Sermon on the 8th Sunday after Pentecost [2024]
My beloveds[1],
God multiplies all the good in people, while demons kill us. God gathers people together, in His Church, while the demons try with all their might to scatter them, to take them to heretical, pagan gatherings, to make them unbelievers. Because the real good is experienced by people in His Church and they, the demons, know this well, that’s why they try to take them away from Him. And this is how we understand why there is so much hatred and ironies and lies towards the Church: because here is the life of people, while, far from God, is the eternal Hell[2].
The Lord Iisus Hristos [Ἰησοῦς Χριστός] went out alone in a deserted place [Mat. 14, 13, BYZ]. And the deserted place is the world, the world drained of sins. He came to us from the Trinity, not separating Himself from the Father and the Holy Ghost, He came to us, in order to make from our wilderness a blooming meadow with many divine virtues. And when the multitudes heard of Him, the multitudes desirous of holy life, they went on foot to Him, leaving their cities. They went ascetically to the knowledge of Him. They went through holy ascesis to the knowledge of Him. Because you have to walk on your own two feet in the life with Him[3].
The faith presupposes the ascesis. The faith is not only reading holy texts, but the fulfilling them in our lives. Therefore, to believe means to live christianly, to live together with God, because all His words become our life. And when the Lord saw that a great multitude of people had come to Him, He had compassion on them and healed their sick [Mat. 14, 14, BYZ]. Because His mercy does good to people, while the wickedness of demons fills them with sadness. And he who prefers the sadness and the bitterness of sins, prefers the Hell. But those who enjoy of God’s goodness and of all holiness, they live with Him unceasingly, because He is their life[4].
„You give them to eat [δότε αὐτοῖς ὑμεῖς φαγεῖν]!” [Mat. 14, 16, BYZ], the Lord commanded the Apostles! Because the miracle that happened then was about ghostual food and not about physical food. And in His Church, the Apostles and their ghostual successors, will feed the whole world. The loaves and the fishes were multiplied by the Lord, of the Maker of all, but the blessed food passed through the hands of the Disciples, and the Disciples gave it to the multitudes [Mat. 14, 19, BYZ]. For since then and until today, this is how things are fulfilled in His Church: what God sanctifies, the hierarchy of the Church distributes to all the faithful[5].
The Lord „looked to heaven [ἀναβλέψας εἰς τὸν οὐρανόν], blessed [εὐλόγησεν], broke [κλάσας] and gave to the Disciples the loaves [καὶ ἔδωκεν τοῖς Μαθηταῖς τοὺς ἄρτους],” [Ibidem], which prefigures the Divine Eucharist. He looked up to heaven, because the Bread of life, i.e. He Himself, came down and is coming down from heaven. He blesses, because everything He blesses is full of His holiness. He breaks and divides Himself, He, the eucharistic One, so that all may partake of Him. And if they all eat of Him, then they are filled with His life, because He gives them eternal life[6].
Hristos God, our Life, is the connecting point of all believers. Because we all feed on Him in His Church and we all have Him in us. And if He is the head of the Church, together with the Father and the Holy Ghost, as He is also its foundation, together with the Father and the Holy Ghost, we are the ones led by our triune God in all things of our life, because we are rooted in He through His glory from our sacramental Baptism. We have in us the glory of the Trinity, we live in the Church of His glory, in order to fulfill ourselves in eternal communion with our triune God. Because God is the beginning, the content and the eternal fulfillment of our life[7].
„And they all ate and were satisfied [Καὶ ἔφαγον πάντες καὶ ἐχορτάσθησαν]” [Matt. 14, 20, BYZ] by God. He satiated them, as He satisfies us ghostually. Because the true satiety is the communion with the Lord, the eucharistic One, through which we have His eternal life in us. Because He gives Himself to us for food and drink without ceasing, and yet He is whole for all. Because in every part of His Body and Blood He is the whole Hristos. Therefore, the eucharistic communion with the Lord fills us with the desire to be in the unity of the Church and to love the unity of the Church. We love to be with all the Saints from past, present and future in His Church, because we love to be with the Hristos of all. Because if we are in the unity of the Church, then we are filled with His holiness, because the Church of the Apostles is the catholic Church, it is the Church of all, in which everyone must enter[8].
Hristos God did not exclude anyone from His table, because He multiplied the food for all. Because the Divine Eucharist is for everyone. But we deliberately distance ourselves from His table through our sins, we become indifferent to it, because we believe that the sins are our food. But the sins are our death! And until we wake up from the mirage of sin, we cannot understand that the true life is the life with God[9].
My beloveds, the eternal life is the life of the Church and the life of the Church is the glory of our triune God. We are filled with His life by sharing with the Lord and with all the holiness of the Church Services. We, here, live divinely, because we live in the House of God. And here we prepare for the eternal life from His Emperordom, for the most holy life with God[10].
The Divine Eucharist is the paradigm of continuous ghostual growth. He who constantly unites with the Lord, he constantly increases ghostually, because He always teaches His own. And His means the purity, the peace, the joy, the forgiveness, the mercy, the humility, the doing good. We receive all the divine virtues as a gift by sharing with the Lord, if we are full of the ascesis of fulfilling His commandments. Because without Him we can never do anything. Amin![11].
[1] Started at 10.18, in day of thursday, on august 8, 2024. Sun, 26 degrees, wind of 3 km/h.
[2] Dumnezeu înmulțește tot binele în oameni, pe când demonii ne omoară. Dumnezeu adună oamenii la un loc, în Biserica Sa, pe când demonii încearcă cu tot dinadinsul să-i risipească, să-i ducă în adunări eretice, păgâne, să-i facă necredincioși. Pentru că binele real îl trăiesc oamenii în Biserica Lui și ei, demonii, știu bine acest lucru, de aceea încearcă să îi ducă departe de El. Și așa înțelegem de ce atâta ură și ironii și minciuni la adresa Bisericii: pentru că aici e viața oamenilor, pe când, departe de Dumnezeu, e Iadul cel veșnic.
[3] Domnul Iisus Hristos a ieșit de unul singur în loc pustiu [Mt. 14, 13, BYZ]. Și locul pustiu e lumea, lumea secătuită de păcate. El a ieșit la noi din Treime, nedespărțindu-Se de Tatăl și de Duhul Sfânt, a venit la noi, pentru ca să facă din pustiul nostru o pajiște înflorită cu multe virtuți dumnezeiești. Și când mulțimile au auzit despre El, mulțimile doritoare de viață sfântă, au mers pe jos spre El, părăsindu-și cetățile lor [Ibidem]. Au plecat ascetic spre cunoașterea Lui. Au plecat prin asceză sfântă spre cunoașterea Lui. Pentru că trebuie să mergi pe propriile tale picioare în viața cu El.
[4] Credința presupune asceza. Credința nu e doar citire de texte sfinte, ci împlinirea lor în viața noastră. De aceea, a crede înseamnă a trăi creștinește, a trăi împreună cu Dumnezeu, pentru că toate cuvintele Lui devin viața noastră. Și când Domnul a văzut că a venit spre El mulțime multă de oameni, I s-a făcut milă de ei și i-a vindecat pe bolnavii lor [Mt. 14, 14, BYZ]. Pentru că mila Lui le face bine oamenilor, pe când răutatea demonilor îi umple de tristețe. Și cine preferă tristețea și amărăciunea păcatelor, preferă Iadul. Dar cei care se bucură de bunătatea lui Dumnezeu și de toată sfințenia, aceștia trăiesc cu El neîncetat, pentru că El este viața lor.
[5] „Dați-le voi lor să mănânce [δότε αὐτοῖς ὑμεῖς φαγεῖν]!” [Mt. 14, 16, BYZ], le-a poruncit Domnul Apostolilor! Pentru că minunea ce s-a petrecut atunci era despre hrana duhovnicească și nu despre cea trupească. Iar în Biserica Lui, Apostolii și urmașii lor duhovnicești, vor da de mâncare întregii lumi. Pâinile și peștii au fost înmulțite de Domnul, de Făcătorul a toate, dar hrana binecuvântată a trecut prin mâinile Ucenicilor și Ucenicii le-a dat-o mulțimilor [Mt. 14, 19, BYZ]. Căci de atunci și până azi așa se împlinesc lucrurile în Biserica Sa: ce sfințește Dumnezeu, pe acelea le împarte ierarhia Bisericii tuturor celor credincioși.
[6] Domnul „a privit spre cer, a binecuvântat, a frânt și a dat Ucenicilor pâinile [ἀναβλέψας εἰς τὸν οὐρανόν, εὐλόγησεν, καὶ κλάσας ἔδωκεν τοῖς μαθηταῖς τοὺς ἄρτους” [Ibidem], care prefigurează Dumnezeiasca Euharistie. El a privit spre cer, pentru că Pâinea vieții, adică El Însuși, a coborât și coboară din cer. El binecuvântă, pentru că tot ce binecuvântă este plin de sfințenia Lui. El Se frânge și Se împarte, El, Cel euharistic, pentru ca toți să se împărtășească din El. Și dacă toți mănâncă din El, atunci sunt plini de viața Lui, pentru că El le dă lor viață veșnică.
[7] Hristos Dumnezeu, Viața noastră, e punctul de legătură al tuturor celor credincioși. Pentru că toți ne hrănim cu El în Biserica Lui și toți Îl avem pe El în noi. Iar dacă El e capul Bisericii, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, după cum e și fundamentul ei, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, noi suntem cei conduși de Dumnezeul nostru treimic în toate cele ale vieții noastre, pentru că suntem înrădăcinați întru El prin slava Lui de la Botezul nostru sacramental. Avem în noi slava Treimii, trăim în Biserica slavei Sale, pentru ca să ne împlinim în comuniunea veșnică cu Dumnezeul nostru treimic. Pentru că Dumnezeu e începutul, cuprinsul și împlinirea veșnică a vieții noastre.
[8] „Și au mâncat toți și au fost săturați [Καὶ ἔφαγον πάντες καὶ ἐχορτάσθησαν]” [Mt. 14, 20, BYZ] de către Dumnezeu. El i-a săturat pe ei, după cum ne satură și pe noi duhovnicește. Pentru că adevărata săturare e comuniunea cu Domnul, Cel euharistic, prin care avem viața Lui cea veșnică întru noi. Pentru că El ni Se dă pe Sine spre mâncare și spre băutură neîncetat și, cu toate acestea, El e întreg pentru toți. Pentru că în fiecare parte a Trupului și a Sângelui Său El e Hristos întreg. De aceea, împărtășirea cu Domnul ne umple de dorința de a sta în unitatea Bisericii și de a iubi unitatea Bisericii. Iubim să fim cu toți Sfinții din trecut, prezent și viitor în Biserica Lui, pentru că iubim să fim cu Hristosul tuturor. Căci dacă suntem în unitatea Bisericii, atunci ne umplem de sfințenia Lui, căci Biserica Apostolilor e Biserica catolică, e Biserica tuturor, în care toți trebuie să intre.
[9] Hristos Dumnezeu nu a scos pe nimeni de la masa Sa, pentru că a înmulțit mâncarea pentru toți. Pentru că Dumnezeiasca Euharistie e pentru toți. Însă noi ne depărtăm voit de masa Lui prin păcatele noastre, devenim indiferenți față de ea, pentru că credem că păcatele sunt hrana noastră. Dar păcatele sunt moartea noastră! Și până nu ne trezim din mirajul păcatului, nu putem înțelege că adevărata viață este viața cu Dumnezeu.
[10] Iubiții mei, viața veșnică e viața Bisericii și viața Bisericii e slava Dumnezeului nostru treimic. Noi ne umplem de viața Lui împărtășindu-ne cu Domnul și cu toată sfințenia Slujbelor Bisericii. Noi, aici, trăim dumnezeiește, pentru că trăim în Casa lui Dumnezeu. Și aici ne pregătim pentru viața veșnică din Împărăția Lui, pentru viața cea preasfântă cu Dumnezeu.
[11] Dumnezeiasca Euharistie este paradigma sporirii duhovnicești continue. Cine se unește neîncetat cu Domnul, acela sporește neîncetat duhovnicește, pentru că El îl învață mereu pe cele ale Sale. Și cele ale Sale înseamnă curăția, pacea, bucuria, iertarea, milostivirea, smerenia, facerea de bine. Toate virtuțile dumnezeiești le primim în dar împărtășindu-ne cu Domnul, dacă suntem plini de asceza împlinirii poruncilor Sale. Căci fără El nu putem face nimic niciodată. Amin!