Meseria de romancier [2]

Haruki Murakami, Meseria de romancier, traducere din limba japoneză și note de Andreea Sion, Ed. Polirom, 2016, 288 p.

Când s-a apucat de scris, citise mai degrabă literatură rusă de secol XIX și romane englezești, decât romane japoneze moderne. Nu era educat în ceea ce privește stilul în care ar fi trebuit să scrie pentru epoca sa, p. 39.

Folosește cuvântul „epiphany” pentru revelația pe care consideră că a avut-o că este scriitor, p. 40.

Efectele scrisului într-o limbă străină, p. 41-43.

La primul roman a avut mai degrabă senzația de a „cânta muzică” decât pe aceea de a scrie. Consideră că nu scrie cu mintea, ci cu simțurile. „Obțin un ritm, găsesc un acord minunat şi cred în puterea improvizației muzicale”, p. 45.

A salvat un porumbel rănit, p. 47.

Nu îi place să fie legat de ideea de premii, p. 52.

E distant față de „lumea literară”, p. 53.

„Fără un dram de aroganță nu te faci romancier”, p. 55. Dar unii ajung la kilogram și la tone și nici măcar nu au mare lucru de spus…

Cineva a scris o carte: „De ce n‑a putut câștiga Haruki Murakami Premiul Akutagawa” (cel mai important premiu pentru debutanți), pe care autorul n-a vrut s-o citească, p. 58-59.

Consideră că „în afară de câteva distincții în cazul cărora evaluarea se face în funcție de merite cuantificabile, nici unul – de la Premiile Academiei Americane de Arte și Litere și până la Nobelul pentru Literatură – nu se bazează pe evaluări obiective și oricine poate denigra sau, dimpotrivă, ridica în slăvi candidații cât poftește”, p. 60.

Și la noi cei mai mulți sunt morți după premii și se valorizează numărându-le…

Problema gravă e că editurile și instituțiile culturale transformă cultura într-o afacere și într-o activitate de fațadă, context de care profită din plin mediocrii și chiar nulitățile care ocupă scena. O selecție firească a valorilor nu mai e posibilă din cauza unui întreg angrenaj care acceptă și promovează numai pe cei care fac parte din sistem.

Prea mulți scriitori de mâna a doua primesc premiul Nobel, p. 61.

„Cele care rămân în urma noastră sunt creațiile literare, nu premiile”, p. 63.

Deprinderea de a citi se capătă în copilărie, p. 65.

N-a făcut parte din niciun comitet pentru acordarea vreunui premiu literar, p. 67.

I-a fost suficient premiul Gunzō, pe care l-a primit pentru debut, ca să continue să scrie (pentru care a trimis manuscrisul primului roman fără să păstreze nicio copie), iar dacă nu l-ar fi primit ca o recunoaștere a calității lui de scriitor și ca o încurajare, nu ar fi scris mai departe și n-ar fi devenit romancier, p. 68.

Se consideră „un scriitor activ, încă în plină dezvoltare” și  „un om angajat într‑o luptă, în linia întâi a frontului literar”, p. 68.

În Japonia apar tot mai multe premii literare și aproape în fiecare zi aude că cineva a fost premiat, p. 69.

Mulțimea de premii literare și mediatizarea tot mai mare poate fi dovada unei efervescențe literare și culturale, a unui interes crescut și stimei de sine culturale a unui popor. Însă pot să creeze și o mulțime de pasiuni negative, stârnind orgolii imense și nefaste, ceea ce în lumea noastră românească se întâmplă din păcate mult prea mult și prea des.

Nu îi place să dea verdicte critice pentru a selecta o lucrare pentru premiere, p. 70.

„Totuși, până la urmă mi se pare că cea mai înțeleaptă politică este să spui lucrurilor pe nume”, p. 71.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *