Troparul Înălțării Domnului. Comentariu teologic

E pe glasul al 4-lea [ἦχος δ’] și textul său e acesta: Ἀνελήφθης ἐν δόξῃ Χριστὲ, ὁ Θεὸς ἡμῶν, χαροποιήσας τοὺς Μαθητάς τῇ ἐπαγγελίᾳ τοῦ Ἁγίου Πνεύματος, βεβαιωθέντων αὐτῶν διὰ τῆς εὐλογίας, ὅτι Σὺ εἶ ὁ Υἱὸς τοῦ Θεοῦ, ὁ Λυτρωτὴς τοῦ κόσμου[1]. Iar, în traducerea mea, textul este următorul: „Înălțatu-Te-ai în[tru] slavă Hristoase, Dumnezeul nostru, bucurie făcând Ucenicilor [cu] făgăduința Sfântului Duh, încredințându-se ei prin binecuvântare, că Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Răscumpărătorul lumii”.

Și Hristos Dumnezeu Se înalță întru slava Sa cea veșnică, adică în sânul Dumnezeieștii Treimi, de unde nu S-a depărtat niciodată după ființa Lui, Cel ce este deoființă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Și El i-a umplut de bucurie pe Sfinții Săi Apostoli la înălțarea Sa întru slavă, pentru că le-a făgăduit că le va da lor pe Duhul Sfânt, adică slava Duhului în ei înșiși [Lc. 24, 49, BYZ]. Și prin binecuvântarea Lui [Lc. 24, 50, BYZ], aceștia s-au încredințat de faptul că El este Fiul lui Dumnezeu, Cel care ne-a răscumpărat pe noi din robia demonilor. Pentru că, Cel care ne-a scos pe noi din robia Iadului, acum ne ridică la cer prin umanitatea Sa, ca toți să ne facem fiii lui Dumnezeu după har.


[1] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/3611/sxsaintinfo.aspx.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *