Jurnalul unui jurnalist fără jurnal [7]
Ion D.[ esideriu] Sîrbu, Jurnalul unui jurnalist fără jurnal, ed. îngrijită, cronologie și note de Toma Velici, în colaborare cu Tudor Nedelcea, introd. de Eugen Simion, Ed. Academia Română și Fundația Națională pentru Știință și Artă, București, 2013, 1268 p.
*
Râdem de răul care ni se întâmplă, p. 189; fricile medievale, p. 190; o imensă harababură și plictiseală sterilă: starea existențială în comunism, p. 191; „conștiința amfibie”, p. 192; un evreu despre națiunea sa: „Noi suntem inventatorii vitrinei, reclamei, dobândei [dobânzii]. Dar și ai falimentului”, p. 196.
„Cine ar fi crezut că noi, românii, suntem un popor bătrân, pervers, laș, dar deosebit de șiret și de rezistent la rele”, p. 197; Gandhi a fost rob timp de 21 de ani, p. 197.
Romanul său, Lupul și Catedrala, din 1986, are la bază un fapt real: un lup a ieșit din pădure și a ajuns în fața Catedralei și acolo a fost împușcat de niște sergenți, p. 200. Țăranul care joacă teatru atunci când se întâlnește cu autoritățile Statului, p. 200-201.
Plantele comunică între ele, p. 201; oamenii vorbesc cu animalele și cu copacii, p. 202; prostia văzută ca cea mai nocivă formă a cruzimii umane, p. 202; autorul considera prostia un cataclism, p. 202.
Constatare: „în noul sat românesc, prostul funcționează pe banii statului, are putere, titluri, relații”, p. 202; „Dacă Miorița ar putea fi corindul [colindul] profetic despre dispariția satului românesc, ciclul anecdotic (mitic), legat de Păcală, reprezintă alegoria pustiirii satului din cauza unui prost”, p. 203.
Suferința e materia primă din care ne construim speranța, p. 203; „Rușii își iubesc suferința, nu pot fără ea, o consideră ispășire continuă; ungurii o consideră pedeapsă nedreaptă, polonezii, o provocare a Cerului, iar noi, ca o boală rea și rușinoasă, de care numai un înger ne mai poate vindeca”, p. 204.
Ideile care s-au impus „au fost idei înarmate până în dinți”, p. 204. Caii după lupta de la Stalingrad: „pășteau liniștiți, sublim indiferenți față de cine a învins sau a fost învins în bătălia la care, neîntrebați, au luat totuși parte”, p. 205.
„în lunga cursă a foametei și a răbdării…țăranii sunt maratoniști milenari”, p. 207. „Țăranii au câștigat toate războaiele, fiindcă, pierzând absolut totul, puteau, totuși, să renască din propria cenușă”, p. 208.
Caragiale a spus la un moment dat: „La Craiova nu se vine, din Craiova se fuge!», p. 210. Auxina face ca plantele să se plece spre pământ, p. 210. „Citesc cum țăranii noștri au trecut de la mei și grâu la cucuruz, fiindcă pe acesta îl mâncau și porcii. Porcii fiind disprețuiți religios de turci, era normal să disprețuiască și porumbul, acest grâu porcesc. Din care nu cereau…cotă”, p. 211.
Sufletele arse, pârjolite, adică acelea care nu mai au crezuri, p. 211; concordanța de fază, p. 216; revoluția ca schimbare de climat, p. 218.