Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [96]

Traduceri patristice

vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei

(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului

Aceasta este cartea a șaptea a aceluiași autor. Este despre cele de după ziua a șasea

În fiecare zi a săptămânii Creației celei de șase zile, s-a ivit totodată și un semn al învierii, al renașterii universului și a oamenilor. Și, de asemenea, în fiecare mileniu al celor 6000 de ani care au trecut deja, s-a ivit un chip simbolic al schimbării în creație și al învierii întru ceva mai bun: întru nestricăciune.

Sit a fost născut în anul 230 al zilei dintâi[1]. Sit se traduce: înviere. El a avut chipul și asemănarea pe care Adam a primit-o de la Dumnezeu întru început, dar pe care Adam a întunecat-o prin păcat[2], așa cum urmează să arătăm mai deplin, trecând prin succesiunea preînchipuirilor.

În anul 1500 – care a fost amiaza, cu adevărat mijlocul celei de-a doua zi a timpului – Enoh a fost mutat[3]. Astfel, el a devenit primul rod și un chip al schimbării și al creației înnoite a oamenilor spre mai bine. Enoh se traduce: înnoire. El era a șaptea generație de la Adam și a fost mutat/ schimbat, în felul acesta dându-se un semn al schimbării din cea de-a șaptea zi.

În anul 2500, care a fost mijlocul celei de-a treia zi a timpului, lumea a fost creată din nou prin Noe, după potop[4]. Noe se traduce: re-creare.

Asemenea, în anul 3500, care a fost mijlocul zilei a patra, s-au născut cele două spițe: Israil și fratele său[5]. Dacă nu primești aceasta ca pe un simbol al învierii, atunci recunoaște că în aceeași zi a patra, Israil a părăsit Egiptosul și a intrat în Țara Făgăduită[6].

Tâlcuitorii interpretează această ieșire din Egiptos nu numai ca o chemare a neamurilor, ci și ca o ieșire din lume și intrare în adevărata țară a făgăduinței, Ierusalimul cel de sus. Aceasta este deoarece noi, israiliții duhovnicești, adevărați, trecem toți prin Marea Roșie cea înfocată, a focului curgător. Dar cei care se poartă precum egiptenii, în faptele lor, se îneacă în foc[7].

În acord cu aceasta, ai mijlocul zilei a cincea. Cele din templu erau preînchipuiri ale așezării Ierusalimului ceresc[8], unde Hristos a intrat ca Înaintemergător în Sfintele Sfinților[9]. Chivotul, când a intrat în templu, L-a preînchipuit pe El[10].

Apoi David a cântat și a jucat cu bucurie mare, ca preînchipuire a lui Hristos[11]. Căci chivotul pierdut, chivotul rațional al omului, întru care a fost așezat Legământul cu Dumnezeu, de la bun început început[12], a fost găsit și mântuit de la acei străini răi care îl răpiseră de la Dumnezeu[13].

În aceste cinci amieze ale primelor cinci zile (cele 5000 de ani ale veacurilor), toate cele ce au fost spuse în aceste cinci argumente au fost simboluri nu numai ale unei schimbări în lume spre mai bine, spre nemurire, ci și ale arătării și întrupării lui Hristos și ale Bisericii.

Apoi, la miezul zilei, cu adevărat amiaza zilei a șasea (anul 5500), El S-a făcut trup și S-a arătat pe pământ[14], de vreme ce, pe la amiaza zilei a șasea, El l-a modelat/ plăsmuit pe Adam ca un chip al Lui Însuși[15].


[1] Cf. Fac. 4, 25.

[2] Cf. Fac. 1, 26 – 3, 6.

[3] Cf. Fac. 5, 24.

[4] Cf. Fac. 8, 15 – 9, 17.

[5] Cf. Fac. 25, 24-26.

[6] Cf. Ieș. 12, 37-42; Iis. Nav. 3, 17; 4, 10-13; Evr. 11, 9.

[7] Cf. Ieș. 14, 21-29; I Cor. 10, 1-5.

[8] Cf. Gal. 4, 26; Evr. 9, 24.

[9] Cf. Evr. 6, 20; 9: 3, 12.

[10] Cf. I Împ. 8, 1-7.

[11] Cf. II Sam. 6, 12-17.

[12] Cf. I Sam. 5, 1 – 7, 1.

[13] Cf. Ieș. 40, 20.

[14] Cf. Mt. 2, 11.

[15] Cf. Fac. 2, 7; Rom. 5, 14; I Cor. 15, 45.