Teza Doctorală a PS Ignatie Trif (1)
Episcopul Ignatie (Trif), Sfântul Grigorie Palama și teologia energiilor necreate, cu un Cuvânt-înainte de Protopresbiter Prof. Andrew Louth, Ed. Spandugino & Horeb, București/ Huși, 2022, 617 p.
*
E Teza de Doctorat a autorului, pe care a dedicat-o Sfântului Dumitru Teologul. Cuvântul înainte al lui Louth, p. 9-11. Și PS Ignatie Trif și-a susținut teza la București în 2011, p. 9.
Nota explicativă a autorului și mulțumirile sale, p. 13-14. Și de aici aflăm că „este forma substanțial îmbunătățită și remaniată a tezei de doctorat”, p. 13, ceea ce înseamnă că nu vom ști niciodată cum arăta textul prim. Și de ce a fost nevoie să remanieze un text, care a fost susținut ca fiind bun în ședință publică? Și dacă Părintele Caraza a fost coordonatorul, p. 13, înseamnă că e făcută la Patrologie.
Introducerea cărții începe în p. 15. Nu-mi place deloc trimiterea notelor în altă parte, pentru că nu pot urmări textul. După ce citesc textul, citesc notele?! Așa ceva nu se face! Notele trebuia să fie sub fiecare pagină, ca să urmărim cu atenție textul.
Și autorul vorbește, pe de o parte, despre „harul necreat al Duhului Sfânt”, p. 16, dar și despre „energiile necreate și ființiale”, p. 16. Însă harul e altceva decât energia necreată și ființială a lui Dumnezeu?
Și Preasfințitul Ignatie s-a ocupat mai întâi de „traiectul biografic” al Sfântului Grigorios Palamas, p. 17. Cap. 1 începe în p. 21: Personalitatea duhovnicească, teologică și culturală a Sfântului Grigorie Palama.
„Sfinții…sunt ca o epifanie a lui Dumnezeu pe pământ”, p. 21. De ce trebuie crezut A. Rigo în ceea ce privește anul morții, p. 22, și nu Viața Sfântului? Sfântul Grigorios Palamas mărturisește faptul că Sfântul Teoliptos al Filadelfiei a fost Învățătorul său, p. 25. De ce trebuie să ne îndoim de faptul că a avut o dispută teologică cu bogomilii?, p. 26. Amestecarea Vieții sale cu afirmațiile diverșilor eterodocși nu are de-a face cu teologia ortodoxă. Pentru că noi trebuie să apărăm Tradiția Bisericii și nu să o aruncăm în aer.
Sfântul Grigorios Palamas a primit harisma străvederii, pe cea a cuvântului și pe cea a scrisului, p. 28.
Și autorul îl creditează pe Rigo în ceea ce privește data morții, p. 37. Sfântul Grigorios Palamas adoarme la vârsta de 63 de ani de o boală intestinală, p. 37-38.
Opera Sfântului Grigorios, p. 40-71. Cu trimiterile concrete la surse și traduceri.
Îl elogiază pe Părintele Ioan I. Ică jr. pentru traducerile sale, p. 74.
Cap. al 2-lea: Controversa isihastă – un survol istoric și teologic, p. 77. Autorul consideră că trebuie să eliminăm sintagma „controversa palamită”, p. 77 și să vorbim despre „disputa sau controversa isihastă”, p. 78. Începutul controversei isihaste, în opțiunea autorului, e ziua de 15 mai 1334, p. 81. Însă aceasta e opțiunea temporală a lui Antonis Fyrigos și Juan Nadal Cañellas, cf. n. 21, p. 373.
Sfântul Grigorios Palamas e autorul Tomosului aghioritic, pentru că el a mărturisit acest lucru, p. 83-84; „sinoadele din 10 iunie și iulie 1341 rămân ca o piatră de hotar, o referință constantă, din punct de vedere teologic și duhovnicesc, pentru sinoadele isihaste ulterioare și, implicit, pentru viața întregii Biserici”, p. 95.
Actul de canonizare al Sfântului Grigorios Palamas, p. 114, și caterisirea lui Πρόχορος Κυδώνης[1], p. 114.
Cap. al III-lea: Teologi antipalamiți și palamiți. O radiografie biografică și teologică, p. 115 Până acum, autorul nu a început să discute tema tezei sale. Nu o va face nici în acest capitol, care se va termina în p. 162. De la p. 163 încolo începe teza propriu-zisă.
„Teologia nu trebuie să devină un fel de ancilla a filosofiei, ci filosofia trebuie metamorfozată de puterea creatoare și vie a teologiei, grefată pe experiență și pe credința în Dumnezeul revelației creștine”, p. 116.
Nu toți antipalamiții au fost latinofroni, p. 116. Exemplul lui Νικηφόρος Γρηγοράς[2], care era „adversar redutabil al teologiei palamite, dar și un antilatin convins”, p. 116.
Pe Varlaam din Calabria, autorul îl consideră un agnostic teologic[3], p. 119.
Metoda apodictică în teologie se bazează pe experiența vieții cu Dumnezeu, p. 123. Credința este adevărata știință despre Dumnezeu, p. 125. „Metoda apodictică are drept fundament experiența celor dumnezeiești, pe când metoda dialectică are drept instrument…cunoașterea naturală, filosofia profană, înțelepciunea omenească”, p. 125.
Și Sfântul Grigorios Palamas îi spune lui Varlaam că „cheia de interpretare a Scripturilor o constituie Duhul Sfânt și nu criteriile înțelepciunii profane”, p. 126.
[1] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Prochoros_Kydones.