După plâns [2]
Cristian Fulaș, După plâns (roman), ed. a II-a, Ed. Polirom, Iași, 2019, 252 p.
*
Se consideră un om ratat, p. 65; amintește de Spinalonga, p. 65, de insula leproșilor din Grecia[1]. Stin Elounda, p. 65, = στην Ελούντα[2]. Scufundarea în lacul de lacrimi, p. 66. Se simte un străin în propriul său trup, pe care nu și-l detestă, ci îl folosește fără să-i dea importanță, p. 66. Anistoric, p. 66; continuă Cerșetorul rușinos în p. 67-70.
Marginalul de la o mie și ceva era lepros și cerșetor, p. 67. Facerea cărții, p. 71. A scris mult, dar a șters 90%, p. 72. Simte că se sălbăticește și că e posibil să o ia razna, p. 72. A avut texte care nu au ajuns niciodată în Atelierul său literar, pentru că le-a șters, p. 72.
Și-a făcut cont de Facebook[3], p. 73. Își bea cafeaua pe Facebook, dar și citește, p. 74. Doctorii sunt oameni periculoși, p. 77. Vorbește cu sine pe o cărare de munte și în mijlocul unui pârâu, p. 78. A absolvit Facultatea fiind beat, p. 80. A făcut Studii aprofundate, dar n-a dat la Doctorat, p. 80. S-a plimbat prin țară, p. 81.
La moartea tatălui său (avea 63 de ani): „Ziua petrecută la Corabia, în foișor, cu sticla de whisky care nu mai părea deloc să se termine, ziua când el era așezat în casă și eu plecasem, nu am putut rămâne, pentru că aș fi murit, poate da, atunci a fost momentul când”, p. 81.
Cultura e vorbire în scris, p. 83. Transformarea lui în voce narativă, p. 84. Imperativul biografismului, p. 84.
încenușat, p. 85; deschiderea spre, p. 85; ura e fără sens, e o prostie, p. 86; privește dimineața ca pe o bună prietenă, p. 89; își cumpără bilet de tren și e numai cu rucsacul la el, p. 91. În gară la Brașov bea suc fără acid, 91. Minte ca un șobolan, p. 92. „Ochii mei, mai realiști decât creierul care fabulează, privesc triști pe geamul murdar al trenului”, p. 93.
Hotărâre personală: „Oamenii nu mă iubesc, nu par să îmi acorde încrederea unei ultime încercări. Nu‑i nimic, mi‑o acord singur”, p. 94.
Recidivează, bând palincă, p. 95. Își propune să bea controlat, p. 97. Ajunge la București și vede cerșetorii reali, p. 97. În București va deveni celebru, p. 98, și bea La Varice, p. 98. Va face literatură plecând de la viața din mahala, p. 99. Și el este „bețivul cerșetor, umilul cântăreț al lumii acesteia”, p. 99. Drogurile apar pe străzi odată cu lăsarea serii, p. 100. „intru în Piața Sfinții Voievozi, loc de o urâțenie aproape exemplară”, p. 101.
Fane Balamuc și Pompieru’, p. 101. Îi consideră, în mod blasfemic, pe bețivani „sfinții de azi; sfinți beți până la moarte”, p. 101. Din cauza băuturii merge ca melcul, p. 102. Cum se droghează Dumitru, p. 103. Dănuț anticarul, p. 106, este enervat că au dat jos casa lui Eminescu, p. 107.
„S‑au chitit să fure tot, să nu mai rămână nimic pentru nimeni. O sută de oameni o să fie proprietari pe toată țara asta. Și pe toți banii din ea”, p. 108.
Și-a luat numele de Dan Negură, p. 109. Pleacă, dimpreună cu fantoma cerșetorului de ev mediu, să cumpere țigări, p. 110. Se trezește dimineața cu eșecul în suflet, p. 113. „Suntem, cu un plural complet lipsit de cuvântul împreună, populația unui cimitir vesel”, p. 114.
„halucinoza realității”, p. 114; scrisul ca efortul de a nu muri, p. 115; Dănuț acceptă că el e un postum, p. 115, că literatura lui se va publica după moartea sa. „Lucind a zâmbete”, p. 116. „Înnoctez continuu”, p. 117.
„mintea mea se golește de orice, e o liniște de început de lume”, p. 119. Pentru că își propune să rămână treaz. Dănuț îl declară scriitor, p. 121. Rârâitul apare la finalul p. 122; „imagine igituriană”, p. 125; gânduri inerte, p. 126. „O tăcere tăcută însă îmi dă curaj”, p. 127.
[1] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Insula_leproșilor.