Sermon at the Transfiguration of the Lord [August 6, 2024]
My beloveds[1],
the real discussion is the one full of truth, full of sincerity. Because the brutal sincerity and the full truths, big, are what fulfill us. When you really talk you feel full, you feel good, you feel alive. Because that’s how the person in front of you feels, the one you’re talking to. And what does that mean? That the man is built of truth and that he needs truth to be alive. He doesn’t need lies, counterfeits, bad things, but the truth. Because the truth really fills you up, makes you alive[2].
34 years ago, I chose to stop lying to myself, but to heal myself from all kinds of demons’ lies. In december 1989 I had experienced God’s revelation in my life. When at Bucharest people were dying on the streets shouting Freedom! and praying, I received His enlightenment: that He is the One who fills them with divine enthusiasm. But until august 6, 1990, I searched for His Church. I knew who my God was, but I didn’t know what His Church was. And I found out what His Church was while I was in an adventist gathering. And there, in the midst of the adventists, I suddenly felt like a stranger, I felt that I did not belong to them, because the glory of God that was in me and that I had received from Baptism, told me that I am orthodox, that I belong to the Church of God, the one born at Pentecost, and not from a recent sect[3].
And then I experienced a great interior liberation! Because God, the One who had revealed Himself to me as the One who fills me with divine enthusiasm, also showed me His Church in a wonderful way. Because His Church is the one in which He continually pours out His glory. I too had His glory in me, received in infancy, from my sacramental Baptism, but until then I had not realized that I was His. And when I experienced this thing, I immediately went to the Church and started my ecclesial life[4].
It was a hot day, and I was the only child from the Church. I was 13 unfulfilled years. And I was made to read the 6 Psalms of Matins, then, towards the end of the Liturgy, to read the Cazania[5] of the day. And I read them with joy and with great attention. Because from good beginning I felt the presence of God in the Church and that I stand before Him. That I serve Him, the One who makes me alive, ghostually alive. And then I began the hard struggle with my passions[6].
Therefore, the Transfiguration of the Lord meant for me the beginning of my transfiguration. Because I then rejected the life at random and began to learn God’s will. To learn it from the books of the Church, to learn it ghostually, passing everything through myself, through my own experience. And I went through many terrible falls, but also through great forgivenesses and divine upliftments, to understand to respect everyone’s freedom. Because you can’t convince anyone by force and the forcing others doesn’t mean you love them, but that you minimize them[7].
For I wanted to change the world according to my own projections of the present and future. I thought that the life not must be lived only in my way. And I suffered a lot and painfully until I understood that I was serving my selfishness, because everyone must live the life that he wants. To choose is to assume a way of being. And if one chooses a certain way, he chooses that thing for eternity, because our choices have eternal consequences. And if he chooses evil, I cannot choose instead of him or force him to do the good, because the good is good only when it is done wholeheartedly[8].
Other children also came to the Church when they saw me and some of them are now Priests. Only that I was not brought to the Church by any man, but by God Himself, through His enlightenment, and I did not come to become a Priest, but to serve Him. Later I was called by the Lord in a wonderful way to the Priesthood, while I was at Master and then at Doctorate. Just therefore, I see the enormous difference between those brought by Him and those who come for various reasons. Because He calls His Servants wonderfully, He calls them hastily, because He has great things with them. And He causes them to increase amazingly much, because He goodwills into them[9].
In 1977, through an earthquake, God stopped my death. He saved me, because He wanted me. Through earthquake, He stopped the clandestine abortion that was supposed to kill me. And my whole life He has saved me from dozens of deaths, because I have a ministry of mine from Him. And when I united entirely with Him through His glory, then the great inner transfiguration of my soul and body began, because the man sanctifies himself consciously and by choosing God. And His choice is made every moment, because every moment we must be with Him, with the God of glory, with the God of our salvation[10].
The Divine Apostles saw the Lord from outside. They heard Him, they saw Him, but they were not overwhelmed by His divinity. Because He had not revealed His glory before them. But when He „transfigured Himself before them [ μετεμορφώθη ἔμπροσθεν αὐτῶν]” [Matt. 17, 2, BYZ], then they saw His humanity full of His divine and uncreated glory. Because they saw through His humanity the glory of His divinity[11].
But so stay the things and with people: you need them to reveal themselves, to talk about themselves, to talk about what only they know, in order for you to find out who they are. For one thing you see outside of man and another is the man in his heart. And only if he really tells you about himself, you find out who he is and what he has done in his life. And the Lord Iisus Hristos revealed Himself to His 3 Apostles so that they would really know who He is. Because people would never have been able to know who He is, if He had not revealed Himself to them[12].
And who is He, the God of our salvation? It is the living God, Who fills us with His eternal glory, so that we too may be filled with His light fully. And they understood then that He is not just a Prophet, He is not just a man, but He is the Mașiah [מָשִׁיחַ][13], i.e. the Son of God incarnate. Because the Holy Prophets had not spoken about a Hristos who is only a man, but about the Son of the Father, about the One who became incarnate for us and for our salvation. And He showed them who Hristos [Χριστός][14] really is, because He showed them His eternal glory. Because His glory is the glory of His divinity, which is common to the Father and the Son and the Holy Ghost[15].
Today’s jews are waiting for a Mașiah who is only man and an instauration of the Emperordom of heavens on earth[16]. A telluric, earthly perspective, because they are earthly people. But the Church of God knows that Hristos is the Son of God incarnate, because the Son Himself revealed Himself to His Holy Apostles on Mount Tabor. And here, on Tabor, they saw His glory, because „His face shone like the sun, and His garments became white as light [ἔλαμψεν τὸ πρόσωπον Αὐτοῦ ὡς ὁ ἥλιος, τὰ δὲ ἱμάτια Αὐτοῦ ἐγένοντο λευκὰ ἔλαμψεν τὸ φῶς” [Mat. 17, 2, BYZ]. And His humanity was filled with His eternal glory, because it suddenly gushed forth from His divinity. Because He wanted to reveal Himself to them[17].
And His revelation was willed, desired by Him, to help them in their faith, as ours is also willed. Because when we talk about our ghostual experiences, we talk to help people, to strengthen them in their faith, to show them that even today people live with God and He reveals Himself to them. But, at the same time, we talk to others about ourselves, about our privacy, about our life experience, because we know that this is the only way people know and love each other. And the real discussions are the ones from all the heart, the ones with personal truths, through which we come out in front of others as we are[18].
I speak to you as I am, because I want to enter your heart as I am. I am a creator of theater, of short stories, of novels. I am a very good orator. I can talk poetically for dozens of minutes. And with all that, I don’t play theater when I preach, I don’t take on another voice, a preacher’s voice, but always speak with my own voice. I detest the predicatorial phariseeism, the one that wants to catch people’s eyes with words, because I believe that only truths convince people. And the people who need the truths, the truths of their salvation, hate preachers of words, because they are looking for the experiences of holiness, they are looking for the true revelations of God in the life of the preacher[19].
How can you speak, however, about the sight of God, if you have never had a divine sight? How can you speak of His glory, if you do not have it in yourself? And how can you have His glory, if He does not reveal Himself to you? And when you speak honestly about yourself, you speak because you understand that the man in front of you is trustworthy. Much more God reveals Himself on the measure of our heart. Of our sincerity towards Him. Because He reveals Himself in proportion to our love for Him. He speaks to our love as we speak to His incomprehensible love for us[20].
And the ghostual love is a great exhaustion, because it is an inclusion of everything in our love. It’s a great exhaustion, but also an immense fulfillment. Because the real fulfillment of man is the life with God, is this deifying exhaustion. And you give because you get a lot from Him, and you get a lot from Him because you are always giving[21].
Therefore, my beloveds, today’s feast tells us explicitly that our God is triune, just as the feast of the Theophany of the Lord also told us. Because the Father speaks of the Son, and „the bright cloud [νεφέλη λενητὴ]” [Mat. 17, 5, BYZ] is the Holy Ghost. And the glory of the Trinity is the glory that flowed from the divinity of Hristos and poured out into His humanity and into those who saw it and into the whole creation. And we see His glory ecstatically, we see it in vision, because the physical eyes cannot see the divine ones[22].
All the same, we cannot understand the Mostpure Lady, His Saints and Angels, if we do not have His glory in us. Because our relationships with the members of the Emperordom of God are done by His glory, they are done by their sight in ecstatic fashion. And our prayer is not ghostual, if we do not feel His glory in us. Because His glory, continually conscioused in us, is His presence in us and our hearing by Him. Amin![23].
[1] Started at 19.37, in day of Friday, on 2 august 2024. Serene sky, 36 degrees, wind of 6 km/h.
[2] Reala discuție este cea plină de adevăr, plină de sinceritate. Pentru că sinceritatea brutală și adevărurile pline, mari, sunt cele care ne împlinesc. Când discuți cu adevărat te simți plin, te simți bine, te simți viu. Pentru că așa se simte și cel din fața ta, cel cu care tu vorbești. Și ce înseamnă asta? Că omul e zidit din adevăr și că are nevoie de adevăr pentru ca să fie viu. Nu are nevoie de minciuni, de contrafaceri, de rele, ci de adevăr. Pentru că adevărul te umple cu adevărat, te face viu.
[3] Acum 34 de ani am ales să nu mă mai mint, ci să mă vindec de minciunile de tot felul ale demonilor. În decembrie 1989 trăisem revelarea lui Dumnezeu în viața mea. Când la București oamenii mureau pe străzi stingând Libertate! și rugându-se, am primit luminarea Lui: că El e Cel care îi umple de entuziasm dumnezeiesc. Dar până în 6 august 1990 am căutat Biserica Lui. Știam cine e Dumnezeul meu, dar nu știam care e Biserica Lui. Și am aflat care e Biserica Lui în timp ce mă aflam într-o adunare adventistă. Și acolo, în mijlocul adventiștilor, eu m-am simțit străin deodată, am simțit că nu sunt de-al lor, pentru că slava lui Dumnezeu care se afla în mine și pe care o primisem de la Botez, mi-a spus că eu sunt ortodox, că eu fac parte din Biserica lui Dumnezeu, cea născută la Cincizecime, și nu dintr-o sectă recentă.
[4] Și atunci am trăit o mare eliberare interioară! Pentru că Dumnezeu, Cel ce mi Se revelase ca Cel ce mă umple de entuziasm dumnezeiesc, într-un mod minunat mi-a indicat și Biserica Lui. Pentru că Biserica Lui e aceea în care El revarsă în mod continuu slava Lui. Și eu aveam în mine slava Lui, primită în pruncie, de la Botezul meu sacramental, dar până atunci nu conștientizasem că sunt al Lui. Și când am trăit acest lucru, imediat m-am dus la Biserică și mi-am început viața mea eclesială.
[5] To be seen: https://en.wikipedia.org/wiki/Cazania_lui_Varlaam.
[6] Era o zi călduroasă și eu singurul copil din Biserică. Aveam 13 ani neîmpliniți. Și am fost pusă să citesc cei 6 Psalmi ai Utreniei, apoi, spre finalul Liturghiei, să citesc Cazania zilei. Și le-am citit cu bucurie și cu multă atenție. Pentru că am simțit de la bun început prezența lui Dumnezeu în Biserică și că eu stau înaintea Lui. Că eu Îi slujesc Lui, Celui care mă face pe mine viu, viu duhovnicește. Și am început atunci lupta grea cu patimile mele.
[7]De aceea, Transfigurarea Domnului a însemnat pentru mine începutul transfigurării mele. Pentru că eu am lepădat atunci viața la întâmplare și am început să învăț voia lui Dumnezeu. Să o învăț din cărțile Bisericii, să o învăț duhovnicește, trecând toate prin mine însumi, prin propria mea experiență. Și am trecut prin multe căderi cumplite, dar și prin mari iertări și înălțări dumnezeiești, pentru ca să înțeleg să respect libertatea tuturor. Pentru că nu poți să convingi pe nimeni cu forța și forțarea altora nu înseamnă că îi iubești, ci că îi minimalizezi.
[8] Căci eu doream să schimb lumea după propriile mele proiecții de prezent și viitor. Credeam că viața nu trebuie trăită decât în felul meu. Și am suferit mult și dureros până când am înțeles că slujeam egoismului meu, pentru că fiecare trebuie să își trăiască viața pe care el și-o dorește. A alege înseamnă a-ți asuma un mod de-a fi. Și dacă cineva alege într-un fel anume, el alege acel lucru pentru veșnicie, pentru că alegerile noastre au consecințe veșnice. Și dacă alege rău, eu nu pot să aleg în locul lui sau să îl forțez să facă binele, pentru că binele nu e bine decât atunci când se face din toată inima.
[9] Au venit și alți copii la Biserică, atunci când m-au văzut pe mine și unii dintre ei sunt acum Preoți. Numai că pe mine nu m-a adus la Biserică vreun om, ci Dumnezeu Însuși, prin luminarea Lui și n-am venit pentru ca să ajung Preot, ci pentru ca să Îi slujesc Lui. Mai târziu am fost chemat de Domnul în mod minunat la Preoție, pe când eu eram la Master și apoi la Doctorat. Tocmai de aceea, văd diferența enormă dintre cei aduși de El și cei veniți din diverse motive. Pentru că El Își cheamă Slujitorii Lui în mod minunat, îi cheamă în grabă, pentru că are lucruri mari cu ei. Și El îi face să sporească uluitor de mult, pentru că binevoiește întru ei.
[10] În 1977, printr-un cutremur, Dumnezeu a oprit moartea mea. M-a mântuit, pentru că m-a dorit. Prin cutremur, El a oprit avortul clandestin care trebuia să mă omoare. Și toată viața mea El m-a scăpat de la zeci de morți, pentru că am o slujire a mea de la El. Și când m-am unit cu totul cu El prin slava Lui, atunci a început marea transfigurare interioară a sufletului și a trupului meu, pentru că omul se sfințește în mod conștient și alegându-L pe Dumnezeu. Iar alegerea Lui se face pe fiecare clipă, pentru că în fiecare clipă trebuie să fim cu El, cu Dumnezeul slavei, cu Dumnezeu mântuirii noastre.
[11] Dumnezeieștii Apostoli Îl vedeau din afară pe Domnul. Îl auzeau, Îl vedeau, dar nu erau copleșiți de dumnezeirea Lui. Pentru că El nu Își revelase înaintea lor slava Sa. Dar când El „S-a transfigurat înaintea lor [μετεμορφώθη ἔμπροσθεν αὐτῶν]” [Mt. 17, 2, BYZ], atunci ei au văzut umanitatea Lui plină de slava Lui cea dumnezeiască și necreată. Pentru că au văzut prin umanitatea Lui slava dumnezeirii Sale.
[12] Dar așa stau lucrurile și cu oamenii: e nevoie ca ei să se reveleze pe ei înșiși, să vorbească despre ei, să vorbească despre ceea ce doar ei știu, pentru ca să afli cine sunt. Căci una vezi din afara omului și altul e omul în inima lui. Și numai dacă el îți vorbește despre sine cu adevărat, tu afli cine este el și ce a făcut în viața lui. Și Domnul Iisus Hristos S-a revelat pe Sine înaintea celor 3 Apostoli ai Săi pentru ca ei să știe cu adevărat cine este El. Pentru că oamenii n-ar fi putut să afle niciodată cine este El, dacă El nu S-ar fi revelat înaintea lor.
[13] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Messiah.
[14] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Christ_(title).
[15] Și cine este El, Dumnezeul mântuirii noastre? E Dumnezeul Cel viu, Cel care ne umple pe noi de slava Sa cea veșnică, pentru ca și noi să ne umplem de lumina Lui în mod deplin. Și ei au înțeles atunci că nu e doar un Profet, nu e doar un om, ci e Mașiah [מָשִׁיחַ], adică Fiul lui Dumnezeu întrupat. Pentru că Sfinții Profeți nu vorbiseră despre un Hristos care e doar om, ci despre Fiul Tatălui, despre Cel care S-a întrupat pentru noi și pentru mântuirea noastră. Și El le-a arătat cine este Hristos cu adevărat, pentru că le-a arătat slava Lui cea veșnică. Pentru că slava Lui este slava dumnezeirii Sale, care e comună Tatălui și Fiului și Duhului Sfânt.
[16] Cf. https://www.dvartora.ro/de-ce-nu-il-recunosc-evreii-pe-isus-ca-mesia/.
[17] Evreii de azi așteaptă un Mașiah care e doar om și o instaurare a Împărăției cerurilor pe pământ. O perspectivă telurică, pământească, pentru că sunt oameni pământești. Însă Biserica lui Dumnezeu știe că Hristos este Fiul lui Dumnezeu întrupat, pentru că Însuși Fiul S-a revelat pe Sine Sfinților Lui Apostoli pe Muntele Taborului. Și aici, pe Tabor, ei au văzut slava Lui, pentru că „a strălucit fața Sa ca soarele, iar veșmintele Sale s-au făcut albe ca lumina [ἔλαμψεν τὸ πρόσωπον Αὐτοῦ ὡς ὁ ἥλιος, τὰ δὲ ἱμάτια Αὐτοῦ ἐγένοντο λευκὰ ὡς τὸ φῶς]” [Mat. 17, 2, BYZ]. Și umanitatea Lui s-a umplut de slava Sa cea veșnică, pentru că a țâșnit deodată din dumnezeirea Lui. Pentru că El a vrut să Se reveleze pe Sine lor.
[18] Și revelarea Lui a fost voită, dorită de El, pentru ca să îi ajute pe ei în credința lor, după cum și a noastră e voită. Căci atunci când vorbim despre experiențele noastre duhovnicești, noi vorbim pentru ca să îi ajutăm pe oameni, pentru ca să îi întărim în credința lor, pentru a le arăta că și azi oamenii trăiesc cu Dumnezeu și El li Se revelează lor. Dar, totodată, vorbim cu alții despre noi, despre intimitatea noastră, despre experiența noastră de viață, pentru că știm că numai astfel oamenii se cunosc și se iubesc unii pe alții. Iar discuțiile reale sunt cele din toată inima, cele cu adevăruri personale, prin care ieșim în fața altora așa cum suntem.
[19] Vorbesc cu dumneavoastră așa cum sunt, pentru că vreau să intru în inima dumneavoastră așa cum sunt. Sunt un creator de teatru, de nuvele, de romane. Sunt un foarte bun orator. Pot vorbi poetic zeci de minute. Și cu toate astea nu joc teatru când predic, nu îmi iau un alt glas, un glas de predicator, ci vorbesc cu vocea mea oricând. Detest fariseismul predicatorial, cel care vrea să ia ochii oamenilor cu vorbe, pentru că eu cred că numai adevărurile conving oamenii. Și oamenii care au nevoie de adevăruri, de adevărurile mântuirii lor, detestă predicatorii de vorbe, pentru că ei caută experiențele sfințeniei, caută adevăratele revelări ale lui Dumnezeu în viața celui care predică.
[20] Cum să vorbești, însă, despre vederea lui Dumnezeu, dacă n-ai avut niciodată o vedere dumnezeiască? Cum să vorbești despre slava Lui, dacă nu o ai în tine? Și cum poți avea slava Lui, dacă El nu ți Se revelează ție? Și când vorbești cinstit despre tine, vorbești pentru că înțelegi că omul din fața ta e de încredere. Cu mult mai mult Dumnezeu ni Se revelează nouă pe măsura inimii noastre. A sincerității noastre față de El. Pentru că El Se revelează pe Sine pe măsura iubirii noastre pentru El. El vorbește iubirii noastre, după cum și noi vorbim incomprehensibilei Lui iubiri față de noi.
[21] Și iubirea duhovnicească e o mare epuizare, pentru că e o cuprindere a tuturor în iubirea noastră. E o mare epuizare, dar și o imensă împlinire. Pentru că reala împlinire a omului e viața cu Dumnezeu, e această epuizare îndumnezeitoare. Și te dărui pentru că primești mult de la El, și primești mult de la El pentru că ești mereu dăruitor.
[22] Așadar, iubiții mei, praznicul de azi ne spune în mod explicit că Dumnezeul nostru e treimic, așa cum ne-a spus și praznicul Teofaniei Domnului. Pentru că Tatăl vorbește despre Fiul, iar „norul luminos [νεφέλη φωτεινὴ] [Mt. 17, 5, BYZ] este Duhul Sfânt. Și slava Treimii e slava care a izvorât din dumnezeirea lui Hristos și s-a revărsat în umanitatea Lui și în cei care au văzut-o și în întreaga creație. Și slava Lui o vedem extatic, o vedem în vedenie, pentru că ochii trupești nu pot vedea pe cele dumnezeiești.
[23] Tot la fel, nu putem înțelege pe Preacurata Stăpână, pe Sfinții și pe Îngerii Lui, dacă nu avem în noi slava Lui. Pentru că relațiile noastre cu membrii Împărăției lui Dumnezeu se fac prin slava Lui, se fac prin vederea lor în mod extatic. Și rugăciunea noastră nu e duhovnicească, dacă nu simțim în noi slava Lui. Pentru că slava Lui, conștientizată continuu în noi, e prezența Lui în noi și auzirea noastră de către El. Amin!