zahăr pe ea. Însă, când vrei ceva în economia de piață, trebuie să apelezi la cumpărăturile anterioare. Căci tocmai atunci, când vrei ceva, nu găsești și, dacă găsești, îți strică unul cheful de mâncat, făcându-ți un gest prostesc. Dar, dacă ai acasă plăcinta, e bine. Pentru că o poți mânca în liniște. Dar nu o avea! Trebuia cumpărată din colț, caldă și mâncată în singurătatea zgomotoasă dintre două treceri de pietoni.