Meseria de romancier [3]
Haruki Murakami, Meseria de romancier, traducere din limba japoneză și note de Andreea Sion, Ed. Polirom, 2016, 288 p.
Autorul reproduce definiția creativității, așa cum a oferit-o neurologul Oliver Sacks: „Creativitatea, așa cum este ea de obicei înțeleasă, presupune nu doar „ceva“ – talentul – ci și pe „cineva“, cu caracteristici personale puternice, o identitate puternică, sensibilitate și un stil personal, care se întrepătrund cu talentul și‑i dau o substanță și o formă particulare. În acest sens, creativitatea necesită putere de a genera, de a te distanța de perspectivele obișnuite, de a te mișca liber pe tărâmul imaginației, de a crea și re‑crea mental lumi întregi supraveghind totodată întregul cu un ochi interior critic”, p. 73-74.
Și se vede din definiția de mai sus faptul că pune la baza puterii cuiva de a fi creativ faptul că are o personalitate puternică. Și cu cât este mai puternică această personalitate, cu atât este omul mai creativ, mai original, „mai unic”. Nu poate cineva să fie o persoană slabă, vicioasă, lipsită de caracter, și să fie mare creator.
Discută despre elementele înnoitoare în muzică, atât în cazul celei modern-contemporane (Beatles, Beach Boys, Thelonious Monk), cât și clasice (Stravinski, Mahler, Schubert), p. 74-79.
„Oamenii au tendința să manifeste aversiune față de ceea ce nu pricep și mai ales față de ceea ce iese din tiparele preexistente agreate de establishment – grupul social dominant – pentru că se tem ca acestea să nu le distrugă fundația pe care se sprijină”, p. 80.
Da, oamenii au tendința să nu gândească…
Însă noutatea și originalitatea cred că trebuie să vină de la sine, din interiorul creatorului, și nu să fie o pretenție a epocii. Pentru că se ajunge la fenomenul invers: oamenii educați de establishment învață să recunoască drept valoare numai ce e ieșit din comun și scandalos și nu mai vad valoarea și autenticitatea dacă nu îi șochează expresiv. Capătă aversiune față de expresia clasică (în orice artă) și nu reușesc să identifice autenticitatea și spiritul creator dacă nu îi ia prin surprindere prin stil.
Beethoven și Simfonia a IX-a, p. 84.
Își dorește să fie original, p. 85.
Mai înainte de a scrie, avea în minte „silueta clară” a romanelor, p. 89.
După premierea primului roman, un fost coleg de liceu i-a spus că putea și el să scrie la fel. Dar, după aceea, colegul nu a scris nimic, p. 90.
Unii au impresia că pot, dar nu se apucă niciodată…
Procesul de creație nu a fost ceva planificat, p. 92.
Când a scris primul roman, „n‑am fost nici chinuit de o dorință puternică, nici încorsetat de reguli privind felul în care trebuie scris un roman. Nu știam cum merg lucrurile în lumea literară și (din fericire sau din păcate) n‑aveam nici vreun model printre scriitorii consacrați, la care să mă raportez. Voiam doar să scriu, în stilul meu, un roman care să‑mi reflecte sufletul – atât și nimic mai mult”, p. 92.
Impulsul interior nu poate fi construit prin inteligență, p. 93.
N-a trăit „blocajul scriitorului”, p. 94.
Consideră că se bucură de „o mare liniște interioară”, p. 95, pentru că nu are termene-limită pentru romanele sale. Ci scrie atunci când simte să scrie.