Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă [7]
Haruki Murakami, Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă, traducere din limba japoneză de Iuliana Oprina, Ed. Polirom, 2009, 235 p.
*
La 1 octombrie 2006 participă la triatlonul din orașul Murakami. Au izvoare termale, mâncare și sake bune, p. 218-219.
Pentru triatloniști, participarea la competiție e mai mult un ritual de reafirmare a sentimentului de comuniune, p. 219.
De la proba de înot în mare la cea de bicicletă, cu 30 km la oră: corpul e folosit cu totul altfel și mintea nu se poate adapta brusc la schimbare, p. 222.
Când trece la ultima probă, de alergat, observă că mușchii folosiți pe bicicletă sunt funcționali, dar cei necesari pentru alergat refuză, p. 224.
E mulțumit că a terminat cursa cu un rezultat acceptabil și „nu m-am înecat, n-am făcut pană, nu m-a înțepat nici o meduză de soi rău, nu m-a atacat nici un urs fioros, nu m-au fugărit viespile și nici nu m-a trăsnit”, p. 226. Dar niciun cuvânt de mulțumire sau gând despre bunătatea lui Dumnezeu, acum, ci numai: „am dat din mine tot ce aveam și mă simt foarte mulțumit de asta”. Adică dacă nu e bine e de vină Dumnezeu, dacă e bine e foarte mulțumit de sine însuși! Filosofia zilelor noastre…
„Calitatea trăirilor noastre nu se bazează pe rezultate, cifre, clasamente sau alți factori ficși, ci e inclusă dinamic în actul în sine”, p. 227.
Din experiență a înțeles și că „nu rar se întâmplă ca lucrurile de valoare să le obții doar prin fapte ineficiente”, p. 228. Adică multe ți le dă Dumnezeu și le primești nu numai sau nu atât pentru eforturile tale. Dar, desigur, autorul nu merge mai departe cu raționamentul…
Și-a conceput epitaful: „Haruki Murakami. Scriitor (și alergător). 1949-20**. Cel puțin n-a mers niciodată”, p. 230. În sensul că, în competițiile sportive, nu a abandonat niciodată alergarea, oricât de epuizat. Pentru că nu acceptă ideea de abandon. De undeva, din adâncuri, răzbate filosofia războinicului japonez.
Postfața. A scris cartea într-o perioadă lungă de timp, printre picături, pe când mai lucra și la altceva, și o consideră un volum de memorii, p. 231.
Simte că a scris-o la momentul oportun și că a scăpat de o povară scriind-o, p. 232.
I se pare un lucru straniu că a răcit și nu a putut participa la maratonul din 2007, p. 232.
Sportul e o formă de a-și menține sănătatea pentru a putea scrie, p. 233, după cum a mai mărturisit și anterior. Adică s-a făcut alergător de cursă lungă pentru a putea fi scriitor de cursă lungă. Și-a dat seama că fără sănătate bună nu poate scrie mult.
În 1984, a alergat în Central Park din New York alături de scriitorul John Irving, căruia tocmai îi traducea o carte, Setting Free the Bears [Eliberând urșii], p. 233.
Titlul original al cărții de față este: What I Talk About When I Talk About Running [Despre ce vorbesc când vorbesc despre alergat]. Titlul românesc din ediția de la Polirom, pe care am citit-o, este, de fapt, traducerea celui din ediția franceză. Iar titlul cărții a fost inspirat de un altul, What We Talk About When We Talk About Love [Despre ce vorbim când vorbim despre iubire], un volum de nuvele al lui Raymond Carver, scriitor pe care îl admiră. Și a avut permisiunea soției acestuia ca să folosească un titlul foarte apropiat ca formulare, p. 235.
I-a luat 10 ani ca să termine cartea de față, p. 235.