Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [97]

Traduceri patristice

vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei

(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului

Aceasta este cartea a șaptea a aceluiași autor. Este despre cele de după ziua a șasea

4. În privința acestui lucru, unii au presupus și au zis că învierea lui Hristos s-a produs, probabil, după amiază, într-adevăr în miezul zilei a șasea, și că cele șase înserări au fost un semn al acestui lucru[1]. Astfel încât cei vrednici să poată moșteni Împărăția cerurilor[2] pe care Dumnezeu Cuvântul (au zis ei) a pregătit-o în mod mistic și de negrăit în ziua a șaptea, ca ultima dintre toate lucrurile pe care le-a creat El[3]. Dumnezeu însuși, Cuvântul, ne-a învățat pe noi aceasta, când a zis: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, [și] moșteniți Împărăția pregătită vouă de la întemeierea/ fundarea lumii”[4]. Ei au zis că atunci când El a pregătit creația, El a făcut să fie gata și Împărăția. Aceasta a fost a 22-a lucrare a lui Dumnezeu.

Atât tâlcuitorii evrei, cât și cei creștini sunt de acord că Dumnezeu a creat 22 de lucruri[5]. Dintre acestea, puțin mai înainte am numărat 21 care s-au întâmplat deja în timpul celor șase zile. A 22-a [lucrare] este Împărăția veacului ce va să vină, care a fost pregătită[6], și vederea duhovnicească.

În legătură cu aceasta, într-adevăr, evreul are numai 22 de litere în alfabetul lui. Și, legat de aceasta, el numără 22 de cărți în Vechiul lui Testament. Dar el nu știe de ce. Nu înțelege taina numărului 22. Nu, el nu înțelege că numărul 20 este însumarea a două numere perfecte, a câte 10, însemnând că Hristos, care este alcătuit din două desăvârșiri – vorbesc despre [firea Sa] cea omenească și cea dumnezeiască – a scris două Testamente: decalogul mozaic și cel evanghelic[7]. Numărul 22 este astfel suma acestor două decaloguri și două firi, dumnezeirea și omenitatea lui Hristos.

II.1. Vorbirea aceasta a ajuns acum la cele ce țin de odihna și sfârșitul din ziua a șaptea. De aceea, nu este fără judecată a aduce înainte unele din cuvintele lui Hristos, despre care am menționat [că urmează să le amintim], cu privire la sfârșit.

El a zis, în parabola celor zece fecioare, că El însuși va veni din cer ca un Mire la miezul nopții[8]. Miazănoaptea este considerată ca [împlinind] o pătrime din întreaga perioadă a nopții și a zilei, căci Scriptura zice: „Și a fost seara și a fost dimineața, ziua una”[9]. Dar ziua Domnului are 1000 de ani[10]. Deci miazănoaptea acestei a șaptea zi este al 250-lea an.

Domnul sugerează aceasta iarăși, atunci când El zice: „Cine este oare slujitorul credincios și înțelept, […] pe care venind stăpânul lui îl va afla”[11] treaz? „Adevărat vă spun vouă că peste toate” lucrurile „lui îl va pune pe el”[12]. „Și dacă are să vină în a doua strajă și [dacă] în a treia strajă are să vină și are să-l afle așa”[13], „fericit este slujitorul acela”[14]. Dar, de vreme ce sunt patru străji într-o noapte, de ce Domnul nu zice: Dacă la prima strajă…? De ce a numit-o numai pe a doua și a treia și le-a trecut cu vederea pe prima și pe a patra? Pentru că a doua și a treia strajă se potrivesc cu miezul nopții.

Noaptea întreagă și sfârșită este al 500-lea an al zilei întregi; miezul nopții este al 250-lea an. Deci atât sfârșitul străjii a doua cât și începutul străjii a treia înseamnă același al 250-lea an.

2. De dragul sporirii duhovnicești[15], tâlcuitorii au spus acestea ca și cum ar fi presupus, iar nu precis. Căci nu L-au nesocotit pe Cel ce a zis: „despre ziua și ceasul acela nimeni nu știe, nici Îngerii” lui Dumnezeu „din ceruri”[16]. Deși Dumnezeu a tăinuit acea zi și ceasul[17], au zis ei, este cu putință, totuși, ca cei care au Duhul Sfânt[18], care cunosc adâncurile lui Dumnezeu[19], să poată face presupuneri despre ani și vremuri.

De aceea, din faptele și din cuvintele lui Dumnezeu, au zis ei, din ceea ce s-a spus într-un mod tainic și ascuns cu privire la sfârșit, putem face presupuneri. Însă numai El, Creatorul timpului și al tuturor lucrurilor, cunoaște cu certitudine adevăratul sfârșit și hotar al veacului[20].


[1] Cf. Fac. 1: 5, 8, 13, 19, 20, 31.

[2] Cf. Mt. 8, 11; 22, 8; 25,34.

[3] Cf. Fac. 2, 2.

[4] Mt. 25, 34.

[5] Și Sfântul Epifanios al Salaminei a spus acest lucru.

[6] Cf. Mt. 22, 4; 25, 34.

[7] Cf. Ieș. 20, 1-17.

[8] Cf. Mt. 25: 1, 6.

[9] Fac. 1, 5.

[10] Cf. Ps. 89, 4; II Petr. 3, 8.

[11] Mt. 24, 45-46; cf. Lc. 12, 37.

[12] Mt. 24, 47; Lc. 12, 44.

[13] Lc. 12, 38.

[14] Mt. 24, 46.

[15] Pentru ca oamenii să se îngrijească de înaintarea lor duhovnicească și nu să se relaxeze cunoscând cu precizie anul sfârșitului lumii și al venirii Domnului.

[16] Mt. 24, 36; Mc. 13, 32.

[17] Cf. Fapt. Ap. 1, 7.

[18] Cf. I Cor. 7, 40.

[19] Cf. I Cor. 2, 10-11.

[20] Cf. Înț. lui Sal. 8, 8.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *