Minunata lume nouă [7]

„–  O, Doamne, Doamne, Doamne… își tot repeta în sinea lui Sălbaticul. În haosul acela de mâhnire și remușcări care-i umpleau mintea era singurul cuvânt articulat ce-i mai venea în minte.
–  Doamne! șopti el. Dumnezeule!”, p. 219.

„Personalul inferior de la Clinica Park Lane pentru Muribunzi era alcătuit dintr-o sută șaizeci și doi de Delta, împărțiți în două grupuri omogenizate de optzeci și patru de gemene cu părul roșu și, respectiv, șaptezeci și opt de gemeni dolicocefali bruneți. La ora șase, când își încheiau ziua de lucru, cele două grupuri se adunau în vestibulul spitalului și subadministratorul-adjunct le distribuia rația de soma”, p. 221.

John se gândește la acest „delir repetat al zilelor și nopților lui, coșmarul asemănării, ba chiar al identității unor roiuri imposibil de deosebit. Gemeni, gemeni… Ca niște larve viermuiseră peste tot, întinând taina morții Lindei”, p. 222.

Cei care nu suportă ordinea dumnezeiască a lucrurilor și nu respectă particularitățile oamenilor vor ca toți să fie identici. Tendința spre plafonare, spre aducere la conformitate din societatea noastră de azi face parte din aceeași dorință de a ucide în oameni conștiința individualității.

Lui John îi vin în minte, ca o ironie, cuvintele lui Shakespeare: „O, ce minune! Ce de făpturi alese […]. Ce frumoasă-i omenirea, minunată lume nouă”, ibidem. Și se vor tot repeta în mintea lui…

„Sălbaticul” John încearcă să-i oprească să mai ia „soma”, drogul care îi făcea să trăiască într-o stare de exaltare și să ignore realitatea. „Insultele ricoșau însă de pe carapacea groasă a prostiei lor”, p. 225.

Poliția care intervine are sprayuri care împrăștie vapori de „soma” și pistoale cu anestezic, p. 227.

John, Helmholtz și Bernard sunt arestați, 229. Mustafa Mond le explică modelul ordinii sociale: „Populația optimă […] are ca model aisbergul: opt părți din nouă sunt sub apă, numai a noua parte e la suprafață”, p. 237.

„adevărul e o amenințare, iar știința e un pericol public”, p. 241.

„Dacă v-ați îngădui să vă gândiți la Dumnezeu, nu v-ați lăsa degradați de viciile plăcute”, p. 251, spune John. „Dacă ați avea un Dumnezeu, ați avea un motiv de abnegație”, p. 252.

Mustafa Mond îi răspunde că „civilizația industrială nu este posibilă decât în absența abnegației”, ibidem.

John susține că „Dumnezeu este cauza a tot ce e nobil și frumos și eroic”, iar Mustafa Mond îi răspunde: „civilizația n-are câtuși de puțin nevoie de noblețe sau de eroism. Chestiile astea sunt doar simptome ale ineficacității politice”, ibidem.

Cei trei sunt trimiși în locuri izolate, ca pedeapsă. John vrea să trăiască în sihăstrie, dar e împins la sinucidere de mulțimea de oameni care invadează locul, agasându-l și extenuându-l cu prostia, nesimțirea și răutatea lor, p. 259-275.