Imnul Acatist. Comentariu teologic [5]
Toată firea Îngerilor [Πᾶσα φύσις Ἀγγέλων], adică toate Puterile cele cerești, s-au uimit de lucrul cel mare al întrupării Domnului, căci pe El, Cel neapropiat [τὸν ἀπρόσιτον] ca Dumnezeu, L-au văzut om apropiat [προσιτὸν ἄνθρωπον] tuturor. Pentru că, prin umanitatea Sa, El S-a făcut propriu tuturor, ca Unul care a trăit cu noi pe pământ. De aceea, ritorii cei mult vorbitori [ρήτορας πολυφθόγγους] sunt ca peștii fără de glas [ὡς ἰχθύας ἀφώνους] în ceea ce privește întruparea Sa. Pentru că nu pot înțelege cum Stăpâna noastră a rămas Fecioară, dar, în același timp, ea L-a născut pe Domnul. Însă noi ne minunăm de taina întrupării Sale și o lăudăm pe Stăpâna noastră.
Căci ea este purtătoarea înțelepciunii lui Dumnezeu, ca cea care e plină de înțelepciunea Lui, și cămara proniei [προνοίας ταμεῖον] Sale, a purtării Sale de grijă față de noi. Ea îi arată pe filosofi neînțelepți [ἀσόφους] și pe cei meșteri la cuvânt necuvântători [ἀλόγους]. Și aceasta, pentru că nu știu să vorbească despre tainele lui Dumnezeu. Prin Stăpâna noastră au înnebunit întrebătorii cei cumpliți, cei cărora le plăceau dezbaterile nesfârșite despre cunoaștere, iar făcătorii de mituri s-au veștejit. S-au rupt răsucirile [τὰς πλοκὰς] atenienilor, discursurile lor cu multe falduri, și s-au umplut năvoadele Pescarilor, ale Sfinților Săi Apostoli. Pentru că Sfinții Apostoli i-au introdus pe oameni în Biserica lui Dumnezeu.
Stăpâna noastră ne-a tras pe noi din adâncul necunoașterii [βυθοῦ ἀγνοίας] de Dumnezeu și ne luminează în cunoașterea noastră pentru ca să credem în El. De aceea, ea este corabia [ὁλκὰς] celor care vor să se mântuie și limanul [λιμὴν] celor ce plutesc pe marea vieții acesteia.
Împodobitorul celor a toate [ὁ τῶν ὅλων Κοσμήτωρ] S-a întrupat, dându-Se pe Sine nouă, pentru că voiește să mântuie lumea. El, Care ca Dumnezeu este Păstorul nostru, S-a arătat pe Sine om ca noi, ca, prin asemănarea cu noi, să ne cheme pe noi la Sine. Iar Născătoarea de Dumnezeu s-a arătat ca un zid pentru fecioare, ca o apărătoare a lor, dar și a tuturor celor care aleargă către ea. Căci Făcătorul cerului și al pământului S-a sălășluit în uterul ei, al Preacuratei Stăpâne.
De aceea, Preacurata Stăpână e stâlpul fecioriei și ușa mântuirii pentru noi. Căci curăția sufletească și trupească e cea care ne mântuie. Ea este începătoarea reînnoirii celei mintale [ἀρχηγὲ νοητῆς ἀναπλάσεως], pentru că a dorit viața cu Dumnezeu și ne înnoiește duhovnicește și mintea noastră. De aceea este dăruitoarea bunătății celei dumnezeiești [θεϊκῆς ἀγαθότητος] în viața noastră.
Stăpâna noastră ne naște din nou pe noi, cei zămisliți întru rușine. Întru rușinea păcatului. Și anume prin Botezul Bisericii. Ea îi mustră pe cei lipsiți de minte [τοὺς συληθέντας τὸν νοῦν], pe cei care și-au pierdut mințile datorită păcatelor lor. Care păcătuiesc mereu și s-au depărtat de la adevărata cugetare a omului credincios. Stăpâna noastră îl strică pe cel care ne strică gândurile noastre. Strică planurile demonilor vizavi de noi. Planurile lor de a ne face rău.
Pentru că ea L-a născut pe Semănătorul curăției [τὸν Σπορέα τῆς ἁγνείας], pe Cel care seamănă în noi curăția cea dumnezeiască, fiind cămara de nuntă a nunții celei fără de sămânță [παστάς ἀσπόρου νυμφεύσεως]. Pentru că întru curăție dumnezeiască L-a născut pe Cel care nu a stricat fecioria ei.
Stăpâna noastră este cea care ne armonizează [ἁρμόζουσα]/ ne unește pe noi, cei credincioși, cu Domnul nostru. Și face acest lucru prin sfintele sale rugăciuni cele pentru noi, pentru mântuirea noastră. Ea este cea frumoasă între fecioare, cea mai frumoasă dintre toate, care L-a hrănit pe Domnul. Pentru că este Fecioară și Maică în același timp. Și ea este însoțitoarea sufletelor Sfinților [ψυχῶν νυμφοστόλε Ἁγίων] spre Împărăția lui Dumnezeu, așa cum domnișoara de onoare o însoțește pe mireasă la Nuntă.
Stăpâna noastră este luminătorul cel primitor de Lumină, pentru că L-a născut pe Cel ce e Lumina lumii. Pe Cel care ne luminează duhovnicește pe noi spre a face voia Lui. De aceea, ea ne călăuzește spre cunoașterea cea dumnezeiască [γνῶσιν θεϊκὴν], spre relația mistică cu Dumnezeu. Pentru că ea este raza Soarelui celui înțelegător [ἀκτὶς νοητοῦ Ἡλίου], ca una ce e plină de slava Lui. Este săgeata Luminii celei nepătrunse [βολὶς τοῦ ἀδύτου Φέγγους], ca cea care ne rănește cu dragostea de Dumnezeu. Stăpâna noastră este fulgerul [ἀστραπὴ] care ne luminează sufletele noastre, căci rapidă, imediată este luminarea ei cea duhovnicească.
Născătoarea de Dumnezeu este ca tunetul [ὡς βροντὴ] pentru vrăjmașii noștri, pentru că îi umple de groază. Și ea ni L-a născut nouă pe Cel care este Luminarea [Φωτισμόν] noastră, pe Cel care ne umple pe noi de multa Sa lumină veșnică și necreată. Ea ne-a revărsat nouă Râul [Ποταμόν] mântuirii noastre, pentru că s-a făcut chip al colimvitrei, al cristelniței în care noi ne botezăm. Stăpâna noastră ne ridică murdăria păcatului de la noi, pentru că ni L-a născut nouă pe Cel care ne curățește de toate păcatele noastre în apa Botezului nostru. De aceea, ea este cada [λουτὴρ] care ne spală conștiința și potirul care ne dă gustul bucuriei. Stăpâna noastră este mirosul cel de bună mireasmă al lui Hristos [ὀσμὴ τῆς Χριστοῦ εὐωδίας] și viața bunei-voiri celei tainice [ζωὴ μυστικῆς εὐωχίας]. Căci cel care dorește să trăiască cu Dumnezeu, acela trăiește în mod tainic/ mistic cu El, pentru că voiește ceea ce voiește și Dumnezeu: adică tot binele Lui cel mântuitor.