Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [113] (partea a doua)

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului
Aceasta este partea a doua din cartea a șaptea a aceluiași autor

II. 1. Mi-aș dori ca însuși Moisis, autorul acestei cărți, să fie acum prezent aici, în trup. L-aș întreba de ce s-a petrecut o astfel de dublare a numelui lui Dumnezeu. Nu a fost oare tocmai pentru ca el să poată să scuipe în față adunarea nerușinată a iudeilor? Căci cine nu este uimit, spune-mi, [de faptul] că, după împlinirea întregii creații celei de șase zile, Moisis, când a ajuns să-și facă recapitularea [creării] omului, a introdus dublarea – [și] cu adevărat, compunerea – numelui lui Dumnezeu? De aceea, [este clar că] a dat un semn al iconomiei întrupării lui Hristos[1]: că El va veni să adune în Sine și să reînnoiască toate[2]; că El va veni să facă o nouă creație[3], un om nou[4], un cer nou, un pământ nou[5], animale noi, păsări noi și fructe noi, un Paradis proaspăt, râuri tinere, o lume nou și un om reînnoit[6]. Aceasta este ceea ce Pavlos, întru cunoașterea sa înțeleaptă, a zis: „Astfel, dacă [este] ceva în Hristos [este] creație nouă, cele vechi a[u] trecut, iată, s-au făcut noi toate”[7].

2. Aceasta este ceva vrednic de admirația noastră deplină. În timpul întregii creații celei de șase zile, Dumnezeiasca Scriptură L-a numit pe El cu un nume simplu, necompus[8]. Ea L-a făcut pe Creator și povestirea creației [a apărea drept] ceva simplu și necomplicat. Dar atunci când dublează numele Meșteșugarului, ea dublează imediat, prin intermediul recapitulării, și lucrurile care au fost meșteșugite[9]. Și face adăugiri care nu sunt nesemnificative. Așadar, ne învață pe noi cu claritate despre taina noii creații în Hristos și despre taina Bisericii[10].

Nu numai că le înmulțește pe cele secunde mai mult decât pe primele, dar arată și că deosebirea celei de-a doua creații este ceva măreț și neasemănat.

În descrierea primă a creației a zis că iarba și pomii roditori au răsărit din pământ[11]. În recapitularea ulterioară, apare Paradisul desfătării[12], fiecare pom frumos la vedere și bun la mâncare, pomul vieții[13] și frunzișul nemuritor[14].

Prima udare a uscatului a curs peste întreaga față a pământului dintr-un singur izvor[15]. A doua udare a venit prin patru râuri și a adăpat lumea locuită pentru a produce roade[16].

Între ființele vii dintâi, pământul nu a dat la iveală păsări[17]. Dar în ce privește ființele vii de pe urmă, atât animalele, cât și păsările au fost ivite din pământ[18].

Nu în prima relatare a creării omului, ci în cea de-a doua se vorbește despre suflarea lui Dumnezeu, care dă viață și aduce mântuire[19].

În prima creație a zis: „parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut pe ei”[20]. În a doua facere a omului, cea care duce [înțelegerea] la Hristos, nu zice parte bărbătească și parte femeiască. Căci parte bărbătească și parte femeiască nu există în Iisus Hristos[21]. Hristos este unul[22]. Iar persoana Sa singură și nedespărțită există ca una.

Prima mâncare pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Adam era potrivită pentru animale și era împărtășită cu dobitoacele necuvântătoare și fiarele sălbatice[23]. A doua mâncare este rațională și străină oricărei firi lipsite de rațiune[24].

Dumnezeu nu a chemat primele ființe vii și dobitoace. Dar le-a adus pe cele din urmă la om și le-a dat lor nume[25].

---

[1] Cf. Ef. 1, 10.

[2] Cf. II Cor. 4, 16; Ef. 1, 10; Col. 3, 10.

[3] Cf. II Cor. 5, 17; Gal. 6, 15.

[4] Cf. Ef. 2, 15; 4, 24.

[5] Cf. Is. 65, 17; 66, 22; II Petr. 3, 13; Apoc. 21, 1.

[6] Cf. Col. 3, 10.

[7] II Cor. 5, 17.

[8] Cf. Fac. 1, 1 – 2, 3.

[9] Cf. Fac. 2, 4 – 3, 2.

[10] Cf. II Cor. 5, 17; Ef. 5, 32.

[11] Cf. Fac. 1, 11.

[12] Cf. Fac. 2, 15 (Veronensis); 3, 23-24.

[13] Cf. Fac. 2, 9; 3, 22.

[14] Cf. Fac. 3, 7.

[15] Cf. Fac. 2, 6.

[16] Cf. Fac. 2, 10-14.

[17] Cf. Fac. 1: 20, 24.

[18] Cf. Fac. 2, 19.

[19] Cf. Fac. 2, 7.

[20] Fac. 1, 27.

[21] Cf. Gal. 3, 28.

[22] Cf. Rom. 5, 17.

[23] Cf. Fac. 1, 29-30.

[24] Cf. Fac. 2, 16-17.

[25] Cf. Fac. 2, 19-20.