Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [110] (partea a doua)
Traduceri patristice
vol. 7
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului
Aceasta este partea a doua din cartea a șaptea a aceluiași autor
2. Dacă iudeul obiectează față de ceea ce s-a spus, eu îi primesc obiecția, dar îl întreb la rândul meu: „Spune-mi motivul, deci, de ce Dumnezeiasca Scriptură nu a dublat numele Meșteșugarului decât după ce Dumnezeu L-a creat pe omul cel cu două firi, ca [să fie atât] material și imaterial, muritor și nemuritor, pământesc și ceresc?”.
Grigorios, cel dumnezeiesc în teologia sa, spune că Scriptura, prin fapte și cuvinte, descrie mai înainte cum Logosul/ Cuvântul, [care a fost] mai întâi Dumnezeu simplu, a devenit trup și S-a unit cu omul. Și de aceea Dumnezeu Cuvântul/ Logosul l-a creat pe om după chipul și asemănarea Sa[1] – și nu pe Îngeri.
Cu adevărat, toate au venit întru ființă prin El și pentru El[2] și astfel a arătat mai înainte întruparea Sa, felul în care a devenit compus [din două firi], îmbinarea Sa [cu firea umană]. Grăiesc despre cele două firi nedespărțite ale lui Hristos: firea nevăzută a dumnezeirii Sale și firea văzută a umanității Sale, care este inseparabilă de El.
În mod evident, orice făptură care este [deopotrivă] văzută și nevăzută este o iconizare/ preînchipuire a Lui.
Din această cauză, El a creat două ceruri[3]. Cel de deasupra este nevăzut și de nedescris/ inefabil; natura sa nu poate fi tradusă în cuvinte omenești. Este un chip și o iconizare a firii nevăzute și inexprimabile a dumnezeirii Sale.
Însă al doilea cer a fost înălțat de către El de pe pământ și așezat într-un mod foarte vizibil. El l-a numit tărie/ firmament[4], ca un chip al trupului Său neîntinat pe care îl va lua de pe pământ și pe care îl va înălța.
3. Între aceste două ceruri este apa vie. Aceasta este o icoană și un chip ale sufletului sfânt și dătător de viață al lui Hristos. Tot Grigorios Teologul a zis despre acest suflet că mijlocește între dumnezeire și tăria trupului[5]. De aceea, această apă este mai jos decât cerul de deasupra. Adică sufletul înțelegător și cugetător are o fire care este mai prejos decât Dumnezeu Cuvântul. Însă el [sufletul] este mai presus și mai cinstit decât firmamentul tare și văzut – și aici vorbesc despre trup.
Am vorbit despre acestea în altă parte. Dar tu trebuie să știi că atât cerul văzut cât și cerul nevăzut de deasupra apei au o existență care este nedespărțită și de neîmpărțit [inseparabilă și indivizibilă]. Astfel încât, persoana lui Hristos cea îmbinată [din două firi, dumnezeiască și omenească,] este alcătuită din două nevăzute [firea dumnezeiască și sufletul] și un trup văzut. Căci Dumnezeu Cuvântul și sufletul Său sunt nevăzute, dar trupul Său este văzut.
[1] Cf. Fac. 1, 26-27.
[2] Cf. In. 1, 3; Col. 1, 16.
[3] Cf. Fac. 1, 1; 1, 7.
[4] Cf. Fac. 1, 8.
[5] Cf. [Sfântul] Grigorios de Nazianz, Cuvântări 38, 13; 45, 9.