Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [117] (partea a doua)
Traduceri patristice
vol. 7
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului
Aceasta este partea a doua din cartea a șaptea a aceluiași autor
IV. 1. Dar să ne întoarcem la pasajele pe care le analizăm. „Aceasta [este] cartea nașterii cerului și a pământului, când [ele] a[u] fost făcut[e], [în] care zi a făcut Dumnezeu cerul și pământul”[1]. Apoi așteaptă puțin și îl vei auzi pe același povestitor, Moisis, zicând – mai degrabă pe Duhul Sfânt care îi grăia lui: „Aceasta [este] cartea nașterii omului, [întru] care zi l-a făcut Dumnezeu pe Adam. După chipul lui Dumnezeu l-a făcut pe el, [parte] bărbătească și [parte] femeiască i-a făcut pe ei și i-a binecuvântat pe ei”[2].
Care este diferența între aceste două titluri: cartea cerului și a pământului și cealaltă carte? În cele ce urmează, vom explica deosebirile dintre ele.
Dar mai întâi: cred că este întru totul necesar ca să cugetăm toate în această carte cu următoarele două argumente în minte: cerul arată un chip al lui Hristos, iar pământul arată un chip al Bisericii[3]. Și e nevoie să raportăm la acestea, pe rând, întreaga creație cea de șase zile: apele și abisul[4], lumina[5], buruiana de iarbă și pomii[6], tăria/ firmamentul[7], luminătorii[8], animalele și păsările[9], udarea[10], plantele[11], râurile[12] și toate celelalte. Căci astfel s-a împlinit zisa: toate prin Hristos și întru Hristos s-au făcut[13].
2. Trebuie să luăm aminte cu grijă că, din clipa în care omul a venit întru ființă, după chip[14] – vorbesc despre chip, Adam, preînchipuirea lui Hristos –, Dumnezeu nu a mai creat nimic prin poruncă. El nu a mai poruncit: Să fie aceasta sau aceasta[15]. Ci El, Dumnezeiescul și autonomul Făcător [αὐτουργικῶς καὶ θεουργικῶς], a făcut a doua creație prin El însuși. Și în recapitularea lucrurilor, conform celei de-a doua conceperi, Dumnezeiasca Scriptură, cu putere, adevărat și fără nicio îndoială, ne profețește nouă venirea Sa din cer și prezența pe pământ a lui Dumnezeu Cuvântul.
Scriptura ne învață pe noi că Dumnezeul dumnezeilor se va arăta[16] printre noi pe pământ[17]; și prin mâna și cu puterea Sa, El însuși va face o nouă creație[18]: un cer nou, un pământ nou[19] și un om nou din pământ – om nu din sămânță, și pământ nu din sămânță[20]. Și El va fi îndoit, compus, o dualitate: adică El va fi și Dumnezeu și om.
Dumnezeiasca Scriptură mai înainte ne arată nouă semne ale Lui. Ea dublează istorisirea despre pregătirea creației omului. Și astfel, însăși Dumnezeiasca Scriptură începe și așază temeliile Bisericii lui Hristos, când zice în mod profetic: „Aceasta [este] cartea nașterii cerului și a pământului, când [ele] a[u] fost făcut[e], [în] care zi a făcut Dumnezeu cerul și pământul și toată verdeața câmpului mai înainte [ca] să răsară. Căci nu a plouat Domnul Dumnezeu pe pământ și omul nu era [pentru] a lucra pământul, dar izvorul urca din pământ și adăpa toată fața pământului. Și l-a zidit Domnul Dumnezeu pe om din țărâna pământului și a suflat întru fața sa suflare de viață, și s-a făcut omul întru suflet viu”[21].
În aceste cuvinte de aici sunt multe care nu sunt clare. Întregul fragment de aici este adâncit în întuneric[ul tainei]. Este greu de priceput nu numai înțelesul duhovnicesc, dar și însăși povestirea. De aceea, dacă binevoiești, haide mai întâi să întărim și să luminăm înțelesul literal. Și, după aceea, să ducem cercetarea către înțelegerea duhovnicească, care este ascunsă înăuntru.
[1] Fac. 2, 4.
[2] Fac. 5, 1-2.
[3] Cf. Fac. 1, 1.
[4] Cf. Fac. 1, 2.
[5] Cf. Fac. 1, 3.
[6] Cf. Fac. 1: 12, 29-30.
[7] Cf. Fac. 1, 6.
[8] Cf. Fac. 1, 14.
[9] Cf. Fac. 1, 20.
[10] Cf. Fac. 2, 6-10.
[11] Cf. Fac. 2, 8.
[12] Cf. Fac. 2: 10, 13, 14.
[13] Col. 1, 16; cf. In. 1, 3.
[14] Cf. Fac. 1, 26-27.
[15] Cf. Fac. 1: 3, 6, 14.
[16] Ps. 83, 8.
[17] Bar. 3, 38.
[18] Cf. II Cor. 5, 17; Gal. 6, 15.
[19] Cf. Is. 65, 17; 66, 22; Apoc. 21, 1.
[20] Cf. Fac. 1: 11-12, 29; 2, 7; Ef. 2, 15; 4, 2.
[21] Fac. 2, 4-7 (Codex Basel Univ. – Bibl. A. N. III. 13 et versiones Araba et Armeniaca).