Imnul Acatist. Comentariu teologic [4]
În mâinile Sfântului Simeon, Domnul S-a dat pe Sine ca Prunc [ὡς Βρέφος], dar el L-a cunoscut pe Domnul ca Dumnezeu desăvârșit [Θεὸς τέλειος]. De aceea, Sfântul Simeon s-a uimit de înțelepciunea cea nespusă [τὴν ἄρρητον σοφίαν] a Domnului. Căci Făcătorul nostru, întrupându-Se pentru noi, ni S-a arătat pe Sine ca făptură nouă [νέαν κτίσιν], pentru că ni S-a arătat nouă ca Dumnezeu și om. Pentru că El a odrăslit [βλαστήσας] din pântece fără de sămânță bărbătească și l-a păzit pe acesta nestricat [ἄφθορον]. De aceea, Stăpâna noastră este floarea nestricăciunii [τὸ ἄνθος τῆς ἀφθαρσίας] și cununa înfrânării [τὸ στέφος τῆς ἐγκρατείας]. Pentru că s-a păzit fără de păcat în întreaga ei viață pământească.
Ea a strălucit chipul învierii [ἀναστάσεως τύπον], al învierii celei de obște, pentru că ne arată încă de acum slava celor înviați, slava Sfinților Lui. Și aceasta, pentru că în viața ei ne-a arătat nouă viața Îngerilor [τῶν Ἀγγέλων τὸν βίον] Lui, pentru că a trăit îngerește pe pământ. Stăpâna noastră este pomul cel cu rod luminos [δένδρον ἀγλαόκαρπον] din care se hrănesc cei credincioși, pentru că se umplu de slava ei neîncetat atunci când se roagă ei. Dar, totodată, ea este pomul cel înfrunzit cu bună umbră [ξύλον εὐσκιόφυλλον], sub care, în zilele ispitelor, stau mulți la umbra ei cea dumnezeiască.
Născătoarea de Dumnezeu L-a purtat în pântece pe Călăuzitorul celor rătăciți [Ὁδηγὸν πλανωμένοις], pentru că El ne scoate din rătăcirile noastre și ne aduce pe calea Lui. Și rătăcirea e orice păcat și orice patimă și orice idee greșită a noastră. Ea L-a născut pe Răscumpărătorul celor robiți [Λυτρωτὴν αἰχμαλώτοις], pentru că Domnul ne-a scos pe noi din robia demonilor. Căci pe noi, prin Botez, ne eliberează de robia demonilor și ne face robi ai Săi și fiii Săi duhovnicești.
Stăpâna noastră este îmblânzirea Dreptului Judecător [Κριτοῦ Δικαίου δυσώπησις], pentru că se roagă pentru iertarea noastră neîncetat. Ea este iertarea [συγχώρησις] noastră, a celor ce greșim foarte mult. Stăpâna noastră este veșmântul celor goi de îndrăzneală [στολὴ τῶν γυμνῶν παρρησίας]. De îndrăzneală duhovnicească înaintea Domnului. Pentru că ea se roagă Domnului pentru noi, pentru mântuirea noastră. Căci ea este dorul care biruie toată dragostea [στοργὴ πάντα πόθον νικῶσα]. Pentru că e plină de dorul de Dumnezeu care întrece orice dragoste pământească.
Nașterea Domnului din Fecioară este naștere străină [ξένον τόκον], mai presus de firea umană. Și această naștere a Lui pentru noi ne învață să ne înstrăinăm de lume, de patimile lumii, pentru ca să ne mutăm mintea întru cer, adică în slava Lui cea veșnică. Căci scopul Dumnezeului Celui Preaînalt, când a venit pe pământ și S-a arătat om smerit [ταπεινὸς ἄνθρωπος], a fost acela să ne tragă către înălțime [ἑλκύσαι πρὸς τὸ ὕψος]. Către slava Lui cea veșnică.
Însă, când El S-a întrupat, cu totul era în[tru] cei de jos [ὅλως ἦν ἐν τοῖς κάτω], iar de cei de sus nicidecum nu S-a depărtat Cuvântul cel necuprins [καὶ τῶν ἄνω οὐδόλως ἀπῆν ὁ ἀπερίγραπτος Λόγος]. Căci era cu noi după umanitatea Sa, dar împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt după dumnezeirea Lui, Cel care nu S-a despărțit niciodată de Tatăl și de Duhul. Pentru că nașterea Lui a fost coborâre dumnezeiască [συγκατάβασις θεϊκή], a fost smerire negrăită a Lui pentru noi, dar nu mutare din loc [οὐ μετάβασις τοπικὴ] după dumnezeirea Sa.
De aceea, Născătoarea de Dumnezeu este locul, casa sau țara [χώρα] Dumnezeului celui neîncăput [Θεοῦ ἀχωρήτου]. Este locașul cel rațional al Dumnezeului celui necuprins. Ea este ușa tainei celei de cinste [σεπτοῦ μυστηρίου θύρα], căci prin ea a intrat în lume Fiul lui Dumnezeu. Ea este auzirea cea îndoielnică a celor necredincioși [τῶν ἀπίστων ἀμφίβολον ἄκουσμα], pentru că nu știu taina vieții Preacuratei Stăpâne și de aceea se îndoiesc de ea, dar este lauda cea neîndoielnică a celor credincioși [τῶν πιστῶν ἀναμφίβολον καύχημα], care știu marea ei grijă față de noi.
Stăpâna noastră este carul cel atotsfânt al Celui de pe Heruvimi [ὄχημα πανάγιον τοῦ ἐπὶ τῶν Χερουβείμ] și sălașul cel cu totul bun al Celui de pe Serafimi [οἴκημα πανάριστον τοῦ ἐπὶ τῶν Σεραφείμ]. Pentru că ea L-a purtat în pântece pe Stăpânul a toate. Însă, prin întruparea Sa din Fecioară, Stăpâna noastă a adunat întru sine pe cele contrare [ἡ τἀναντία], căci ea a înjugat fecioria [ἡ παρθενίαν] cu nașterea [λοχείαν]. A rămas Fecioară, deși a născut, fapt pentru care ea este Fecioară și Maică în același timp.
Prin Născătoarea de Dumnezeu a fost dezlegată călcarea legii [ἐλύθη παράβασις]. Căci ea L-a născut pe Cel care ne dezleagă de păcatele noastre. Și tot prin ea a fost deschis Paradisul [ἠνοίχθη Παράδεισος] pentru toți. Căci, în ziua învierii Sale, Domnul a deschis Paradisul pentru toți Sfinții Săi pe care i-a scos din Iad și pentru toți cei care vor crede întru El.
Stăpâna noastră este cheia Împărăției lui Hristos [ἡ κλεὶς τῆς Χριστοῦ Βασιλείας], pentru că ea este cea care se roagă pentru noi neîncetat și ne întărește în relația noastră cu El, și este nădejdea bunurilor celor veșnice [ἐλπὶς ἀγαθῶν αἰωνίων], pentru că, prin mijlocirile sale cele pentru noi, vom moșteni Împărăția lui Dumnezeu. Pentru că noi nu ne încredem în credința și în faptele noastre, dar ne încredem în mila Stăpânei noastre față de noi, în rugăciunea sa de Maică a Stăpânului.