Cele două cărți ale Episcopului Galaction Stângă

Le-a publicat în 2024, în format mic, de buzunar, înainte de a împlini vârsta de 71 de ani. E vorba de † Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Rugăciunea: izvor de credință și de bucurie, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2024, 92 p. și de † Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Postul: timpul binecuvântat al pocăinței, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2024, 100 p.

Notele mele de lectură din prima carte: ne maturizăm în înțelegerea rugăciunii, p. 6. Rugăciunea presupune o recunoaștere a propriilor noastre greșeli, p. 8. Vindecarea noastră interioară e pe măsura sincerității cu care venim în fața lui Dumnezeu, p. 11-12. Ispita lumii noastre: „a crede că totul poate fi controlat și că orice problemă are o rezolvare imediată în dimensiunea acestei lumi”, p. 15-16.

Rugăciunea e așezarea noastră în fața lui Dumnezeu pentru a-I mărturisi Lui viața noastră, p. 16. Pentru că rugăciunea e o întâlnire cu El, p. 17. Una plină de sinceritate și de dorința de înnoire interioară.

Autorul citează diverse surse în mod punctual. Rugăciunea nu e meditare la Dumnezeu și niciun act magic, p. 24-26. „A crede că la rugăciune sau în rugăciune totul se întâmplă pe baza unor stereotipii personale este o mare iluzie. Orice rugăciune este un act unic, personal și irepetabil al unui dialog cu Dumnezeu”, p. 34.

„Creștinul nu se roagă niciodată individual. Chiar și când se roagă aparte, se roagă tot ca membru al Bisericii”, p. 38. Pentru că ne rugăm „ca membri ai unei comunități de credință, nu ca persoane izolate”, p. 39, indiferente față de toți ceilalți oameni. Rugăciunea și postul sunt porunci dumnezeiești, p. 43. „Rugăciunea asigură pacea inimii”, p. 55.

Întâlnirea cu Domnul ne resetează prioritățile vieții noastre, p. 58. Pentru că începem să punem pe primul plan nevoile noastre duhovnicești. Și autorul nostru face diferența dintre prezența în rugăciune și prezența la rugăciune, p. 58. Când ești la rugăciune sau la Biserică, poți fii cu trupul, dar nu și cu sufletul. Dar când ești prezent în rugăciune, când stai în fața lui Dumnezeu și I te rogi Lui, atunci ești cu El și te mărturisești Lui.

Hrana este expresia iubirii Lui față de noi, p. 63. Prefăcătoria de la rugăciune, p. 74.

„nu avem niciun drept să ne plângem de absența lui Dumnezeu, pentru că noi suntem absenți”, p. 78, cel mai adesea în relația cu El. Iar „consumismul și încrederea prea mare în materie nu fac decât să nască și să adâncească golul și singurătatea din sufletul omului”, p. 82.

Întotdeauna vom avea nevoie de rugăciune, pentru că ea este „una din cele mai firești și nobile îndeletniciri ale omului”, p. 82-83. Iar „nevoia de rugăciune este asemănătoare nevoii de spovedanie. Nu pot dicta sufletului când este momentul”, p. 84, potrivit pentru a se spovedi.

Notele din a doua carte: patima lăcomiei nu mănâncă pentru hrănire, ci pentru plăcere, p. 16. Trebuie să ne conștientizăm căderea, pentru ca să căutăm să ne îndreptăm viața noastră, p. 28. Scopul postului e să ne facă duhovnicești, p. 30. Și pentru aceasta trebuie „să ne eliberăm de înrobirea față de lumea materială, dar și de robia păcatului”, p. 37.

Sărbătorile nu se trăiesc lejer, ci ascetic, p. 81. Postul ne întărește firea în lupta cu patimile, p. 83. „Postul e timpul în care învățăm cum să mâncăm, în sensul de a înțelege că hrana noastră este un dar al lui Dumnezeu și trebuie împărțită cu Cel care ne-o dă”, p. 89. Și „prin oprirea de la mâncare, redescoperim dulceața ei și învățăm din nou cum să o primim de la Dumnezeu cu bucurie și mulțumire”, p. 99-100.