După plâns [4]
Cristian Fulaș, După plâns (roman), ed. a II-a, Ed. Polirom, Iași, 2019, 252 p.
*
Valea a devenit Plai la întoarcere, p. 190. „Mă distrează mintea mea, nu mai am nevoie de nicio distracție în prezența ei”, p. 191. Se referă la puterea de creație a minții. Are sentimentul că va renaște, p. 191. După ce se spală își dă seama că nu mai are un dinte, p. 192. Alege însingurarea, p. 192, dar și să lupte cu patimile sale, p. 193.
Avli Gelli. Noctivm atticarvm. Libri viginti[1], p. 194, scris cu litere mari. „Nimicul care mă așteaptă mă sperie mai tare decât moartea”, p. 194. E înfuriat de faptul că ceilalți îl cred un om slab, care nu e în stare să scape de patimile sale, p. 197. Începe să devină un om responsabil, p. 198. Începe să citească cărți religioase, p. 198.
f.a.q., p. 199, = frequently asked questions[2]; „mi‑am dat seama că timpul e necesar și trebuie să învăț să îl folosesc”, p. 199; din nou pagini din Cerșetorul, p. 200-207. Și cerșetorul începe să scrie o carte neînțeleasă, p. 203; „martori tăcuți ai Revelației unui singur om”, p. 205; pentru că el găsise pacea, p. 207.
Îi e frică de stomatolog, p. 209; „planul meu infinit de viață”, p. 210; el, ca „locuitorul unei mizere barăci din inima munților”, p. 212, e Ioșca de mai târziu; „eu, cel mai lipsit de răbdare dintre pământeni”, p. 213; „lingvisterie”, p. 214; „nu am curaj să trăiesc pentru că nu am avut niciodată curajul să iubesc”, p. 215; „gârbovit de gânduri”, p. 216.
Începe să își caute sufletul, p. 217-218; trebuie să usuci lemnul pe care îl sculptezi, p. 218; Valea după o ninsoare de aproape o săptămână, p. 220; pârtia ca ordonare a zăpezii, p. 220; starea de sănătate a mamei lui se înrăutățește, p. 221; se urcă în mașina mare pentru ca să meargă la tren, p. 222. Dar însoțitorul lui nu mai vrea să îl lase singur și vine cu el la București, p. 223.
„Albul [zăpezii] mă liniștește”, p. 223. La Spitalul privat, p. 224. O vede pe mama lui pe patul de Spital, p. 225. Mama lui delirează, p. 225-226. Plânge la baie, p. 227. Ultima oară plânsese la Înmormântarea tatălui său, p. 228.
„pe fața mea e deznădejde, pe fața mea stă scrisă o durere pe care nu vreau să o înțeleg”, p. 228; se întorc, oprind la Ploiești, p. 231. Ajung pe Plai și privește îndelung la zăpadă, p. 232. După somnul de 24 de ore amuțește, p. 234.
„Cartea ține de nașterea cuvintelor”, p. 235; „scrisul aduce la suprafață doar vagi urme ale scriiturii”, p. 236; reîncepe să vorbească, p. 239; se duce la dentist la Brașov, p. 240; se întoarce în online, p. 244; vorbește online cu o fostă colegă, p. 244; i se pun noi dinți, p. 247; află că a murit Dumitru, p. 251; nu are cu cine să vorbească despre moartea lui, p. 252. Și romanul se termină neterminat prin zicerea: „singurătatea e un joc al absenței”, p. 252.
[1] A se vedea cartea: https://books.google.be/books?vid=GENT900000005825&printsec=frontcover&hl=ro#v=onepage&q&f=false.