Predică la Izvorul cel purtător de Viață [10 mai 2024]

Hristos a înviat!

Iubiții mei[1],

Născătoarea de Dumnezeu este Izvorul cel purtător de Viață [ἡ ζωοδόχος Πηγή][2], pentru că ea Îl poartă pe Însuși Domnul, Care este Viața lumii. Și prin această sintagmă duhovnicească a praznicului mariologic de astăzi se subliniază faptul că Domnul are de-a face cu noi, cu fiecare dintre noi. Pentru că S-a întrupat din pântecele Preacuratei Stăpâne Maria și S-a făcut om, intrând în mod deplin în viața noastră, a oamenilor, pentru ca să ne mântuie pe toți. Dar, totodată, că Născătoarea de Dumnezeu nu a fost „un instrument pasiv și indiferent” în întruparea Sa, așa cum o vede lumea eterodoxă, ci ea L-a dorit, L-a născut, L-a crescut și a fost cu totul lipită numai de El, de Fiul ei, pentru că s-a sfințit neîncetat pentru El.

Și noi, când spunem Născătoare de Dumnezeu, nu ne referim doar la nașterea Lui din ea, la nașterea Lui suprafirească, care nu a stricat fecioria ei, ci spunem că ea este cu totul proprie lui Dumnezeu, cu totul sfântă, cu totul curată, pentru că e Maică a Lui pentru veșnicie. Și cea care L-a purtat trupește pe pământ, Îl poartă în cer duhovnicește în mod neîncetat în ființa ei, pentru că ea este alături de El și împreună cu toți Sfinții și Îngerii Lui. Și azi, când spunem că ea este Izvorul cel duhovnicesc al acestei ape sfinte pe care o bem, spunem că ea ne dăruie apa Lui, apa care e plină de viață veșnică, pentru că e apa care curge din Viața lumii.

Și așa cum apa de la El este izvorul ei cel plin de minuni, tot la fel mijlocirea ei pentru noi ne dăruie nouă slava Lui. Pentru că Născătoarea de Dumnezeu, dimpreună cu toți Sfinții și Îngerii Lui, se roagă neîncetat pentru noi. Pentru iertarea și pacea noastră. Și noi, când ne rugăm Sfinților lui Dumnezeu, ne rugăm Lui prin ei. Ne rugăm lor, ca, împreună cu noi, ei să se roage Domnului pentru noi. Și rugăciunea în comuniune e rugăciunea în dragoste. Așa după cum ne învață întreaga viață și slujire a Bisericii. Pentru că ne mântuim împreună, slujind unii altora și rugându-ne unii pentru alții și învățându-ne unii pe alții. Pentru că scopul întregii slujiri și a întregii propovăduiri a Bisericii e acesta: să ajungem cu toții în Împărăția lui Dumnezeu.

Tocmai de aceea, în Biserică nu ne luăm la întrecere unii cu alții, pentru că viața bisericească e viață comunională. E viața în care împreună le facem pe toate și pentru folosul tuturor. Și ați văzut acum, în Săptămâna Mare și de Paști, cum am slujit toate pentru toți și cu toții ne-am bucurat de mila lui Dumnezeu. Cât a fost post, fiecare a postit cum a putut și cum a fost luminat de Dumnezeu. Și când lumina a coborât în Mormântul Domnului din cer, apoi a fost adusă și la noi și am primit-o cu toții, pentru ca să ne întărească în credința întru Învierea Lui cea de a treia zi, ne-am împărtășit cu Domnul cu pace, apoi am mâncat de praznic. Pentru că masa de praznic e bisericească, e comunională, e cea în care ne bucurăm cu toți și de toți ai noștri.

Și ciocnim ouă roșii de Paști pentru ca să mărturisim tuturor că Hristosul nostru Cel înviat este Cel care a fost răstignit pentru noi. Că învierea Lui cea pentru noi a fost reală, pentru că și moartea Lui cea pentru noi a fost reală, a fost de netăgăduit. Și purtăm făclii aprinse în Biserică, pentru ca să mărturisim că El e Lumina lumii și că El ne dăruie slava Lui neîncetat în Biserica Sa. Pentru că slava Lui este lumina Lui cea veșnică, cea pe care o primim prin Sfintele Taine și Sfintele Slujbe ale Bisericii Sale.

De aceea, noi venim neîncetat la Biserică pentru ca să ne umplem de lumina Lui cea necreată și veșnică. Și noi, aici, în Biserica Sa cea plină de lumină, trăim și ne bucurăm bisericește, comunional, frățește, pentru că toți ne pregătim pentru aceeași viață veșnică: pentru viața în Împărăția Lui. Și Biserica lui Dumnezeu e aceasta: cea care a început la Cincizecime și care va intra în veșnicie, atunci când Domnul, prin venirea Sa întru slavă, va transfigura întreaga Sa creație. Pentru că Biserica Lui, cea cu începutul la Cincizecime, nu va avea sfârșit, după cum nici noi, oamenii, deși avem un început prin naștere, nu avem un sfârșit prin moarte. Pentru că sufletul nostru nu moare odată cu trupul nostru, ci rămâne veșnic viu, iar, la venirea Lui întru slavă, toți vom învia, pentru ca să trăim ca ființe transfigurate, unii în Împărăția Sa cea veșnică, iar alții în Iadul cel veșnic pe care și l-au dorit de aici.

Căci, iubiții mei, Dumnezeu nu ne mântuie cu forța, dar El îl cheamă pe tot omul la mântuire! El S-a întrupat, a trăit pe pământ, a murit pe Cruce, a înviat a treia zi din morți și S-a înălțat la cer după 40 de zile de la Învierea Sa pentru noi toți și pentru fiecare om în parte. Ca toți să creadă întru El și în Tatăl și în Duhul Sfânt și să se mântuie în Biserica Dumnezeului nostru treimic. Cu toții avem Biserica, viața Bisericii, spre mântuirea noastră. Teologia și viața Bisericii sunt la îndemâna tuturor, așa după cum Școala și Spitalul sunt la îndemâna tuturor. Dacă vrei să te educi și să te instruiești, atunci înveți. Înveți de plăcere, înveți pentru că acest lucru te împlinește. Dacă simți că ai o boală în trupul tău, te duci la medic. Tot la fel, dacă vrei să te vindeci sufletește și trupește, să te vindeci desăvârșit și să te sfințești în mod desăvârșit și să trăiești teologic, atunci te faci fiul lui Dumnezeu prin Botez și trăiești creștinește în Biserica Lui, în Biserica Cincizecimii, în Biserica unde au trăit toți Sfinții Lui.

Pentru că există o singură Biserică: aceasta, în care noi suntem. Și aici, în Biserica Lui și ca noi, au trăit toți Sfinții Lui din toate veacurile creștine, pentru că au trăit slujindu-I lui Dumnezeu cu toată ființa lor și curățindu-se și luminându-se și sfințindu-se neîncetat. Pentru că nu există o limită a credinței, a nădejdii, a dragostei, a curățirii, a smereniei, a frumuseții duhovnicești. Căci fiecare se poate umple la nesfârșit de slava lui Dumnezeu și de virtuțile și de harismele Lui cele preasfinte. Dar se poate umple trăind cu Dumnezeu neîncetat, aici, în Biserica Lui, ajutat de El și călăuzit la tot adevărul Lui.

M-am bucurat să vă spovedesc și să vă împărtășesc cu Domnul în aceste sfinte zile. M-am bucurat să vă văd și să vorbim și să ne bucurăm unii de alții. Iar azi vom bea Aghiasma lui Dumnezeu, adică apa Lui cea sfântă, ca pe o bucurie tainică, duhovnicească, pentru ca să simțim în noi slava Lui. După ce am luat Paști până acum, adică pâinea sfințită și amestecată cu vin, acum luăm și Aghiasma mică, ca sfințenie peste sfințenie, dar aceasta pentru că, mai înainte de toate, ne-am spovedit și ne-am împărtășit cu Domnul slavei. Pentru că împărtășirea cu El e fundamentală, e începutul, apoi luăm și Aghiasma Lui.

Și ne bucurăm pascal, ne bucurăm de Hristosul nostru cel viu, de Domnul slavei, salutându-ne unii pe alții cu mărturia Învierii Sale. Căci unul dintre noi zice: Hristos a înviat!, mărturisind cu inimă plină Învierea Lui, iar celălalt creștin răspunde: Adevărat a înviat!, pentru că și el are aceeași credință fermă în Domnul nostru. Și dacă El a înviat, atunci și noi vom învia, pentru că El este începutul învierii noastre. El ne va învia și pe noi și ne va face vii, acum și pentru veșnicie, dacă vom trăi întru El neîncetat.

Multă pace și bucurie tuturor! Dumnezeu să ne bucure pe toți neîncetat! Hristos a înviat! Amin!


[1] Începută la 7. 04, în Miercurea Luminată, pe 8 mai 2024. Cer înnorat, 16 grade, fără vânt.

[2] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Pen/p05.html.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *