Jurnalul unui jurnalist fără jurnal [6]
Ion D.[ esideriu] Sîrbu, Jurnalul unui jurnalist fără jurnal, ed. îngrijită, cronologie și note de Toma Velici, în colaborare cu Tudor Nedelcea, introd. de Eugen Simion, Ed. Academia Română și Fundația Națională pentru Știință și Artă, București, 2013, 1268 p.
*
Ion Negoițescu era de părere că de trei generații „s‑a realizat scârba [noastră] de trecut, scârba de viitor, scârba de viață în general”, p. 168. Că e o boală recentă a neamului nostru scârba, lehamitea de a face lucruri mari. Iar Agârbiceanu a constatat că poporul nostru a început să piară când n-a mai avut încredere în justiție, p. 169.
„Suntem contemporanii morții – sau ai sinuciderii – satului românesc. Balada Mioriței nu e o legendă a morții unui cioban prea blând și pasiv, ea este simbolica liturghie a profetizării apropiatei morți a satului, a turmei, a unei lumi întregi”, p. 169. Despre Preoți: „managerii transcendentului ne consideră total nerentabili din punct de vedere moral”, p. 172. Pentru că nu mizăm pe învățarea poporului, pe educarea lui din punct de vedere teologic. Și continuă cu prezentarea Bisericii în atmosfera neagră a comunismului: „Popii noștri nu mai citesc, nu mai gândesc, nu mai speră. Cântă și tămâiază, nefiind decât maimuțele propagandiștilor oficiali. Din înălțimea catapetesmei, Ochiul înscris în triunghi se uită spre ruina care sunt, cu severitatea rece și crudă a Procurorului”, p. 172-173.
Criminalii merg pe stradă, pe când victimele trăiesc în umbră, p. 173. Lenea e luxul sclavilor, p. 173. Și dorea, pe bună dreptate, să desființeze diferența dintre lenea fizică și lenea intelectuală, p. 174, pentru că ambele sunt la fel de neproductive.
Lăcrămație în loc de reclamație, p. 174; relaminare în loc de reanimare, p. 174; terorie în loc de teorie, p. 174; aplecație în loc de aplicație, p. 174; reculegere = culegerea porumbului necules de combină, p. 174.
Constatare în urma accidentelor muncitorești: „cel mai ușor scapă oligofrenii, proștii, analfabeții, brutele…Nu știu ce au pățit, prin ce au trecut, nu gândesc, nu le e frică de moarte. Supraviețuiesc!”, p. 175.
Mici inversități, principiul terțului inclus, principiul irațiunii suficiente, cercul virtuos în loc de vicios, imperativul alegoric în loc de categoric, p. 175. Și autorul a ajuns la concluzia că între cei normali și cei demenți „nu e prea mare deosebire. Momentele mele cele mai fertile și mai omenești sunt cele în care am reușit să o iau razna”, p. 176.
Histrion vine de la istro, care, în toscană, înseamnă jucăuș, p. 176. Îl rescrie pe Anton Pann: „Câinii trec, caravana latră”; „Bine e numai de curul care e fără de cap”; „Cine fură azi un ou, mâine îşi face vilă”; „Cine își păzește limba ajunge mare orator”; „Cine s‑a fript cu iaurt suflă şi în frigider”; „Un nebun aruncă o piatră‑n lac și zece generații nu reușesc să o facă rentabilă”, p. 177; „Omul sfințește locul și prostul sfințește…soclul”, p. 178.
Trăiește „ascuns…în pielea sa de porc”, p. 179, de neam prost; trăncăneala continuă ne face să nu mai știm ce înseamnă cuvintele, p. 180; „peste tot, dictaturile sau dictatorii seamănă între ei”, p. 181. Pentru că pe dictatori, la un moment dat, îi apucă aceste trei nevoi nesperate: să fie iubiți de toată lumea, să nu moară niciodată și să lase în urmă opere nemuritoare, p. 181.
Adevărata boală e ascunsă, p. 182. Din p. 183 am învățat cuvântul a mizgui, care înseamnă a ploua sau a ninge încet și mărunt[1]. Eu îl folosesc pe a troieni[2] pentru zăpadă. Pentru că efectul ninsorii e de a face troiene[3]. Iar la ploaie pe a picura.
Explicație: la noi Școala te învață să vorbești, pentru ca mai apoi mulți să te învețe cum să nu vorbești și să nu scrii, p. 187. Moșul îl întreabă, când îl întâlnește la pâine: „Ce mai taci, profesore?”, p. 188. Căci se tăcea și încă se tace ideologic.
[1] Cf. https://dexonline.ro/intrare/mizgui/281272.
[2] A se vedea: https://dexonline.ro/definitie/a%20troieni/definitii.