Jurnalul unui jurnalist fără jurnal [5]

Ion D.[ esideriu] Sîrbu, Jurnalul unui jurnalist fără jurnal, ed. îngrijită, cronologie și note de Toma Velici, în colaborare cu Tudor Nedelcea, introd. de Eugen Simion, Ed. Academia Română și Fundația Națională pentru Știință și Artă, București, 2013, 1268 p.

*

Vrea să divorțeze, dar nu găsește casă unde să se mute, p. 120. Prozatorii, constată el, au timp și spațiu, p. 121, în cărțile lor. Pe 16 aprilie 1953 îl vizitează pe Ion Agârbiceanu și îl găsește „vesel, viu, intuiește lucrurile în esență”, p. 121. Autorul n-a trăit niciodată printre țărani, p. 121. Consideră orga un instrument divin, p. 125.

„glumește din bâtă”, p. 125-126. Glumește bădăran; cozile de topor, p. 129; de trei săptămâni nu mai era băutură în oraș și doar la amiază se vindea bere pentru o jumătate de oră. Și atunci era „moarte de om”, p. 131.

Citește din Odiseea, p. 135; salată de măcriș cu slănină, p. 135; cei care i-au trădat viața, p. 136; „foametea ia proporții groaznice”, p. 141. „Și în mine se coace o ură groaznică, o ură de moarte împotriva celor ce m-au părăsit, după ce ani de zile m-au mințit”, p. 141.

„totala imbecilizare de furnicar”, p. 141, a României și destrămarea ei interioară în comunism, p. 141; o părere proastă despre poezia epică: „poezia mi se pare un adaos inutil al narațiunii. Narațiunea trebuie să fie frumoasă – ea nu are nevoie de înfrumusețare specială”, p. 142.

Vlahuță a adulmecat în poezie pe Eminescu și în proză pe Caragiale, p. 142. Vera e ca o șampanie, pentru că are „o inconstanță fertilă a imaginației”, p. 143. Ochii Verei „sunt de o strălucitoare frumusețe” la 46 de ani, p. 144.

„Extraordinar de frumos cerul proiectat pictural peste perspectiva severă a stâlpilor de telegraf”, p. 148. Pentru că nu contează unde ești, ci ceea ce vezi. Ce înțelegi din lucrurile care îți stau înainte.

Cele mai importante lucruri din cărți rămân în mine. Aici îmi notez locurile unde găsesc ceea ce aș putea căuta la un moment dat. Întoarcerile la carte sunt prin aceste note.

„nu e frumoasă, dar e tânără”, p. 148; „Coadă la pâine, coadă la orez, coadă la bere. Foametea ia proporții. Am primit alaltăieri salariul, am achitat datoriile, și azi nu mai avem niciun ban în casă. Și până la chenzina cealaltă mai sunt 14 zile”, p. 149.

Monopolul verde era o băutură scârboasă, p. 149; moartea de foame și de plictis, p. 149. Jorge Luis Borges, în Cartea de nisip, traducere de Cristina Hăulică, Ed. Univers, București, 1983, p. 148, a spus că umorul e un gen oral și nu poate fi inclus în scris, p. 157.

„Politica e un medicament amar, nu poate fi înghițită fără umor și ironie”, p. 158. Personajul Olimpia consideră că un popor se apără prin trei lucruri: prin pământ, prin țăran și prin limba lui, p. 158. A merge vine de la lat. emergere care înseamnă a te pierde, a te scufunda, a dispărea din vedere, p. 160-161.

Trestiile turnătoare, p. 167, erau turnătorii la Securitate. Adică se pleacă regimului, dar nu se frâng în modul în care parvin.

În timp ce americanii se încruntau, rușii încercau să fie drăguți, să râdă, p. 168. Însă „și unii și alții nu reușesc decât un fel de rânjet intermediar între zâmbet și încruntătură. Se întâlnesc undeva pe calea de mijloc: în ipocrizia reciproc mincinoasă”, p. 168. Lucrurile sunt neschimbate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *