Sermon at All Saints Sunday [2024]

My beloveds[1],

nor can we imagine the number of God’s Saints. And if their multitude is immense, we still do not know all their names. But God knows everyone! And He knows them, as He knows us, because He helps us all to save ourselves. And His Saints are from all social states, from all ages and from all countries of the world. That’s why today’s Church day is the day of joy for the whole world, because the Saints of God from all over the world are liturgically remembered together. And they are mentioned together because they are together in the Empire of God[2].

And all the Saints of God come from the one Church of God on earth. For there is only one Church of God, as there is only one Empire of God. And His Church, the one, is the preserver of life with God and of saving faith, because God works unceasingly to save people in His Church. We receive God’s glory through all Church Services and the ascetic life of the Church is our life full of His eternal and uncreated glory. And if we want to know how the Saints of God sanctified themselves, we can read their Lives on centuries, in order to see the same faith and the same service and the same ascesis of the Church[3].

The Church assumed all the Saints of the Old Testament, and until 1054 the Saints of God are common the east and the west of the Church. Because the Church of Pentecost considers itself the real successor of the mosaic Church, of the Church of the Old Testament, because it believed in the Messiah that Israil [Ἰσραήλ] was waiting for. And that is why the Church is the true Israil of God, because the spiritual Israil is His Church. And when the great and unhealed schism occurred in 1054, no „saint” proclaimed by roman catholicism entered in the Church’s synaxar, because all God’s Saints are within His Church[4].

And what is this telling us? That the boundaries of the Church are its faith. Because you enter in the Church through faith and through the Holy Mysteries of Baptism, Chrismation and Eucharist, and you stay in the Church and sanctify yourself continuously, if you let yourself be led by God in all your affairs. And because all of holiness is in His Church, that is precisely why you cannot sanctify yourself outside of it, because the Saints are the clear expression of the Church’s life and faith[5].

The first Saints of the Church are also the first people created by God. The Holy Protoparents Adam [Ἀδάμ] and Eva [Εὕα] are the first Saints of the Church, and the Lord Iisus Hristos [Ἰησοῦς Χριστός] takes them out of Hell, at His Resurrection, together with all the Saints of the Old Testament. Therefore, being taken out of Hell by the Lord, the Church honors those of old as her own, because she is the Israil of God[6].

The Holy Martyrs of the Church died in terrible torments. And they were martyred, because they did not oppose their persecutors. They knew that people can only kill their body, because their soul is alive forever. And the persecution against the Church was and is the most obvious of all, although everyone looks at the persecution against the Church as a spectacle and not as a genocide. But in the Empire of God is a whole world that got there as a result of the genocide against christians. And this genocide was and is a purely religious one, it was and is a mass extermination of christians[7].

The Hierarchs of the Church who died martyred are the Saints Heiromartyrs of the Church. In the first century of the Church, Saint Heiromartyr Dionisios the Areopagitis [Διονύσιος Ἀρεοπαγίτης], the great Theologian of the Church, evangelizes Gallia, together with his Saints disciples Rusticos [Ρουστικὸς] and Elefterios [Ἐλευθέριος], and is martyred in Paris[8]. His theology is normative for the Church, despite his recent detractors. Because from him we learn what the Church looked like in the first century, how it was served, how it was believed, the entire angelic theology being the result of his divine views[9].

I do not share the reluctant position towards the western Saints of the Church. That is precisely why I seek to translate and know more and more of their Lives and theology. The theology of Saint Hierarch Augustinus of Hippo, of Saint Hieronymus the Confessor, of Saint Pious Beda must be translated and commented at length. All the theology of the Saints from the West and from the East must be translated and commented punctually, because it all represents the treasure of faith of the Church. And to minimize a Saint means to minimize God, Who enlightened him in divine things[10].

I love the Holy Theologians of the Church in a special way, because they are my enlightenment in divine things, but all the Saints conquer me by their faith, by their obedience, by their purity, by their unceasing sacrifice. Everyone teaches us unique things, because everyone is unique. And personal uniqueness is God’s great gift to humanity, because everyone comes with something special, with something unique for everyone. But you must highlight your uniqueness, highlight it in your vocation, in your call from God, so that it is a common good, a good of the whole Church[11].

The Pious Saints are the people of ascesis, of the Monastery, but who helped us all from everywhere. The ascetical and mystical life of Saint Simeon the New Theologian was a great guide for my life and my theology. In my doctoral thesis[12] I talked about the sight of God at Saint Simeon, but his way of writing theology completely won me over, because he wrote theology from the midst of his enlightenments and views of the divine. And this is, of fact, the true theology: which is written on the basis of mystical experiences, of direct knowledge of life with God[13].

The Holy Emperors or Military Saints fought the real, hard wars on the battle front, but, primarily, they fought the inner war with demons and passions, and won. But the interior war is the real war of christians. When the Saints were persecuted and did not oppose them, they were fighting with the interior war, with the ghostual one, against the demons and their passions. And their victory is very important to us, because we are fighting the same war. And if they have overcome, we can also overcome, with their help, because their ghostual help is essential in our ghostual struggle[14].

The Holy Infant Martyrs are the most vivid proof of the fact that God loves the purity of man. He, the One who asks us to purify our hearts so that we can see Him ghostually, loves all our efforts to purify ourselves for Him. And when He asks us to renounce everything for Him, God asks us to stick to Him completely, because our salvation is our filling with His holiness. And His holiness is His uncreated and eternal glory, for which Saint Archbishop Grigorios Palamas fought theologically, in order to convey to us the reality of the Living God. Because only the Living God makes us alive and sanctifies us without ceasing[15].

And when we have the perspective of our eternal union with all the Saints of God, then we have the perspective of ghostual diversity. Because we must unite in our heart the love for all His Saints, those so diverse in holiness and in theological knowledge. And if we want to be with the Saints, then we want to be with all people, because everyone is called to the holiness of God. And through this we fulfill the will of God, of the One who wants everyone to be saved and to come to His divine knowledge. And man’s effort of will is now presented as determining, because God does not want to save us by force, but the salvation is our collaboration with God in everything we do[16].

Therefore, my beloveds, today’s feast teaches us that the unity, the communion, the holiness are the real values ​​of man and they lead us to the Empire of God. The disunity, the selfishness, the indifference are man’s maladies and not his virtues. If you cannot bear the personal diversity of the Church, you are not of the Empire. But you are not of the Empire even if you do not support unity in the Church. Because ghostual unity and personal diversity are together in the one who loves God, but also loves people. Amin[17]!

[1] Started at 7. 50, in day of wednesday, on 26 june 2024. Sun, 24 degrees, wind of 3 km/h.

[2] nici nu ne putem închipui numărul Sfinților lui Dumnezeu. Și dacă mulțimea lor e imensă, tot la fel nu știm toate numele lor. Dar Dumnezeu îi cunoaște pe toți! Și îi cunoaște pe ei, cum ne cunoaște și pe noi, pentru că El ne ajută pe toți să ne mântuim. Și Sfinții Lui sunt din toate stările sociale, de toate vârstele și din toate țările lumii. De aceea, ziua de azi a Bisericii e ziua de bucurie a întregii lumi, pentru că Sfinții lui Dumnezeu din toată lumea sunt pomeniți liturgic împreună. Și sunt pomeniți împreună pentru că ei sunt împreună în Împărăția lui Dumnezeu.

[3] Și toți Sfinții lui Dumnezeu vin din singura Biserică a lui Dumnezeu de pe pământ. Căci există o singură Biserică a lui Dumnezeu, după cum există o singură Împărăție a Lui. Și Biserica Lui, cea una, e păstrătoarea vieții cu Dumnezeu și a credinței celei mântuitoare, pentru că Dumnezeu lucrează neîncetat mântuirea oamenilor în Biserica Sa. Slava lui Dumnezeu o primim prin toate Slujbele Bisericii și viața ascetică a Bisericii e viața noastră cea plină de slava Lui cea veșnică și necreată. Și dacă vrem să știm cum s-au sfințit Sfinții lui Dumnezeu, putem să citim Viețile lor pe secole, pentru ca să vedem aceeași credință și aceeași slujire și aceeași asceză a Bisericii.

[4] Biserica și-a asumat toți Sfinții Vechiului Testament, iar până la 1054 Sfinții lui Dumnezeu sunt comuni răsăritului și apusului Bisericii. Pentru că Biserica Cincizecimii se consideră continuatoarea reală a Bisericii mozaice, a Bisericii Vechiului Testament, pentru că ea a crezut în Mesia pe care Îl aștepta Israil. Și de aceea Biserica e adevăratul Israil al lui Dumnezeu, pentru că Israilul cel duhovnicesc este Biserica Lui. Și când marea și nevindecata schismă s-a produs în 1054, niciun „sfânt” proclamat de romano-catolicism n-a mai intrat în sinaxarul Bisericii, pentru că toți Sfinții lui Dumnezeu sunt înăuntrul Bisericii Sale.

[5] Și ce ne spune acest lucru? Că granițele Bisericii sunt credința ei. Pentru că în Biserică intri prin credință și prin Sfintele Taine ale Botezului, Mirungerii și Euharistiei și rămâi în Biserică și te sfințești neîncetat, dacă te lași condus de Dumnezeu în toate cele ale tale. Și pentru că toate ale sfințeniei sunt în Biserica Lui, tocmai de aceea nu te poți sfinți în afara ei, pentru că Sfinții sunt expresia clară a vieții și a credinței Bisericii.

[6] Primii Sfinți ai Bisericii sunt și primii oameni creați de Dumnezeu. Sfinții Protopărinți Adam și Eva sunt primii Sfinți ai Bisericii și pe ei îi scoate Domnul Iisus Hristos din Iad, la Învierea Lui, dimpreună cu toți Sfinții Vechiului Testament. De aceea, fiind scoși cu toții din Iad de către Domnul, Biserica îi cinstește pe cei din vechime ca pe ai ei, pentru că ea este Israilul lui Dumnezeu.

[7] Sfinții Mucenici ai Bisericii au murit în chinuri groaznice. Și ei au fost martirizați, pentru că nu s-au opus prigonitorilor lor. Ei știau că oamenii nu pot omorî decât trupul lor, pentru că sufletul lor este viu veșnic. Și persecuția împotriva Bisericii a fost și este cea mai evidentă dintre toate, deși toată lumea privește la persecuția împotriva Bisericii ca la un spectacol și nu ca la un genocid. Dar în Împărăția lui Dumnezeu este o întreagă lume care a ajuns acolo ca urmare a genocidului împotriva creștinilor. Și acest genocid a fost și este unul pur religios, a fost și este o exterminare în masă a creștinilor.

[8] Cf.

[9] Ierarhii Bisericii care au murit martirizați sunt Sfinții Sfințiți Mucenici ai Bisericii. În secolul I al Bisericii, Sfântul Sfințit Mucenic Dionisios Areopagitul, marele Teolog al Bisericii, evanghelizează Gallia, dimpreună cu Sfinții săi ucenici Rusticos și Elefterios, și e martirizat la Paris. Teologia sa e normativă pentru Biserică, în ciuda detractorilor săi recenți. Pentru că de la el aflăm cum arăta Biserica în secolul I, cum se slujea, cum se credea, întreaga teologie îngerească fiind urmarea vederilor sale cele dumnezeiești.

[10] Nu împărtășesc poziția reticentă față de Sfinții din partea de apus ai Bisericii. Tocmai de aceea caut să traduc și să cunosc tot mai mult Viețile și teologia lor. Teologia Sfântului Ierarh Augustinus de Hippo, a Sfântului Hieronymus Mărturisitorul, a Sfântului Cuvios Beda trebuie traduse și comentate pe larg. Toată teologia Sfinților din Apus și din Răsărit trebuie tradusă și comentată punctual, pentru că toată reprezintă comoara de credință a Bisericii. Iar a minimaliza un Sfânt înseamnă a-L minimaliza pe Dumnezeu, Care l-a luminat în cele dumnezeiești.

[11] Îi iubesc într-un mod aparte pe Sfinții Teologi ai Bisericii, pentru că ei sunt luminarea mea în cele dumnezeiești, dar mă cuceresc toți Sfinții prin credința lor, prin ascultarea lor, prin curăția lor, prin jertfa lor neîncetată. Fiecare ne învață lucruri unice, pentru că fiecare este un unic. Și unicitatea personală e marele dar al lui Dumnezeu pentru umanitate, pentru că fiecare vine cu ceva special, cu ceva unic pentru toți. Dar unicitatea ta trebuie să o scoți în relief, să o scoți în relief în vocația ta, în chemarea ta de la Dumnezeu, pentru ca ea să fie un bun comun, un bun al întregii Biserici.

[12] It is here, for download: The Sight of God in the Theology of Saint Symeon the New Theologian (499 pages):

[13] Sfinții Cuvioși sunt oamenii ascezei, ai Mănăstirii, dar care ne-au ajutat pe toți de oriunde. Viața ascetică și mistică a Sfântului Simeon Noul Teolog mi-a fost un mare îndrumar pentru via mea și pentru teologia mea. În teza mea doctorală am vorbit despre vederea lui Dumnezeu la Sfântul Simeon, dar modul său de a scrie teologie m-a biruit în mod deplin, pentru că a scris teologie din mijlocul luminărilor și vederilor sale celor dumnezeiești. Și aceasta este, de fapt, adevărata teologie: care se scrie pe baza experiențelor mistice, a cunoașterii directe a vieții cu Dumnezeu.

[14] Sfinții Împărați sau Sfinții Militari au dus războaiele reale, grele, pe frontul de luptă, dar, în primul rând, au dus războiul interior, cu demonii și cu patimile, și au biruit. Dar războiul interior e adevăratul război al creștinilor. Când Sfinții erau persecutați și nu se împotriveau lor, ei se luptau cu războiul cel interior, cu cel duhovnicesc, împotriva demonilor și a patimilor lor. Și biruința lor e foarte importantă pentru noi, căci și noi ducem același război. Și dacă ei au biruit, putem și noi să biruim, cu ajutorul lor, pentru că ajutorul lor duhovnicesc este esențial în lupta noastră duhovnicească.

[15] Sfinții Mucenici Prunci sunt dovada cea mai vie a faptului că Dumnezeu iubește curăția omului. El, Cel care ne cere să ne curățim inimile pentru ca să Îl putem vedea duhovnicește, iubește toate eforturile noastre de a ne curăți pentru El. Și când ne cere să ne lepădăm de toate pentru El, Dumnezeu ne cere să ne lipim cu totul de El, pentru că mân- tuirea noastră este umplerea noastră de sfințenia Lui. Și sfințenia Lui este slava Lui cea necreată și veșnică, pentru care Sfântul Arhiepiscop Grigorios Palamas s-a luptat teologic, pentru ca să ne transmită realitatea Dumnezeului Celui Viu. Pentru că numai Dumnezeul Cel viu ne face vii pe noi și ne sfințește neîncetat.

[16] Și când avem perspectiva unirii noastre veșnice cu toți Sfinții lui Dumnezeu, atunci avem perspectiva diversității duhovnicești. Pentru că trebuie să unim în inima noastră iubirea pentru toți Sfinții Lui, cei atât de diverși în sfințenie și în cunoaștere teologică. Și dacă vrem să fim cu Sfinții, atunci vrem să fim cu toți oamenii, pentru că toți sunt chemați la sfințenia lui Dumnezeu. Și prin aceasta împlinim voia lui Dumnezeu, a Celui care voiește ca toți să se mântuie și să vină la cunoașterea Lui cea dumnezeiască. Iar efortul de voință al omului este prezentat acum ca determinant, pentru că Dumnezeu nu voiește să ne mântuie cu forța, ci mântuirea e conlucrarea noastră cu Dumnezeu în tot ceea ce facem.

[17] Așadar, iubiții mei, praznicul de astăzi ne învață că unitatea, comuniunea, sfințenia sunt valorile reale ale omului și ele ne duc în Împărăția lui Dumnezeu. Dezbinarea, egoismul, indiferența sunt maladiile omului și nu virtuți ale sale. Dacă nu suporți diversitatea personală a Bisericii, nu ești al Împărăției. Dar nu ești al Împărăției nici dacă nu suporți unitatea în Biserică. Pentru că unitatea duhovnicească și diversitatea personală sunt împreună în acela care Îl iubește pe Dumnezeu, dar îi iubește și pe oameni. Amin!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *