Predică la Duminica a 3-a după Paști [2024]
Hristos a înviat!
Iubiții mei[1],
dacă Sfântul Apostol Tomas a avut nevoie să pipăie cu dreapta sa rănile Sale cele pentru noi, ca să se încredințeze asupra faptului că El a înviat[2], tot la fel și Sfintele Femei Mironosițe au avut nevoie de vederea Lui ca să creadă în El, Cel viu. În prima zi a sabaturilor [In. 20, 1, BYZ], adică în prima zi după sâmbătă, în duminica învierii Sale, Sfânta Maria Magdalini vine la mormântul Său și nu mai găsește trupul Domnului în mormânt. Și ea merge imediat și le spune Sfinților Apostoli Petros și Ioannis că „L-au ridicat pe Domnul din mormânt și nu știm unde L-au pus pe El” [In. 20, 2, BYZ]. Și cei doi Apostoli ai Domnului au venit și au văzut și au crezut [In. 20, 8, BYZ] că trupul Său a fost luat din mormânt, dar „încă nu cunoscuseră Scriptura [οὐδέπω ᾔδεισαν τὴν Γραφήν], că El trebuie să învie din morți [ὅτι δεῖ Αὐτὸν ἐκ νεκρῶν ἀναστῆναι]” [In. 20, 9, BYZ]. Pentru că și Sfinții Apostoli și Sfintele Femei Mironosițe au avut nevoie de încredințarea că El este viu, că a înviat din morți, după cum avem și noi, fiecare dintre noi, nevoie de această încredințare sfântă din partea Lui.
Sfânta Maria Magdalini rămâne la mormântul Domnului, plângând, și a văzut doi Îngeri în mormântul Său cu care ea vorbește [In. 20, 11-13, BYZ]. După această vedere extatică, ea Îl vede pe Însuși Domnul, cu Care vorbește și Care o trimite la Apostolii Săi [In. 20, 13-17] cu marele mesaj de bucurie: „Mă sui către [Ἀναβαίνω πρὸς] Tatăl Meu și Tatăl vostru, și Dumnezeul meu și Dumnezeul vostru” [In. 20, 17, BYZ]. Și, plină de bucurie, Sfânta Maria Magdalini vine și le vestește Apostolilor că L-a văzut pe Domnul și că El a vorbit cu ea [In. 20, 18, BYZ]. Însă Domnul li Se arată și Sfinților Lui Apostoli, seara [In. 20, 19, BYZ], în ziua învierii Sale, după ce ei primiseră de la Sfintele Femei Mironosițe vestea Învierii Lui, ca să îi încredințeze în mod deplin că El e viu.
Cu alte cuvinte, atât Sfinții Apostoli, cât și Sfintele Femei Mironosițe, au fost încredințați de Însuși Domnul că El a înviat. Căci credința în învierea Lui nu a fost o deducție logică a minții lor, ci rezultatul întâlnirilor extatice cu Domnul. El, Cel viu, cu trupul Său plin de lumină dumnezeiască, cu umanitatea Sa transfigurată, S-a întâlnit cu ei și i-a încredințat asupra faptului că El e viu. Tot la fel, noi, cei credincioși, crezând în Domnul prin propovăduirea Bisericii, ajungem să trăim prezența Lui duhovnicească în noi înșine prin întreaga viață sacramentală a Bisericii și prin împlinirea poruncilor Sale. Spovedindu-ne înaintea Domnului, împărtășindu-ne cu El euharistic, împlinind poruncile Sale, noi începem să Îl simțim tot mai mult în noi înșine, până când trăim sălășluirea Lui continuă în noi înșine. Și, atunci, avem dovada irefutabilă a Învierii Sale: prezența Lui în noi și cu noi pururea. Căci nimeni nu ne mai poate convinge de contrariu, atunci când El e în noi și noi ne bucurăm de slava Lui în mod continuu.
Pentru că toți martorii Învierii Sale au în comun acest lucru: prezența Lui în ei înșiși. Sfinții Apostoli și Sfintele Femei Mironosițe L-au văzut pe El în mod extatic, pe El, Cel înviat din morți, pentru ca El să rămână în ei pururea. Și El, Cel viu, Se sălășluiește în noi toți, în toți cei credincioși Lui, așa după cum soarele ajunge cu razele sale pretutindeni, atunci când strălucește în toată puterea lui. Și El este în noi toți prin slava Lui și în fiecare în parte, pentru că e mereu cu toți cei credincioși, așa după cum ne-a făgăduit: „Eu sunt cu voi [în] toate zilele până la sfârșitul veacului [Ἐγὼ μεθ᾽ ὑμῶν εἰμι πάσας τὰς ἡμέρας ἕως τῆς συντελείας τοῦ αἰῶνος]” [Mt. 28, 20, BYZ].
Și prezența Lui în noi e reală, e deplină, e dumnezeiască, e curățitoare, luminătoare și sfințitoare pentru noi, pentru că El e Viața vieții noastre. Și când spunem că avem viață duhovnicească sau că suntem oameni duhovnicești, asta spunem de fapt: că El e în noi, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, pentru că Dumnezeul nostru treimic e în noi prin slava Lui. Și duhovnicia sau sfințenia noastră este de la Dumnezeul nostru, pentru că slava Lui, care ne sfințește pe noi și e în noi, e a Lui. Și toată sfințenia Bisericii e sfințenia lui Dumnezeu, pentru că viața noastră duhovnicească, a tuturor, e slava Lui.
Domnul a înviat „fără să strice sigiliile și fără să miște piatra de pe ușa mormântului în timpul cutremurului”[3]. Îngerul Domnului a rostogolit piatra [ἀπεκύλισεν τὸν λίθον] de la ușa mormântului și a șezut deasupra ei [Mt. 28, 2, BYZ]. Și ostașii romani, de frica Îngerului, au fost cutremurați și s-au făcut ca morți [Mt. 28, 4], pentru că nu au putut să suporte slava dumnezeiască ce se revărsa din persoana lui. Și Îngerul Domnului le-a vestit Sfintelor Femei Mironosițe că El „a fost înviat [ἠγέρθη], precum a zis [καθὼς εἶπεν]” [Mt. 28, 6, BYZ], precum le-a prezis lor, de aceea Îl vor vedea pe El în Galilea [Mt. 28, 7, BYZ].
Și pe când Sfintele Femei erau pline de frică și de bucurie mare, alergând ca să vestească Apostolilor Învierea Lui [Mt. 28, 8, BYZ], Însuși Domnul le-a întâmpinat pe ele și le-a zis: „Bucurați-vă [Χαίρετε]” [Mt. 28, 9, BYZ]! Și acestea „I-au cuprins picioarele Sale și I s-au închinat Lui [ἐκράτησαν Αὐτοῦ τοὺς πόδας καὶ προσεκύνησαν Αὐτῷ]” [Mt. 28, 9, BYZ], pentru ca să ne dovedească tuturor că trupul Său e îndumnezeit.
Soldații romani au spus adevărul arhiereilor [Mt. 28, 11, BYZ], dar ei nu erau interesați de adevăr, de adevărul învierii Sale. De aceea, arhiereii s-au sfătuit cu bătrânii lui Israil ca să le dea arginți acestora, după cum îi dăduseră și lui Iudas, pentru ca să împrăștie minciuna că Apostolii au furat în timpul nopții trupul Domnului [Mt. 28, 12-13, BYZ]. Și minciuna furării trupului Domnului a fost împrăștiată între iudei [Mt. 28, 15, BYZ] și le place minciuna asta până azi, cu toate că arhiereii și bătrânii lor știau adevărul: că El a înviat din morți a treia zi.
Numai că adevărul învierii Lui nu poate fi ascuns, căci El, Domnul nostru, Se odihnește întru noi. El e cu noi și în noi pururea, de aceea nimeni nu ne poate convinge de contrariu.
Însă, iubiții mei, Născătoarea de Dumnezeu L-a văzut cea dintâi pe Fiul ei înviat din morți[4]! „Dar spre a nu se arunca îndoială asupra Învierii [Sale], din pricina dragostei de mamă pentru Fiul său, de aceea zic Evangheliștii că Domnul S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena”[5]. Tocmai de aceea, Stăpâna noastră este, împreună cu Sfintele Femei Mironosițe, martora cea dintâi și cea mai mare a învierii Sale. Pentru că ea L-a văzut pe El, Cel pururea viu, înviat din morți și s-a bucurat în mod negrăit de El.
Iar noi, dimpreună cu Preacurata Stăpână, cu toți Sfinții și Îngerii Lui, ne bucurăm dumnezeiește de El, de Cel pururea viu, de Domnul și Dumnezeul nostru. Pentru că El e pururea cu noi, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, și ne întărește pe noi în tot lucrul cel bun și mântuitor. Și oriunde mergem, noi mărturisim că Dumnezeul nostru treimic e viu și e cu noi mereu și în noi prin slava Lui, de aceea suntem plini de bucurie dumnezeiască. Iar bucuria și pacea și înțelepciunea Lui din noi se văd în viața noastră, în tot ceea ce facem în fiecare zi. Pentru că faptele noastre sunt una cu vorbele noastre, pentru că și faptele, cât și vorbele noastre izvorăsc din relația noastră cu Dumnezeu. Iubirea noastră pentru Dumnezeu ne umple pe noi de toată slava Lui. Și, fiind cu El, cu Dumnezeul nostru, noi ne bucurăm dumnezeiește și bucuria aceasta sfântă e dovada prezenței Lui în noi.
Mult spor în viață, multă pace și multă împlinire în tot ceea ce faceți! Amin!
[1] Începută la 7. 36, în zi de luni, pe 13 mai 2024. Cer înnorat, 10 grade, fără vânt.
[2] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Pen/p07.html.
[3] Protos. Nicodim Măndiță, Viața Maicii Domnului, partea I. Aurora Creștinismului, Ed. Agapis, 2000, București, p. 325.
[4] Idem, p. 328.
[5] Penticostar, Ed. IBMBOR, București, 1999, p. 19.