Jurnalul unui jurnalist fără jurnal [8]
Ion D.[ esideriu] Sîrbu, Jurnalul unui jurnalist fără jurnal, ed. îngrijită, cronologie și note de Toma Velici, în colaborare cu Tudor Nedelcea, introd. de Eugen Simion, Ed. Academia Română și Fundația Națională pentru Știință și Artă, București, 2013, 1268 p.
*
Timpul văzut ca o mașină fără piese de rezervă, p. 220. În România comunistă: „Proștii sunt deștepți, lichelele sunt cinstite, ageamiii sunt cei mai pricepuți. Lumea bună e atee, dar ține la religie, sărbători, datini”, p. 222. Nu s-au schimbat prea multe…
În locul fricii de Dumnezeu „ni se engramează frica de milițian, frica de…organe”[le Statului], p. 222. Caricaturizarea istoriei se trăiește atunci când valorile sunt răsturnate, p. 223. „Mâncăm absurd și producem doar mizerie. Tot ce e real este și suprareal, și subreal; ceea ce ar fi rațional nu ne mai apare decât în vise, înjurături sau ascunse speranțe, obosite și muribunde”, p. 223.
Cum definește intelectualul: „Intelectualul: acest clown al puterii, acest histrion al tuturor utopiilor ideologice, acest inteligent ce se prostește cu numele, în nu- mele rațiunii și al științei”, p. 223.
Pentru autor, opera de artă trebuie să ajungă la public neapărat. Altfel este „un foetus [fetus] experimental, o simplă partitură neexecutată”, p. 224. Tatăl lui îi spunea: „Lucrul terminat este numai lucrul bine făcut”, p. 225. Cei orășenizați cu forța: „semiorășeni dezțărănizați”, p. 225.
Prostia planetară, p. 227. Bolile secolului, p. 227; „înlocuirea adevărului, nu cu o minciună (ceea ce ar fi totuși ceva), ci cu un simulacru de adevăr, cu o mască de vorbe, convenționale și pur formale”, p. 228. Furtul considerat ca înrădăcinare socială, p. 229.
Considera că cuvântul lehamite este „cel mai frumos cuvânt balcanic”, p. 230. De la Limpi sau despre transformarea sărăciei în mizerie: „Casele, blocurile, cartierele noastre noi nu sunt decât imense și plicticoase, urâte și monotone silozuri de singurătate și mizerie (consecințe ale atomizării proletare), cazărmi ale unei umanități ce trebuie să uite satul sărăciei, în schimbul mizeriei orășenești. Uită‑te la blocul nostru din centru: două sute de celule organizate în jurul a două pubele de gunoi fetid”, p. 231.
Dictatorul care naște dictatori mai mici în sfera lor de influență, p. 233; „a cunoaște răul nu înseamnă automat că știm și ce e binele. Care nu totdeauna e contrariul răului”, p. 234.
Mulțimea de diminutive pe care o folosim în limbajul ironic al străzii, p. 235; „limba a început să ne părăsească ca pe niște curve”, p. 236; era conștient că trăia o epocă de castrare sufletească, una în care se implanta în om frica, p. 236.
„Țăranul s‑a latronizat [s-a hoțărit], intelectualul e preacurvit, dăscălimea și clerul au ajuns simpli proletari‑cerșetori ai Cuvântului”, p. 237. „Oamenii, ca și popoarele, de altfel, nu sunt în stare să înțeleagă decât răul pe care ar fi ei înșiși capabili să‑l săvârșească”, p. 238.