Zi: 2 mai 2024

„Steaua cea cu mergere de la Dumnezeu [Θεοδρόμον ἀστέρα]”, despre care Sfântul Ioannis Hrisostomos spune că era un Sfânt Înger, pe care au văzut-o Sfinții Magi și pe care au urmat-o, a fost luminătorul [λύχνον] lor. Această stea minunată i-a condus la Împăratul cel tare [κραταιὸν Ἄνακτα], la Hristos Domnul, Care, deși era Prunc în fața lor, este Cel de neatins [τὸν ἄφθαστον] după dumnezeirea Sa.

Sfinții Magi sunt copiii haldeilor [παῖδες Χαλδαίων]. Și ei L-au văzut în mâinile Fecioarei pe Cel care i-a zidit cu mâna [χειρὶ] pe oameni. Căci ei au cunoscut că Pruncul Iisus este Stăpânul [Δεσπότην] lumii, deși a luat chip de rob [δούλου μορφὴν]. De unde trebuie să înțelegem și noi că trebuie să vedem dincolo de aparențe, să vedem în adâncul omului, pentru ca să ne raportăm în mod real la el.

Și Sfinții Magi I-au adus daruri Domnului, iar celei binecuvântate, Stăpânei noastre, i-au strigat laudele următoare. Și anume că ea este Maica stelei celei neajunse [ἀστέρος ἀδύτου Μήτηρ], adică a lui Hristos. Este raza zilei celei mistice [αὐγὴ μυστικῆς ἡμέρας], a zilei celei fără de sfârșit, a zilei Împărăției Sale. Stăpâna noastră a stins cuptorul înșelăciunii [τῆς ἀπάτης τὴν κάμινον] idolești și eretice. Pentru că se dă multă importanță propovăduirii rele, așa cum se arde un cuptor: cu mult foc. Ea este luminătoarea inițiaților Treimii [τῆς Τριάδος τοὺς μύστας], adică a celor credincioși Lui. Îi luminează teologic pe cei credincioși, pentru că se bucură să îi învețe cele de taină  ale Dumnezeului nostru treimic.

Pe tiranul cel neomenos [τύραννον ἀπάνθρωπον], pe Satanas,  Stăpâna noastră l-a aruncat din stăpânirea lui. Pentru că L-a născut pe Acela care a făcut acest lucru: care l-a deposedat pe Satanas de cei pe care el îi tiraniza. Pentru că Domnul ne-a scos pe noi, cei credincioși, din robia demonilor. Și Stăpâna noastră tocmai pe Hristos ni L-a arătat, pe Care ea L-a născut, și Care este Domnul Cel iubitor de oameni [Κύριον φιλάνθρωπον]. Căci Domnul, prin excelență, ne iubește pe noi, oamenii, pe care ne-a zidit.

Stăpâna noastră ne-a răscumpărat din slujirea barbară [τῆς βαρβάρου θρησκείας], din păgânism, și ne-a mântuit de lucrurile murdăriei [τοῦ βορβόρου τῶν ἔργων], de patimile cele grele. Fapt pentru care nu trebuie să amestecăm niciun lucru păgân sau eretic cu credința Bisericii. Ea a stins închinarea oamenilor la foc, dar ne potolește nouă și văpaia patimilor [φλογὸς παθῶν]. Căci patimile aprinse sunt patimile care ne luptă foarte mult.

Stăpâna noastră călăuzește cumințenia celor credincioși [πιστῶν σωφροσύνης]. Pentru că viața de credință cere minte întreagă, luminată de Dumnezeu, profundă, care vede în mod subtil, în mod atent lucrurile. Și când nu mai ai minte luminată de Dumnezeu, atunci începi să vezi în mod parțial lucrurile, în mod trunchiat, în mod miop. Dar, pentru cei credincioși, ea este veselia tuturor generațiilor [πασῶν γενεῶν εὐφροσύνη] de oameni. Căci toți, în orice secol, s-au bucurat, se bucură și se vor bucura de ajutorul Născătoarei de Dumnezeu.

Sfinții Magi s-au întors în Babilon după ce L-au văzut pe Domnul, pentru că de acolo erau, dar ca niște vestitori [κήρυκες] ai Lui și ca niște purtători de Dumnezeu [θεοφόροι].  Pentru că au plecat transfigurați după ce L-au văzut pe El. Dar, totodată, ei au împlinit și profeția Sa, aceea de a se întoarce în țara lor, fără să îl mai vadă pe Irodis. Și întorcându-se acasă, ei L-au vestit tuturor pe Hristos, pe Cel ce S-a născut pentru noi, dar pe Irodis l-au arătat a fi frivol [ληρώδη], superficial.

Hristos Domnul este numit Lumina adevărului [Φωτισμὸν ἀληθείας] în Icosul al 6-lea. Și când El a strălucit în Egiptos, atunci a izgonit de acolo întunericul minciunii [τοῦ ψεύδους τὸ σκότος]. Pentru că idolatria e o minciună, e o mințire de sine, care te ține în întuneric, în slujirea demonilor. Căci idolii nu au putut să suporte tăria Mântuitorului lumii și au căzut înaintea Lui. Și cei care s-au mântuit, strigau către Născătoarea de Dumnezeu.

Pentru că ea este refacerea oamenilor [ἀνόρθωσις τῶν ἀνθρώπων], refacerea lor interioară. Este căderea demonilor [κατάπτωσις τῶν δαιμόνων]. Pentru că ei nu mai sunt băgați în seamă de oameni, ci disprețuiți, pentru că cei credincioși renunță la toată slujirea demonilor. Stăpâna noastră a călcat peste înșelăciunea înșelării [τὴν ἀπάτης τὴν πλάνην] celei sufletești. A călcat peste toată înșelarea diavolească. Tocmai de aceea, ea ne dă și nouă puterea de a înțelege gândurile cele demonice și de a le lepăda de la noi.

Născătoarea de Dumnezeu a rușinat slava idolilor [τῶν εἰδώλων τὴν δόξαν], slava lor deșartă, păcătoasă și ea este marea care l-a scufundat pe Farao cel înțelegător [Φαραὼ τὸν νοητόν], pe cel care are minte, dar care și-o folosește rău. Pentru că Farao de aici este Satanas. Stăpâna noastră e piatra cea care îi adapă pe cei însetați de viață [πέτρα ἡ ποτίσασα τοὺς διψῶντας τὴν ζωὴν], de viața cea duhovnicească. Și, totodată, este stâlpul cel de foc care îi călăuzește pe cei din întuneric [πύρινε στῦλε ὁδηγῶν τοὺς ἐν σκότει], pe cei care sunt ispitiți în chip și fel.

Născătoarea de Dumnezeu este „acoperământul lumii cel mai lat [decât] norul [σκέπη τοῦ κόσμου πλατυτέρα νεφέλης]”. Cu sensul: mai lat decât toți norii de pe cer. Pentru că ea ne păzește pe noi de toate cele rele. Stăpâna noastră este hrana manei celei moștenitoare [τροφὴ τοῦ μάνα διάδοχε], pentru că ne hrănește pe noi cu cele duhovnicești. Ea este slujitoarea dulceții celei sfinte [τρυφῆς ἁγίας διάκονε], a desfătării celei duhovnicești. Pentru că ne ajută pe noi spre a ne curăți pentru luminările și vederile cele dumnezeiești.

Stăpâna noastră este pământul făgăduinței [ἡ γῆ τῆς ἐπαγγελίας], căci unde este ea, acolo este și Împărăția lui Dumnezeu. De aceea, din ea curge mereu miere și lapte [μέλι καὶ γάλα], adică toată virtutea cea dumnezeiască. Pentru că Stăpâna noastră e plină de toată curăția, virtutea și harisma cea dumnezeiască.