Meseria de romancier [5]
Haruki Murakami, Meseria de romancier, traducere din limba japoneză și note de Andreea Sion, Ed. Polirom, 2016, 288 p.
Când lucra la primul roman, avea sentimentul că „nu e nimic de scris”, p. 111. De aceea simțea că avea nevoie de un stil propriu, prin care să se evidențieze, p. 112.
Importanța muzicii, a ritmului și a armoniei, p. 113.
„nu e nimic de scris“ înseamnă, de fapt, că „poți scrie liber despre orice“, p. 114. Despre orice te frământă sau despre sau te ajută să elucidezi, pe tine însuți sau ceva anume. Atâta timp cât nu iei asta drept o lozincă la modă tocmai bună să te ajute să te afirmi, deși tu, cu adevărat, chiar nu ai absolut nimic de spus.
Despre Hemingway, p. 115-116.
E din tabăra scriitorilor care „absorb, pentru a transforma în material, lucrurile care se întâmplă în mod natural în jurul lor, scenele de zi cu zi, oamenii pe care îi întâlnesc în drumurile lor, apoi, punând în funcțiune imaginația, construiesc povestiri”, p. 116.
„Acțiunile oamenilor, oricât de neînsemnate ar părea la prima vedere, au calitatea de a oferi în mod natural, mereu și mereu, subiecte interesante. […] Aceasta este cheia”, p. 117.
„nu există deosebiri între generații. O generație nu este mai bună și nici mai slabă ca alta. Lumea e plină de idei preconcepute privind diferențele dintre generații”, p. 118.
Eu aș zice mai degrabă că nu există diferențe atât de mari precum se spune în funcție de epocă și curente literare, că multe diferențe sunt inventate sau exacerbate. Dar diferențe între scriitori (ca individualități) și generații, există.
„Să luăm un exemplu concret : tinerii din ziua de azi sunt mult mai puțin capabili să citească și să scrie ideograme decât predecesorii lor (așa se spune, eu nu știu exact). Însă cu siguranță că înțeleg cu mult mai bine decât generațiile trecute limbajele de programare pe calculator. Fiecare generație are atât un domeniu de excelență, cât și puncte slabe. E suficient ca fiecare dintre ele, atunci când creează, să se axeze pe domeniul la care se pricepe mai bine. E îndeajuns să ne folosim, ca de o armă, de limba pe care o stăpânim cel mai bine și să descriem, cu cuvintele pe care le folosim cel mai ușor, lucrurile care se reflectă cel mai clar în ochii noștri. Nu trebuie să fim complexați de alte generații și nici să avem un sentiment de superioritate”, Ibidem.
Da, sunt de acord cu ideea de continuitate indiferent de contextul social, istoric și tehnologic. Doar că la noi, în România, dimpotrivă, „nu trebuie să fim complexați” se înțelege ca: trebuie „să avem un sentiment de superioritate”. Și tocmai scriitorii mediocri, de obicei, nu vor să fie o verigă într-un lanț, ci buricul pământului.
Din cauza criticilor aspre din anii de început, a trăit multă vreme departe de Japonia, p. 119.
„Dacă vă doriți să scrieți un roman, priviți în jur cu mare atenție. Asta este concluzia mea. Lumea pare foarte neinteresantă, dar în realitate e plină de zăcăminte minunate, ascunse. Scriitorii sunt aceia care au puterea de a le vedea și de a le scoate la lumină”, p. 120.
A scris proză de dimensiuni diferite, de la romane foarte lungi, în mai multe volume, la povestiri foarte scurte, fără să caute să le alterneze, ci după cum a avut chef, p. 121-122.
Însă consideră că romanele de mari dimensiuni sunt cele care îl reprezintă cel mai bine, p. 122.
Iarăși despre sentimentul de împlinire, p. 123.
A scris marile romane departe de Japonia: „am observat că‑mi merge mai bine dacă plec din Japonia”, p. 126.
A scris „Pădurea norvegiană” în Europa, p. 127. (Romanul lui de mare succes, care a fost și ecranizat).
Scrie pe Mac. Câte 10 pagini pe zi, când are de scris un roman mare. „Când te înhami la o muncă pe termen lung, regularitatea este foarte importantă”, p. 127.
Destul de multă rigoare și tehnică…
Face câteva serii de corecturi ample la romane, cu pauze semnificative între ele, p. 129-132.
Părerea soției, p. 132.
„Soția, în schimb [spre deosebire de redactori], este mereu lângă mine și nu i se va repartiza alt scriitor. Este un fel de «punct fix de observație». Fiind împreună de atâția ani, de cele mai multe ori înțelege de unde vin impresiile pe care le exprim și nuanța lor precisă”, p. 133.
La unul din romanele sale lungi, a pierdut un capitol întreg, pe care l-a salvat din greșeală în alt folder decât cel care trebuia. Și l-a regăsit abia după ce s-a publicat romanul. Și, deși rămăsese cu impresia că a doua oară l-a scris mai prost, refăcându-l din amintire, când a citit varianta primă, regăsită, a văzut că era mai bună a doua variantă, de fapt, p. 135-136.
Redactorii necompatibili cu creația sa, p. 137.
Și-a îmbunătățit un roman, corectându-l exact pe dos decât i-a indicat redactorul, p. 137-138.