Predică la Duminica a 6-a după Paști [2024]

Hristos a înviat!

Iubiții mei[1],

mergem să vedem alte locuri, alte țări, alte culturi, pentru ca să vedem lucruri noi, dar ajungem acolo, după un drum lung, și ne dăm seama că toate sunt asemănătoare celor de aici. Pentru că și aici, cât și acolo unde mergem, e aceeași lume a lui Dumnezeu. E lumea Lui cea binecuvântată. E lumea Lui, care stă înainte noastră ca o carte deschisă pentru înțelepțirea noastră. Și vedem lumea Lui prin aceiași ochi de aici, prin ochii noștri mai mult sau mai puțin sănătoși, dar sufletul nostru, în primul rând, privește prin ochii noștri. Și trebuie să ai sufletul curat, frumos, bun, evlavios, pentru ca să vezi în adâncul lumii. Să vezi cu ochi de copil, cu ochi de Sfânt lumea lui Dumnezeu.

Căci dacă nu o vezi curat, simplu, genuin, nu te bucuri de tot ceea ce vezi. Și dacă nu te bucuri de ceea ce vezi, nici nu te odihnești în călătoriile tale, pentru că odihna reală e odihna sufletului nostru. Și sufletul nostru se odihnește numai în adevăr, în curăție, în sfințenie. Iar pentru aceasta trebuie să călătorim mereu împreună cu Dumnezeul mântuirii noastre, având mereu în noi slava Lui, adică pe El Însuși prin slava Sa.

Am învățat tot mai mult să călătoresc pentru că am învățat tot mai mult să mă bucur duhovnicește. De când eram foarte mic am călătorit cu bucurie, descoperind toate cu uimire, cu încântare, cu împlinire, tocmai de aceea m-am bucurat de orice lucru nou și de orice loc văzut și de orice om văzut în calea mea. Dar am înțeles călătoria nu ca pe o pierdere în relief, ci ca pe o acumulare de experiență. Eu am plecat undeva nu pentru ca să uit de casa mea, ci pentru ca să mă întorc acasă mai bogat, mai sănătos, mai profund, mai liniștit.

Tocmai de aceea, trăiesc orice nouă experiență ca pe o îmbogățire de sine și nu ca pe o fugă de sine. Cine fuge de sine, pleacă pentru ca să uite cine este. Pentru ca să renunțe la un mod de a fi pentru altul. Eu merg să văd spații noi de viață pentru ca orizontul meu să se dezvolte, pentru ca să am o experiență directă, reală, a vieții oamenilor și nu pentru ca să mă pierd în ceea ce văd. Pentru că oamenii pe care îi văd și lucrurile pe care le văd sunt o tot mai mare cunoaștere de sine, adică plecarea mea spre alții e o tot mai mare întoarcere la mine însumi.

Și astfel, călătoresc nu pentru ca să uit, nu pentru ca să mă uit, ci pentru ca să mă întâlnesc tot mai mult cu mine însumi. Și această întâlnire, aidoma cu celei de la masa de scris, e o întâlnire vindecătoare, o întâlnire care îți dă tot mai multă putere de creație, tot mai multă încredere în ceea ce faci. Pentru că vezi că ceea ce faci are de-a face cu tine, cu creșterea ta armonioasă, cu împlinirea ta.

Cel vindecat de orbirea lui era conștient de faptul minunat că El „mi-a deschis ochii mei [ἀνέῳξέν μου τοὺς ὀφθαλμούς]” [In. 9, 30, BYZ]. Eu îi avem închiși, eram „orb din naștere [τυφλὸν ἐκ γενετῆς]” [In. 9, 1, BYZ], iar El m-a făcut să văd. Și m-a făcut să văd toate cele ale lumii, să le văd existența, viața și mișcarea.

Însă, nu e de ajuns doar să vezi ceea ce se vede, ci trebuie să vezi și ceea ce nu se vede cu ochii, pentru că e mai presus de vederea ochilor. Trebuie să vezi duhovnicește, să vezi prin slava Lui, să Îl vezi pe El în slava Lui, pentru ca să Îl cunoști pe Cel care ți-a dat ție să vezi.

De aceea, Domnul Se duce și îl află pe cel pe care îl vindecase de orbirea lui, pentru ca să îl vindece și de orbirea lui sufletească. Pentru că el avea suflet de la naștere, acum avea și vedere a ochilor, dar ochii sufletului său erau orbi. Și îl întreabă dacă el crede „întru Fiul lui Dumnezeu [εἰς τὸν Υἱὸν τοῦ Θεου]” [In. 9, 35, BYZ], în persoana Lui. Iar evreul știa că Dumnezeu e unul, dar nu știa că Dumnezeu are Fiu. Că Tatăl are Fiu. Tocmai de aceea Îl întreabă: „Și cine este [Καὶ τίς ἐστιν], Doamne [Κύριε], ca să cred întru El [ἵνα πιστεύσω εἰς Αὐτόν]?” [In. 9, 36, BYZ].

Pentru că trebuie să vezi revelarea Fiului, să o cunoști, ca să crezi în Fiul. Și Fiul Lui, Domnul nostru Iisus Hristos, îi spune celui pe care îl vindecase: „Și L-ai văzut pe El [Καὶ ἑώρακας Αὐτόν], și Cel care vorbește cu tine Acela este [καὶ ὁ λαλῶν μετὰ σοῦ Ἐκεῖνός ἐστιν]” [In. 9, 37, BYZ]. Pentru ca omul să fie deplin încredințat asupra persoanei Sale. Să nu mai aibă niciun dubiu. Și el, cel care trăise minunea vindecării de orbirea din naștere, cel care văzuse datorită Lui, a mărturisit imediat: „Cred [Πιστεύω], Doamne [Κύριε]!” [In. 9, 38, BYZ].

Și credința reală e credința care se umple de evlavie, de ascultare, de urmare a lui Dumnezeu. Tocmai de aceea, el a mărturisit imediat credința în Domnul, dar, tot imediat, „I s-a închinat Lui [προσεκύνησεν Αὐτῷ]” [In. 9, 38, BYZ]. Și închinarea evreilor era căderea la pământ înaintea Lui, pe care o avem și noi în metania mare. Căci atunci când te închini Domnului, tu recunoști că ești cu totul al Lui, că tu ești robul Său.

– Și de ce fostul orb nu a negat revelarea Lui?

– Pentru că el Îl credea deja un Profet [In. 9, 17, BYZ], un om temător de Dumnezeu și Care face voia Lui și de aceea Îl ascultă pe El [In. 9, 31]. Și Îl credea astfel, pentru că a înțeles acest lucru din puterea minunată cu care l-a vindecat. Căci nimeni nu te poate vindeca de o asemenea boală, în afara lui Dumnezeu [In. 9, 33]. Și de aceea, când Domnul vine și i Se revelează lui, acela înțelege că nu e doar Profet, ci e Însuși Fiul lui Dumnezeu și crede în El și I se închină Lui ca lui Dumnezeu. Pentru că a aflat că Dumnezeu are un Fiul al Său și, pe cale de consecință, El este Tatăl nostru, al tuturor. Și Tatălui, cât și Fiului, cât și Duhului Sfânt, Dumnezeului nostru treimic, I se cuvine o singură închinare și cinstire și ascultare din partea noastră, pentru că Dumnezeul nostru este unul în trei persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh Dumnezeu.

Și astfel, avem un vindecat atât de orbirea trupului, cât și de orbirea sufletului. Dumnezeu a început cu orbirea de jos, cu cea a trupului, pentru ca el să simtă puterea Sa cea dumnezeiască. Și omul a simțit-o, a înțeles că Iisus este omul lui Dumnezeu, dacă face asemenea minuni, dar când Iisus i S-a revelat Lui ca Fiul lui Dumnezeu, cel vindecat L-a mărturisit ca atare, ca Domn al lui și I s-a închinat Lui. Pentru că el a sporit în credința sa tot mai mult până când a crezut în El și L-a văzut pe El ca Dumnezeu întrupat.

Cu alte cuvinte, mulți au fost vindecați de către Domnul, dar vindecarea lor nu presupunea automat credința în El. Pentru ca să Îl cunoască, să Îl vadă cu adevărat, ei trebuia să creadă în El, pentru ca să I se închine Lui. Și așa stau lucrurile până azi! Pentru că mulți dintre noi vedem Biserici și vedem Sfinte Icoane de mici, dar asta nu înseamnă că și credem întru El. Pentru ca să credem în El trebuie să ne deschidem tot mai mult spre cunoașterea Lui. Trebuie să Îl căutăm pe El, să studiem despre El, să aflăm despre El multe detalii, pentru ca El, în chip duhovnicesc, în chip minunat, să ne încredințeze despre El și să Se sălășluiască întru noi prin slava Sa.

Și, iubiții mei, Dumnezeu voiește să Se arate tuturor oamenilor întru slava Sa! El voiește să fie în tot omul prin slava Lui. De aceea, El ne caută în mod continuu, El ne ajută în mod continuu, El ne cheamă în mod continuu la Sine. Dar nu forțează niciodată voia noastră! De ce? Pentru că El voiește să ne iubească și să Îl iubim cu toată ființa noastră. Și niciodată nu poate exista iubire cu forța, pentru că iubirea este între două persoane care se doresc și se bucură unul de altul. Dumnezeu ne iubește din veci, El, Cel care ne-a zidit pe noi pentru relația veșnică cu noi, pe când noi avem nevoie să creștem în iubirea Lui. În relația de iubire cu El.

De aceea, în dragoste, ca și în credință și în nădejde, noi creștem neîncetat, pentru că relația cu Dumnezeu e o creștere continuă, o personalizare continuă a noastră. Și pe fiecare zi vedem mai bine, simțim mai bine, iubim mai mult, pentru că înțelegem tot mai mult voia lui Dumnezeu cu noi.

Însă astăzi, după cum știți cu toții, avem și alegeri electorale[2]. Suntem chemați să votăm responsabil, potrivit conștiinței noastre, pentru binele comun, de obște. Pentru că noi dorim ca lucrurile să fie și mai bune în țara noastră și în Europa și în lume, dar lucrurile se decid în forurile competente. Noi doar îi legitimăm pe cei care decid. Îi alegem pe cei care trebuie să aleagă în locul nostru. Și trebuie să ne rugăm pentru ei, pentru cei care decid în locul nostru, pentru că binele pe care îl decid ei se răsfrânge asupra noastră, a tuturor.

Ca de fiecare dacă, la fiecare rundă de alegeri, eu și Doamna Preoteasă am ales responsabil. Niciodată nu ne-am anulat votul, niciodată nu am ales la întâmplare, ci în mod chibzuit, privind spre viitor cu responsabilitate. Faceți și dumneavoastră la fel! Alegeți privind spre viitor și rugați-vă pentru cei care decid în locul nostru! Amin!


[1] Începută la 7. 03, în zi de luni, pe 3 iunie 2024. Soare, 16 grade, fără vânt.

[2] Cf. https://www.roaep.ro/prezentare/alegeri-locale-2024/.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *