Zi: 10 august 2024

My beloveds[1],

our need for healing is immense. We cannot live without healing, without our relief from sins and diseases. For if we have a disease in the body or if we have a sin on the soul, we cannot rest until we are healed of them. And our healing is from God. He heals us, and His healing is a great rest of ours. And God works directly, but also through doctors and medicines. He works our healing in many ways, but He gives us the full feeling that it is His gift in our lives. That He is our health[2].

Two blind men [δύο τυφλοί] followed the Lord and cried out, saying: „Have mercy on us, son of David [Ἐλέησον ἡμᾶς, υἱὲ Δαυίδ]!” [Mat. 9, 27, BYZ]. The disease makes you lonely, takes you away from people. But when you fraternize in illness with someone else, then you cry out to God with him, because you both need His mercy. And the two cried out to Him as the Mașiah [מָשִׁיחַ], as the son of David, they cried out with faith. And the faith cries out to God because it cannot come to terms with the illness. Because the sickness is the result of sins, while faith needs the healing of sins and diseases in order to rejoice[3].

They were two blind men, because both our soul and our body are blind. And the soul must be put in accord with our body at prayer and in all ascesis, in order to seek God’s healing. And when He heals, God heals both our body and our soul, He heals us completely, because the salvation belongs to the whole person. And man’s salvation is best seen in the Holy Relics, where every particle of the Saint’s body is ghostualized[4].

The minimalization of the body exhausts you, and the minimalization of the soul animalizes you. When you consider that your body can carry anything, any excess, you understand that it’s not like that, because it gives in at some point, and if you don’t take into account your soul, if you think you don’t have a soul, you end up living a passionate, an animalic life, because you renounce at the spiritual life, at the life with God. For our body must be deified and not filled with passions. Our body must become the church of God, in which God rests, because He rests in our soul and in our body[5].

The Lord „entered into the house [ἐλθόντι εἰς τὴν οἰκίαν]” [Mat. 9, 28, BYZ], entered into His Church. However blind you are, you must enter into the Church. Because you must know God’s theology. You must know who He is. Because the blind knew that He is Mașiah. And the Lord asked them: „Do you think that I can do this [Πιστεύετε ὅτι δύναμαι τοῦτο ποιῆσαι]?” [Mat. 9, 28, BYZ], and they answered Him affirmatively: „Yes, Lord [Ναί, Κύριε]!” [Ibidem]. They did not hesitate, they did not doubt, because they answered as to God. And the Lord healed them after their faith [Mat. 9, 29, BYZ], according to their faith[6].

And the healing is expressed by Saint Mateos in these terms: „And their eyes were opened [Καὶ ἀνεῴχθησαν αὐτῶν οἱ ὀφθαλμοί]” [Mat. 9, 30, BYZ]. God opened their eyes, because He gave them to see. He gave them power to see with their eyes, because they already saw by faith. And the sight with the soul, by faith, is the true sight of man. Because the one who sees God, he really sees[7].

The Blessed Father Teofil Părăian[8] did not see with his eyes, but he saw with his soul! The sermons and his conferences were full of his voice, of his desire to teach, of his joy. He gave a conference once at the Patriarchate, in Bucharest, and the hall was full. I couldn’t get in, but I heard the conference outside. Because his voice was full of life. And his example shows us that you can find the Church, despite the fact that you are blind, but for this you must see with the eyes of the heart. To see ghostually. Because if you have eyes, but no faith, you can walk past the Church dozens of times and not even see it[9].

For me, the images of western churches turned into bars are horrible. And I would never enter such a location, because I would not enter into a school or library converted into bars either. Because these are places that destroy the idea of ​​Church, of School and of Library. If you need a restaurant, you make a restaurant from head to tail. But turning a church, be it heterodox, into a restaurant is a satanic act, because you are mocking the places where people have served God[10].

In Bucharest, I live in a block that was built on the site where a Church was demolished[11]. The communists demolished the Church, they also built the block, and when democracy started in Romania, the block was put into use. And in a providential mode I live there, where I feel the grace of the demolished Church and where I serve God, because people want one thing and God wants another with us. And for me and my wife, the Church of the Monastery is alive, it is in our house, because God’s grace lives in us and in this place, which people thought they were desecrating. And Saint Pious Paraschevi from Iași, the protector of the demolished Church, together with Saint Hierarch Nicholas of Myron of Lycia [Μύρων τῆς Λυκίας][12], the protector of the current Parish, are with us and help us unceasingly, because no one can stop the work of God’s Saints in our life[13].

The blind saw and „they preached Him in all that land [διεφήμισαν αὐτὸν ἐν ὅλῃ τῇ γῇ ἐκείνῃ]” [Mat. 9, 31, BYZ]. They did not keep the sight of faith for themselves, but gave it to others. For the faith is the sight of all, and it must be given to all. But the mute was demonized [δαιμονιζόμενον][Mt. 9, 32, BYZ]. He could not speak because a demon was stopping him from speaking. It was inside him and it was stopping him from talking. But when the Lord cast the demon out of him, the mute spoke [Mat. 9, 33, BYZ]. And the man began to speak, because he began to praise God[14].

And what do we find out from these miracles? That God does not like the blind or the mute. That He doesn’t like people who are silent like demons and pretend not to see what they must do. When you are sinfully silent, then you are not giving anything to others. When you don’t have eyes for others, you don’t have eyes for yourself. Because you ignore yourself too. And God wants us to see and enjoy what we see, to speak and ghostually enjoy the conversations between us. For real knowledge comes from real confession. And when you speak honestly about yourself, then you give a real image of your life[15].

Don’t stop your words in you, if you feel like speaking strongly about them! My beloveds, do not overlook the real problems of the world! The problems of the world are for us, they are left in our care, so that through them we can help in a fundamental way. God lets us see the hunger, thirst, emptiness, loneliness of others, in order to make them our own. In order to help them in a real mode. And the dressing them in our garment and prayer is a dressing that fulfills us eternally. Amin![16].

---

[1] Started at 16.07, in day of sunday, on august 4, 2024. Sun, 31 degrees, wind of 11 km/h.

[2] nevoia noastră de vindecare este imensă. Nu putem trăi fără vindecare, fără ușurarea noastră de păcate și de boli. Căci dacă avem o boală în trup sau dacă avem un păcat pe suflet, nu putem să ne odihnim până ce nu ne vindecăm de ele. Și vindecarea noastră e de la Dumnezeu. El ne vindecă și vindecarea Lui e o mare odihnire a noastră. Și Dumnezeu lucrează direct, dar și prin medici și medicamente. El lucrează vindecarea noastră în multe feluri, dar ne dă să simțim din plin că e darul Lui în viața noastră. Că El e sănătatea noastră.

[3] Doi orbi [δύο τυφλοί] Îl urmau pe Domnul și strigau, zicându-I: „Miluiește-ne pe noi, fiule al lui David [Ἐλέησον ἡμᾶς, υἱὲ Δαυίδ]!” [Mt. 9, 27, BYZ]. Boala te însingurează, te îndepărtează de oameni. Dar când te înfrățești în boală cu altcineva, atunci strigi împreună cu el la Dumnezeu, pentru că amândoi aveți nevoie de mila Lui. Și cei doi au strigat la El ca la Mașiah, ca la fiul lui David, au strigat cu credință. Și credința strigă către Dumnezeu pentru că nu se poate împăca cu boala. Pentru că boala e urmarea păcatelor, pe când credința are nevoie de vindecarea de păcate și de boli pentru ca să se bucure.

[4] Erau doi orbi, pentru că atât sufletul, cât și trupul nostru, sunt orbi. Și sufletul trebuie să se pună în acord cu trupul nostru la rugăciune și în toată asceza, pentru ca să caute vindecarea lui Dumnezeu. Și când vindecă, Dumnezeu vindecă și trupul, cât și sufletul nostru, ne vindecă integral, pentru că mântuirea e a întregului om. Și mântuirea omului se vede cel mai bine în Sfintele Moaște, unde fiecare părticică a trupului Sfântului e înduhovnicită.

[5] Minimalizarea trupului te extenuează, iar minimalizarea sufletului te animalizează. Când consideri că trupul tău poate duce orice, orice exces, înțelegi că nu e așa, pentru că cedează la un moment dat, iar dacă nu îți bagi în seamă sufletul, dacă crezi că nu ai suflet, ajungi să ai o viață pătimașă, animalică, pentru că renunți la viața duhovnicească, la viața cu Dumnezeu. Căci trupul nostru trebuie îndumnezeit și nu umplut de patimi. Trupul nostru trebuie să devină biserica lui Dumnezeu, în care Dumnezeu Se odinește, pentru că Se odihnește în sufletul și în trupul nostru.

[6] Domnul „a intrat întru casă [ἐλθόντι εἰς τὴν οἰκίαν]” [Mt. 9, 28, BYZ], a intrat întru Biserica Sa. Oricât de orb ai fi, tu trebuie să intri întru Biserică. Pentru că trebuie să cunoști teologia lui Dumnezeu. Trebuie să cunoști cine este El. Pentru că orbii cunoșteau că El e Mașiah. Și Domnul i-a întrebat: „Credeți că pot să fac aceasta [Πιστεύετε ὅτι δύναμαι τοῦτο ποιῆσαι]?” [Mt. 9, 28, BYZ], și ei i-au răspuns afirmativ: „Da, Doamne [Ναί, Κύριε]!” [Ibidem]. Nu au ezitat, nu s-au îndoit, pentru că I-au răspuns ca lui Dumnezeu. Și Domnul i-a vindecat după credința lor [Mt. 9, 29, BYZ], potrivit cu credința lor.

[7] Și vindecarea este exprimată de Sfântul Mateos în acești termeni: „Și le-au fost deschiși ochii lor [Καὶ ἀνεῴχθησαν αὐτῶν οἱ ὀφθαλμοί]” [Mat. 9, 30, BYZ]. Dumnezeu le-a deschis ochii, pentru că El le-a dat să vadă. Le-a dat putere să vadă cu ochii, pentru că ei vedeau deja prin credință. Și vederea cu sufletul, prin credință, e adevărata vedere a omului. Pentru că cel ce Îl vede pe Dumnezeu, acela vede cu adevărat.

[8] Some information about him: https://ro.wikipedia.org/wiki/Teofil_Părăian.

[9] Fericitul Părinte Teofil Părăian nu vedea cu ochii, dar vedea cu sufletul! Predicile și conferințele sale erau pline de glasul său, de dorința sa de a povățui, de bucuria sa. A conferențiat o dată la Patriarhie, la București, și sala a fost plină. N-am putut să intru, dar am auzit conferința de afară. Pentru că glasul său era plin de viață. Și exemplul său ne arată că poți găsi Biserica, în ciuda faptului că ești orb, dar pentru asta trebuie să vezi cu ochii inimii. Să vezi duhovnicește. Căci dacă ai ochi, dar n-ai credință, poți să treci de zeci de ori pe lângă Biserică și nici n-o vezi.

[10] Pentru mine sunt oribile imaginile cu bisericile occidentului transformate în baruri. Și nu aș intra niciodată într-o astfel de locație, pentru că n-aș intra nici într-o școală sau bibliotecă transformate în baruri. Pentru că acestea sunt locuri care distrug ideea de Biserică, de Școală și de Bibliotecă. Dacă ai nevoie de restaurant, faci un restaurant de la cap la coadă. Dar transformarea unei biserici, fie ea eterodoxă, într-un restaurant, e un act satanic, pentru că îți bați joc de locurile în care oamenii I-au slujit lui Dumnezeu.

[11] To be seen: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mănăstirea_Sfânta_Vineri_din_București.

[12] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1370/sxsaintinfo.aspx.

[13] La București, eu locuiesc într-un bloc care a fost construit pe locul unde a fost demolată o Biserică. Comuniștii au demolat Biserica, tot ei au construit blocul, iar când a început democrația în România, blocul a fost dat în folosință. Și în mod providențial eu locuiesc acolo, unde simt harul Bisericii demolate și unde Îi slujesc lui Dumnezeu, pentru că una vor oamenii și alta vrea Dumnezeu cu noi. Și pentru mine și soția mea Biserica Mănăstirii e vie, e în casa noastră, pentru că harul lui Dumnezeu locuiește în noi și în locul acesta, pe care oamenii au crezut că îl desacralizează. Iar Sfânta Cuvioasă Paraschevi de la Iași, ocrotitoarea Bisericii demolate, dimpreună cu Sfântul Ierarh Nicolaos al Mirelor Lichiei, ocrotitorul Parohiei actuale, sunt cu noi și ne ajută neîncetat, pentru că nimeni nu poate opri lucrarea Sfinților lui Dumnezeu în viața noastră.

[14] Orbii au văzut și „L-au vestit pe El în tot pământul acela [διεφήμισαν Αὐτὸν ἐν ὅλῃ τῇ γῇ ἐκείνῃ]” [Mt. 9, 31, BYZ]. Ei nu au păstrat vederea credinței numai pentru ei, ci le-a dăruit-o și altora. Căci credința e vederea tuturor și ea trebuie dăruită tuturor. Însă mutul era demonizat [δαιμονιζόμενον] [Mt. 9, 32, BYZ]. El nu putea să vorbească, pentru că un demon îl oprea să vorbească. Era în el și îl oprea să vorbească. Dar când Domnul a scos demonul din el, mutul a vorbit [Mt. 9, 33, BYZ]. Și omul a început să vorbească, pentru că a început să Îl laude pe Dumnezeu.

[15] Și ce aflăm din minunile acestea? Că lui Dumnezeu nu îi plac orbii și nici muții. Că nu îi plac cei care tac ca demonii și se fac că nu văd ce trebuie să facă. Când taci în mod păcătos, atunci nu dărui nimic altora. Când nu ai ochi pentru alții, nu ai nici pentru tine. Pentru că te ignori și pe tine. Iar Dumnezeu voiește ca noi să vedem și să ne bucurăm de ceea ce vedem, să vorbim și să ne bucurăm duhovnicește de vorbirile dintre noi. Căci reala cunoaștere vine din reala confesiune. Și când vorbești cinstit despre tine, atunci dai o reală imagine a vieții tale.

[16] Nu vă opriți cuvintele în dumneavoastră, dacă simțiți să vorbiți cu putere despre ele! Iubiții mei, nu treceți cu vederea realele probleme ale lumii! Problemele lumii sunt pentru noi, sunt lăsate în grija noastră, pentru ca prin ele să ajutăm în mod fundamental. Dumnezeu ne lasă să vedem foamea, setea, golătatea, singurătatea altora, pentru ca să ni le facem ale noastre. Pentru ca să îi ajutăm în mod real. Și îmbrăcarea lor în haina și în rugăciunea noastră e o îmbrăcare ce ne împlinește veșnic. Amin!